Expertul economic independent, Viorel Gîrbu, a acordat un interviu pentru Buletinul de Politică Externă FES/APE, în care am discutat des pre prioritățile pe care ar trebui să le urmărească Guvernul Tofan în domeniul politicilor economice și al creșterii economice. Interviul abordează atât realitățile și provocările cu care se confruntă economia Republicii Moldova, cât și dificultățile adap tării acesteia la exigențele pieței și competitivității din Uniunea Europeană. De asemenea, am discutat despre decalajele pe care Republica Moldova trebuie să le recupereze pentru a face față cu succes acestui proces. Vă invităm să citiți interviul integral în rândurile ce urmează.

Guvernul Tofan și-a asumat o reformă amplă a sistemului bugetar-fiscal și a salarizării în sectorul public. Care considerați că este cea mai mare vulnerabilitate a sistemului actual și ce ar trebui schimbat cu prioritate pentru ca această reformă să nu se reducă la un simplu exercițiu contabil?

În prezent, una dintre cele mai mari vulnerabilități ale sistemului bugetar-fiscal din Republica Moldova este deficitul cronic și ridicat al finanțelor publice. Acesta alimentează presiunile inflaționiste și a contribuit, cel puțin parțial, la șocul inflaționist prin care a trecut economia națională începând cu anul 2022.

Chiar și în prezent, politica bugetară promovată de autorități continuă să exercite o presiune inflaționistă semnificativă. Prin urmare, Guvernul trebuie să identifice o soluție. Pentru a reduce deficitul, poate inter veni fie pe partea de venituri, fie pe cea de cheltuieli. În practică, însă, reducerea cheltuielilor este mult mai dificilă decât majorarea taxelor.

În acest context, Guvernul va trebui să decidă cum își va calibra politica fiscală și cum va explica populației eventualele majorări de taxe necesare pentru acoperi rea cheltuielilor publice.

Totuși, o astfel de abordare nu ar fi suficient de echilibrată. Ne-am aștepta ca Guvernul Tofan să acționeze simultan pe ambele dimensiuni: pe de o parte, să eficientizeze utilizarea finanțelor publice, iar pe de altă parte, dacă situația o impune, să ajusteze nivelul taxelor.

În același timp, trebuie menționat că nivelul fiscalității din Republica Moldova nu este unul foarte ridicat. Totuși, provocările cu care se confruntă țara sunt di ferite de cele ale altor state, motiv pentru care merită făcute comparații inclusiv cu România, unde nivelul fiscalității este mai ridicat, apropiindu-se de media europeană.

O grilă unică de salarizare și privilegiile instituțiilor autonome

Noua lege a salarizării promite un sistem mai echitabil, bazat pe evaluarea funcțiilor și pe redu cerea disparităților dintre instituții. Cât de mare este riscul ca această reformă să genereze presiuni suplimentare asupra bugetului sau să provoace nemulțumiri în rândul unor categorii de angajați din sectorul public?

În ceea ce privește salarizarea în sectorul public, există o serie de situații care ridică semne de întreba re, în special în cazul unor funcții din întreprinderile de stat și din anumite instituții autonome. În unele dintre acestea, nivelul remunerației este excesiv și greu de justificat în raport cu realitățile economice ale Republicii Moldova. Din acest motiv, este nevoie de o reformă echitabilă și credibilă, care să beneficieze de susținerea populației.

Propunerile prezentate de fostul ministru al Finanțelor merg, în principiu, în direcția corectă. În versiunea anterioară a reformei, grila de salarizare a fost simplificată: numărul treptelor a fost redus de la 15 la 10, iar cel al valorilor de referință, la patru. Din punctul meu de vedere, însă, ar trebui să existe o singură valoare de referință pe baza căreia să fie construit întregul sistem de salarizare.

Acest sistem ar trebui să se aplice în mod uniform tuturor instituțiilor, inclusiv celor care invocă statutul de autonomie, dar în privința cărora persistă numeroase semne de întrebare legate de modul în care funcționează. Totodată, în multe dintre aceste instituții, funcțiile de conducere sunt ocupate pe criterii politice.

Nu vorbim neapărat despre lipsa profesionalismului sau a competențelor, ci despre faptul că aceste funcții sunt adesea ocupate de persoane apropiate celor aflați la putere. Fenomenul nu este specific doar actualei guvernări, ci a caracterizat și alte formațiuni politice care au guvernat Republica Moldova. Din acest motiv, ne așteptăm ca Guvernul Tofan să adopte o abordare mai cuprinzătoare și mai consecventă pentru corectarea acestor disfuncționalități.

Salarii mai mari, dar și evaluarea permanentă a funcționarilor

Executivul și-a propus să crească atractivitatea funcției publice și să profesionalizeze administrația. Este suficientă majorarea salariilor pentru atinge rea acestor obiective sau este necesară și o reformă profundă a modului în care funcționarii publici sunt evaluați, promovați și trași la răspundere?

Nu. Majorarea salariilor, de una singură, nu este suficientă. De altfel, nici nu mă aștept ca Guvernul să poată realiza creșteri salariale semnificative, având în vedere deficitul mare și cronic al finanțelor publice. Pur și simplu, resursele necesare nu există.

Republica Moldova a mai trecut prin reforme similare. De exemplu, în sistemul judiciar s-au făcut eforturi im portante pentru creșterea salariilor judecătorilor, însă această măsură nu a rezolvat problemele de fond. Stimulentele financiare nu au fost însoțite de reforme care să consolideze responsabilitatea și performanța.

Din acest motiv, pe lângă o politică salarială adecvată, este nevoie de un sistem permanent de evaluare și control al activității funcționarilor publici. Performanța acestora trebuie monitorizată și analizată constant, iar accentul trebuie pus pe calitatea serviciilor oferite și pe rezultatele obținute.

În activitatea mea, lucrez frecvent cu date publice și colaborez cu ministerele. Din această perspectivă, constat adesea o lipsă profundă de transparență și de deschidere instituțională. Funcționarii invocă frecvent prevederi legale pentru a limita accesul la informații de interes public, iar paginile web ale ministerelor nu conțin informațiile care ar trebui publicate în mod firesc. Lipsesc datele și analizele de bază care ar permite înțelegerea evoluției unui anumit domeniu și evaluarea politicilor publice.

Toate aceste informații fie sunt inaccesibile, fie, am impresia, nici măcar nu există. Acest lucru creează senzația că unele autorități funcționează într-o mani eră haotică, fără mecanisme eficiente de coordonare și control.

În același timp, nu pare să existe un sistem riguros de evaluare internă. Partidul aflat la guvernare nu își monitorizează suficient reprezentanții politici din ministere și nu se asigură că instituțiile pe care aceștia le conduc sunt performante. În cele din urmă, rezultatele slabe ale administrației afectează inclusiv imaginea guvernării.

Cred că tocmai aici este una dintre cele mai importante provocări. Este relativ ușor să majorezi salariile, însă mult mai dificil este să construiești un sistem care să asigure performanță, responsabilitate și control în administrația publică și în gestionarea banilor publici.

Fondurile europene, între investiții și disciplina bugetară

Guvernul va trebui să gestioneze, în paralel, investițiile finanțate prin Planul de Creștere al Uniunii Europene și necesitatea menținerii disciplinei bugetare. Cum poate fi găsit un echilibru între investițiile necesare pentru dezvoltare și păstrarea deficitului bugetar la un nivel sustenabil?

Investițiile finanțate prin Planul de Creștere al Uniunii Europene pot contribui la diminuarea presiunilor asupra bugetului public, deoarece vor acoperi o parte din necesarul de finanțare al statului, cu condiția ca autoritățile să fie capabile să implementeze politicile și reformele prevăzute de acest instrument european.

Dacă aceste politici vor fi bine concepute și implementate, Republica Moldova va putea atrage integral fondurile disponibile. Experiența trecutului arată însă că acest lucru nu este garantat. Au existat situații în care, de exemplu, România era pregătită să ofere asistență Republicii Moldova, însă autoritățile de la Chișinău nu au reușit să absoarbă toate resursele puse la dispoziție. Un risc similar există și în prezent în raport cu asistența oferită de Uniunea Europeană.

Această provocare trebuie tratată distinct de măsurile care vizează disciplina bugetară, precum creșterea ve niturilor fiscale sau eficientizarea cheltuielilor publice. Sunt două dimensiuni diferite ale politicii economice, care trebuie gestionate în paralel.

În același timp, trebuie înțeles că Planul de Creștere al Uniunii Europene este un mecanism bazat pe performanță. Accesarea fondurilor depinde în mod direct de capacitatea administrativă a ministerelor și a celorlalte instituții publice de a implementa reforme le și de a îndeplini obiectivele convenite cu Uniunea Europeană.

Combaterea evaziunii și lărgirea bazei de impozitare

În spațiul public se discută tot mai des despre necesitatea unei reforme fiscale care să lărgească baza de impozitare și să reducă economia informa lă. Care ar trebui să fie primele măsuri fiscale pe care Guvernul Tofan ar trebui să le adopte pentru a crește veniturile bugetare fără a descuraja investițiile și mediul de afaceri?

Evaziunea fiscală rămâne o problemă importantă în Republica Moldova. Ea este alimentată atât de existența unor sectoare economice în care acest fenomen este răspândit, cât și de realitățile din multe zone rurale, unde mediul economic este slab dezvoltat și oportunitățile sunt limitate.

Există domenii precum comerțul, HoReCa și construcțiile, despre care se știe că sunt expuse unui nivel ridicat de evaziune fiscală. Ar fi de dorit ca Guvernul să obțină progrese în combaterea acestui fenomen, însă nu cred că va reuși să avanseze foarte mult. Contextul economic este dificil: nivelul de trai rămâne scăzut, sărăcia este ridicată, iar pentru mulți oameni economia informală reprezintă o modalitate de a-și suplimenta veniturile.

În aceste condiții, Guvernul ar trebui să investească în consolidarea propriilor capacități administrative, în special în întărirea instituțiilor de control și a Serviciu lui Fiscal de Stat. Totodată, este posibil să asistăm și la modificări ale politicii fiscale. De exemplu, Republica Moldova ar putea reveni la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor persoanelor fizice, renunțând la actuala cotă unică și introducând cote mai ridicate pentru veniturile mai mari.

Există, de asemenea, spațiu pentru reformarea impozitării bunurilor imobiliare, un domeniu aflat în competența autorităților locale, care se confruntă cu dificultăți financiare semnificative. Din punctul meu de vedere, actualul sistem nu este bine conceput. Modelul introdus la începutul anilor 2000, în cadrul unor proiecte susținute de Banca Mondială, funcționează greu, în special în mediul rural, unde numărul redus al tranzacțiilor imobiliare face dificilă stabilirea unor valori de referință realiste.

Cred că Guvernul ar putea avansa pe aceste direcții fără a afecta perspectivele de creștere economică. Dimpotrivă, este important să mențină un climat favorabil investițiilor și să încurajeze utilizarea eficientă a activelor economice. O impozitare mai adecvată a activelor, inclusiv a proprietăților imobiliare, poate reprezenta un instrument eficient de politică economică. Dacă deținerea unor active neproductive devine mai costisitoare, proprietarii vor avea un stimulent să le valorifice, fie prin investiții, fie prin vânzarea lor către actori economici capabili să le utilizeze mai eficient.

În același timp, Guvernul ar trebui să completeze aceste măsuri fiscale cu politici active de stimulare a investițiilor. De exemplu, ar putea crea un fond de investiții prin care proiectele antreprenorilor performanți să fie cofinanțate sau susținute financiar de stat. În opinia mea, aceste două direcții trebuie abordate împreună: pe de o parte, ajustarea politicii fiscale, iar pe de altă parte, extinderea mecanismelor de sprijin pentru investițiile private.

Competitivitatea, politica monetară și lipsa unei viziuni economice

Una dintre prioritățile asumate de noul Executiv este stimularea investițiilor private și accelera rea creșterii economice. Care sunt cele trei reforme economice care, în opinia dumneavoastră, ar putea produce cele mai rapide efecte asupra competitivității Republicii Moldova?

Problema competitivității economiei Republicii Moldova este una serioasă și, în opinia mea, este influențată în mare măsură de politicile monetare promovate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Consider că BNM nu evaluează suficient impactul acestor politici asupra economiei reale și nu explică în mod adecvat efectele pe care deciziile sale le au asupra creșterii economice.

Mandatul principal al BNM este menținerea stabilității prețurilor, însă impactul politicii monetare asupra economiei ar trebui analizat și dezbătut mult mai amplu. De exemplu, nu am văzut o dezbatere parlamentară consistentă privind efectele politicii monetare asupra competitivității și creșterii economice.

După șocul inflaționist început în 2022, puterea de cumpărare a leului s-a redus considerabil. În termeni reali, valoarea banilor s-a erodat puternic din cauza inflației. În același timp însă, raportat la euro și dolar, leul s-a apreciat, ceea ce a însemnat o revalorizare semnificativă a monedei naționale. Chiar dacă și euro s-a depreciat în această perioadă, diferența dintre evoluția leului și cea a monedei europene rămâne foarte mare și afectează competitivitatea externă a economiei moldovenești.

Nu văd politici economice care să compenseze acest efect. Din această perspectivă, este dificil de înțeles cum ar putea Executivul să recupereze pierderea de competitivitate generată de evoluțiile monetare din ultimii ani. Situația este complicată și de faptul că salariile din Republica Moldova au crescut rapid, în timp ce piața muncii se confruntă cu un deficit acut de forță de muncă. Exprimate în euro, salariile au avansat mult mai rapid decât în moneda națională, ceea ce ridică întrebări privind atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii străini.

Dincolo de aceste aspecte, problema fundamentală este lipsa unei viziuni economice pe termen lung. Spun acest lucru de ani de zile: Republica Moldova nu dis pune de o strategie coerentă de tranziție și de creștere economică, adaptată realităților sale. În lipsa unei astfel de viziuni, este dificil să stabilești prioritățile reformelor. Se intervine punctual într-un domeniu sau altul, însă fără o direcție strategică clară și fără o construcție coerentă la nivelul întregii economii.

Un exemplu este sistemul universitar. Republica Moldova are instituții de învățământ superior performante, însă economia nu este dezvoltată în jurul acestora, astfel încât cercetarea, inovarea și formarea capitalului uman să devină motoare ale creșterii economice. Nu regăsesc această abordare nici în actualul program de guvernare și nu este clar dacă această perspectivă se va schimba.

În agricultură, există încă posibilități de reformă. De exemplu, regionalizarea și orientarea către producția ecologică ar putea reprezenta direcții viabile de dezvoltare. Republica Moldova nu poate concura prin volume cu producătorii din state precum Ucraina, care beneficiază de economii de scară, însă ar putea deveni mai competitivă prin specializare și produse cu valoare adăugată mai mare.

În schimb, în sectorul industrial situația este mult mai complicată. Republica Moldova și-a pierdut în mare parte industria prelucrătoare, iar capacitatea de a o reconstrui este limitată. Programul Guvernului Tofan vorbește despre extinderea activităților de procesare, însă sunt sceptic că acest obiectiv mai poate fi atins în lipsa resurselor umane necesare. Dacă dezvolta rea industrială va depinde în principal de importul forței de muncă, atunci trebuie să ne întrebăm cât de realistă este această strategie și ce model de creștere economică urmărim, de fapt.

Rezultatele reformelor nu pot fi măsurate în doar doi-trei ani

Privind în perspectivă, dacă peste doi sau trei ani Guvernul Tofan va afirma că și-a îndeplinit obiectivele economice, după ce indicatori ar trebui evaluat acest succes? Care ar fi, în opinia dumneavoastră, cele mai relevante criterii: ritmul de creștere economică, nivelul investițiilor private, productivitatea, evoluția salariilor, eficiența colectării veniturilor fiscale sau alți indicatori?

Nu cred că, peste doi sau trei ani, performanța Guvernului va putea fi evaluată în mod convingător prin intermediul indicatorilor macroeconomici. Într-un orizont atât de scurt, o apreciere mai relevantă ar putea veni din partea experților, deoarece transformările economice se produc lent.

Reformele promovate astăzi nu își produc efectele imediat. În următorii doi-trei ani, Guvernul Tofan va putea implementa anumite schimbări, însă rezultate le acestora vor deveni vizibile, cel mai probabil, abia peste cinci sau șase ani. Chiar și atunci, nu există garanția că reformele vor genera efectele așteptate, că au fost implementate în cea mai eficientă manieră sau că alte soluții nu ar fi produs rezultate mai bune.

De aceea, într-o perioadă atât de scurtă, evaluarea ar trebui să se bazeze mai degrabă pe calitatea reformelor și pe aprecierea experților decât pe indicatorii statistici. Datele macroeconomice pot reflecta evoluții generate de factori externi sau efectele unor reforme adoptate cu mulți ani în urmă, care abia acum încep să se manifeste.

Schimbările economice sunt, prin natura lor, lente. Din acest motiv, este puțin probabil ca în doi sau trei ani să asistăm la transformări structurale semnificative. Trebuie să înțelegem că Republica Moldova are un de calaj de dezvoltare economică de aproximativ 30–40 de ani față de Uniunea Europeană, iar recuperarea acestuia presupune o strategie de lungă durată.

Vorbim despre un proces ale cărui rezultate vor deveni vizibile peste 10–20 de ani. Reformele trebuie începu te acum, însă efectele lor vor apărea mult mai târziu.

Din această perspectivă, orice indicator statistic referitor la evoluția economiei Republicii Moldova trebuie interpretat cu prudență. Altfel, există riscul unor concluzii pripite sau chiar al utilizării selective a datelor în scopuri politice.

Vă mulțumim!