Editorial de Mădălin Necșuțu, jurnalist TVR Moldova for the Buletinul de Politică Externă FES/APE

Există momente în istoria unui stat în care timpul politic începe să curgă cu o viteză diferită. Nu mai ai ani la dispoziție pentru experimente, nici luxul reformelor începute și abandonate. Republica Moldova se află exact într-un asemenea moment. Odată cu instalarea Guvernului condus de Vasile Tofan, țara intră probabil în cea mai dificilă etapă de după obținerea statutului de stat candidat la Uniunea Europeană.

Până acum, Chișinăul a negociat deschiderea ușilor. De acum înainte trebuie să demonstreze că este capabil să administreze casa europeană. Diferența este uriașă. Bruxellesul nu va evalua doar legile adoptate sau discursurile despre integrarea europeană. Va evalua capacitatea administrativă a statului. Va analiza dacă ministerele funcționează, dacă instituțiile livrează rezultate, dacă fondurile europene sunt gestiona te corect și dacă administrația poate implementa reforme fără să fie paralizată de interese politice sau de rețele informale de influență. Aici începe adevărata provocare a Guvernului Tofan.

Reforma care nu mai poate fi amânată

În ultimele săptămâni, Republica Moldova a fost zguduită de scandaluri care au expus vulnerabilități vechi ale administrației publice: numiri controversate, suspiciuni de trafic de influență, averi greu de explicat, instituții transformate în feude administrative și o cultură organizațională în care loialitatea politică pare să fi cântărit adesea mai mult decât competența.

Aceste scandaluri nu reprezintă doar probleme de imagine. Ele lovesc direct în credibilitatea statului. Iar fără credibilitate, nicio reformă nu poate fi susținută suficient de mult pentru a produce efecte.

Din acest motiv, prima mare miză a Guvernului Tofan nu este nici reforma fiscală, nici atragerea investițiilor și nici măcar accelerarea negocierilor europene. Prima reformă este reforma administrației publice. Nu este o reformă spectaculoasă care produce aplauze și nici nu aduce voturi peste noapte. Dar fără ea toate celelalte reforme riscă să rămână simple prezentări în PowerPoint.

Premierul vorbește despre reducerea risipei, despre optimizarea aparatului de stat, despre digitalizare și despre evaluarea performanței. Sunt obiective corecte. Problema este că toate aceste măsuri vor lovi exact în mecanismele prin care administrația a funcționat ani la rând. Vor afecta interese, vor elimina privilegii și vor produce rezistență. Și tocmai această rezistență va reprezenta adevăratul test al noului Executiv.

Costurile pe care PAS va trebui să și le asume

În politică există reforme populare și reforme necesare. Rareori cele două coincid. Dacă Guvernul Tofan va merge până la capăt cu restructurarea instituțiilor, limitarea sporurilor nejustificate, reducerea funcțiilor create artificial, evaluarea performanței și depolitizarea administrației, costurile electorale vor apărea inevitabil.

Vor exista categorii nemulțumite, vor exista proteste și vor exista campanii de dezinformare. Și, probabil, o parte dintre aceste costuri vor fi decontate politic chiar de PAS, partidul care deține majoritatea parlamentară. Paradoxal, succesul reformei depinde tocmai de disponibilitatea partidului de guvernământ de a accepta pierderi electorale pe termen scurt pentru câștiguri instituționale pe termen lung. Aceasta este diferența dintre o guvernare care urmărește doar urmă torul scrutin și una care încearcă să schimbe regulile jocului.

În plus, Vasile Tofan vine din mediul privat, unde performanța este măsurată prin rezultate, nu prin echilibre politice. Administrația publică funcționează însă după alte reguli. Iar aici apare întrebarea esențială: câtă libertate va avea, în realitate, noul premier?

Pentru că nici cele mai bune idei nu pot produce schimbare dacă fiecare decizie trebuie negociată cu grupuri de influență, interese administrative sau calcule electorale. De răspunsul la această întrebare depinde nu doar succesul Guvernului Tofan, ci și capacitatea Republicii Moldova de a transforma actuala oportunitate europeană într-un proces ireversibil.

Integrarea europeană începe în ministere, nu la Bruxelles

Există o tentație firească de a privi aderarea la Uniunea Europeană ca pe un proces eminamente diplomatic. În realitate, diplomația reprezintă doar vârful aisbergului. Adevărata aderare începe în fiecare minister, în fiecare agenție și în fiecare funcționar care trebuie să transforme directivele europene în politici publice și servicii eficiente pentru cetățeni. Este nevoie și o emulație în rândul funcționarilor care să producă și satisfacție.

Până acum, Republica Moldova a beneficiat de un sprijin politic fără precedent din partea Bruxellesului. Niciodată în istoria sa modernă nu a existat o asemenea convergență între voința politică europeană și aspirațiile unei majorități a societății moldovenești. Dar această fereastră nu va rămâne deschisă la nesfârșit. Uniunea Europeană nu aderă la entuziasm, ci mai degrabă aderă la rezultate. Iar rezultatele înseamnă administrație capabilă, justiție funcțională, instituții independente și capacitatea de a absorbi miliarde de euro fără ca acestea să fie risipi te sau capturate de interese locale.

În următorii doi-trei ani, Guvernul Tofan va fi evaluat mai puțin după conferințele de presă și mai mult după câți kilometri de drum vor fi construiți cu bani europeni, câte proiecte vor fi implementate la timp și câte reforme vor produce efecte măsurabile. Aceasta este diferența dintre integrarea simbolică și integrarea reală.

Reintegrarea nu mai poate fi tratată separat de integrarea europeană

O altă schimbare majoră de paradigmă privește dosarul transnistrean. Timp de peste trei decenii, Chișinăul a tratat reintegrarea și integrarea europeană ca două procese paralele. Astăzi, cele două devin inseparabile. Regiunea transnistreană exportă majoritar pe piața Uniunii Euro pene, utilizează infrastructura energetică și comercială a Republicii Moldova și depinde economic, mai mult ca oricând, de spațiul european. În același timp, conducerea politică de la Tiraspol continuă să își bazeze legitimitatea pe sprijinul Federației Ruse și pe blocarea oricărui progres politic.

Guvernul Tofan pare să înțeleagă că această contradicție nu mai poate continua la infinit. Dacă Republica Moldova va avansa spre aderarea la Uniunea Europeană, reintegrarea nu va mai putea fi doar un dosar gestionat de Biroul Politici de Reintegrare. Ea va deveni un proiect economic, instituțional și administrativ.

Nu doar negocieri și nu doar declarații. Ci investiții, infra structură, conectivitate, energie, servicii publice și reguli comune. Reintegrarea se va construi prin diferența de dezvoltare dintre cele două maluri ale Nistrului, nu prin întâlnire sterile tete-a-tete sau în alt format.

Cea mai mare provocare nu vine din opoziție

Mulți cred că principalul adversar al Guvernului Tofan va fi opoziția pro-rusă. Este doar o parte a problemei. Cea mai dificilă confruntare va avea loc chiar în interiorul sistemului administrativ și politic. Orice premier tehnocrat descoperă rapid că reformele nu sunt blocate doar de adversari politici, ci și de inerția instituțiilor, de grupurile de interese și de reflexele birocratice construite în ani de zile.

Aici apare inevitabil comparația cu fostul premier Alexandru Munteanu. Dincolo de diferențele de stil și de viziune, întrebarea esențială este aceeași: câtă autonomie reală are un prim-ministru într-un guvern susținut de o majoritate parlamentară puternică? Poate Vasile Tofan să își aleagă oamenii? Poate să schimbe reguli care afectează interese consolidate? Poate spune „nu” atunci când presiunea vine chiar din interiorul coaliției care îl susține? Aceste întrebări vor decide succesul mandatului său mai mult decât orice indicator economic.

Primele șase luni vor decide următorii patru ani

În politică există o regulă simplă: cu cât amâni reformele dificile, cu atât devin mai greu de realizat. Primele luni ale Guvernului Tofan reprezintă, probabil, singura perioadă în care există suficient capital politic pentru schimbări structurale. După aceea vor începe calculele electorale, rezistența administrației și tentația compromisurilor.

Dacă noul Executiv va reuși să profesionalizeze serviciul public, să reducă influența politică asupra instituțiilor, să accelereze digitalizarea, să stimuleze investițiile și să trans forme diplomația într-un instrument de dezvoltare economică, Republica Moldova poate intra într-o etapă complet nouă. Dacă însă reformele vor fi diluate de compromisuri, iar schimbarea se va limita la înlocuirea unor persoane cu altele, oportunitatea actuală riscă să fie irosită.

Guvernul Tofan nu este doar un nou cabinet de miniștri. Este primul Executiv care trebuie să demonstreze că Republica Moldova poate funcționa ca un viitor stat membru al Uniunii Europene. Aceasta este adevărata miză a mandatului său. Iar timpul în care această demonstrație trebuie făcută nu se măsoară în ani, ci în luni.