Ana Revenco acuză: Foşti factori de decizie din cadrul Ministerului de Interne ar putea fi cercetaţi penal. Ce li se incriminează

Julieta Saviţchi
29/11/2021

Ministra de Interne, Ana Revenco, a criticat dur activitatea fostei conduceri a instituţiei, învinuind-o de delapidarea banilor publici. Acuzaţiile au fost duse luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ana Revenco a precizat că în urma unui audit au fost constatate prejudicii de milioane de lei aduse bugetului în urma încălcării procedurilor de achiziţie şi gestionării defectuoase a banilor publici.

„Peste 54 la sută din bugetul total destinat achizițiilor au fost cheltuiți prin ocolirea procedurilor legale fără licitație publică sau acord cadru. Achiziționarea autoturismelor în valoare de peste 50 de milioane lei a fost realizată cu abateri fiind ratate economii de cca 10 milioane lei. Realizarea lucrărilor de construcție și achitarea în avans a acestora cu încălcarea prevederilor legale cu un deviz de cheltuieli în valoare de peste 100 milioane lei. Avansuri nejustificate achitate operatorilor economici pentru lucrările ce nu au fost executate – în valoare de peste 30 de milioane lei. Achiziționarea și depozitarea neargumentată a stocurilor de echipamente în valoare de cca 50 milioane lei”, a declarat Revenco.

Ministra a mai raportat că în urma auditului au fost identificate 4 sisteme informaționale automatizate achiziționate, dintre care unele lipsesc. „Costul total pentru aceste sisteme care nu produc niciun efect este  de peste 16 milioane lei. Acești bani dacă nu ar fi fost irosiți ar fi putut aduce beneficii directe societății prin sporirea nivelului de siguranță și securitatea cetățeanului”, a precizat Ana Revenco. 

Ministra de Interne a mai comunicat că acestea sunt rezultatele preliminare ale auditului şi că vor urma dosare penale.

Julieta Saviţchi
29/11/2021



Become a Patron!

Comentarii