Președinta Maia Sandu anunță lansarea Programului Național „Satul European expres”
Președinta Maia Sandu a anunțat lansarea Programului „Satul european expres”, care va include proiecte de dezvoltare a localităților cu o durată de maximum șase luni și care vor soluționa problemele urgente ale comunităților. În cadrul unui briefing, marți, președinta a anunțat și rezultatele celor 100 de proiecte, implementate în cadrul Programului Național „Satul European”.
Potrivit președintei, acțiunea este un răspuns la solicitările cetățenilor privind necesitățile imediate de îmbunătățire a infrastructurii în localitățile țării, pe care le-a primit în cadrul vizitelor întreprinse în teritoriu. „Am solicitat Guvernului ca în perioada imediat următoare să deschidă apelul pentru un nou concurs de proiecte „Satul European expres”, care să permită localităților să implementeze proiecte rapide, cu termen de finalizare de maximum 6 luni și să rezolve necesitățile urgente ale localităților”, a spus Maia Sandu. Totodată, urmează a fi simplificată procedura de înscriere a cererilor în concurs.
Șefa statului a reiterat angajamentul guvernării de a munci pentru modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității vieții în localitățile din Moldova, lucru care înseamnă „să aducem Uniunea Europeană acasă, condiții bune de trai pentru fiecare cetățean, oriunde ar locui”. Potrivit președintei, în cadrul Programului „Satul european”, Guvernul a acordat finanțare pentru proiecte de dezvoltare în jumătate din localitățile din țară și aproape 100 de mii de oameni beneficiază de rezultatele proiectelor implementate. „Peste 20 de mii de persoane au obținut acces la apă potabilă, iar în jur de 34 de mii se bucură de iluminat public. Fiecare proiect finalizat în cadrul programului „Satul European” înseamnă schimbări concrete, care fac mai bună viața multor oameni, tineri care învață în condiții mai bune, oportunități economice pentru cei care vor să muncească, vârstnici care au condiții normale de trai, familii care se simt bine acolo unde locuiesc și nu mai simt nevoia să plece de acasă”, a specificat Maia Sandu.
Potrivit președintei, într-un singur an au fost renovate sau dotate 14 grădinițe pentru aproape trei mii de copii, au fost modernizate nouă gimnazii, trei licee, 18 centre culturale, s-au construit nouă terenuri de joacă, trei terenuri sportive și un parc public. „Toate aceste proiecte reprezintă localități și oameni care au parte de condiții mai bune de trai”, a apreciat Maia Sandu. Ea a adăugat că programele lansate sunt o contribuție la construirea Moldovei europene, „Vom construi Europa aici, acasă”.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
