Salariile de lux, plafonate. Tofan propune moratoriu pentru prime și bonusuri
Premierul Vasile Tofan propune un moratoriu temporar asupra plăților suplimentare - bonusuri, premii, prime, acordate angajaților din sectorul public. Este vorba despre segmentul de salariați la stat care au salarii „de lux”. Inițiativa ar urma să fie implementată după finalizarea procedurii de analiză a situației privind remunerarea în instituțiile de stat.
Conform prim-ministrului, primele concluzii pot fi deja făcute. Astfel, s-a constatat că majoritatea dintre salariații la stat au retribuții mai mici de 20 de mii de lei, iar mai mult de jumătate dintre ei ridică un salariu lunar de nici 10 mii de lei.
Aceeași analiză a relevat că 1,1% dintre angajații în instituțiile de stat - aproximativ 440 de persoane, au salarii de peste 50 de mii de lei. Majoritatea dintre aceștia ocupă fotolii în autoritățile independente de reglementare, instituțiile publice cu autogestiune, unitățile de implementare a proiectelor și întreprinderile de stat.
„V-am promis că voi comunica direct. Un salariu mare nu este neapărat un abuz. Sunt profesii rare, complicate, unde trebuie să concurăm cu sectorul privat, în IT, în cibernetică, în aviație, în domenii critice. Sunt oameni care trebuie plătiți corect, pentru a-i putea atrage și menține în sectorul public performant. În același timp, nu putem tolera excesele, unde aceste plăți nu sunt justificate. Mașinăria statului e complicată. Pentru ca să putem lua măsuri, avem nevoie de hotărâri de guvern, schimbări de legi, decizia fondatorilor. Deci, nu o vom face peste noapte, dar o serie de măsuri vrem să le introducem imediat”, susține Tofan.
Guvernul își propune să creeze și un catalog public online în care vor fi publicate salariile pe instituții și funcții. Tofan promite modificări legislative și decizii ale fondatorilor pentru a elimina remunerarea nejustificată.
Pentru cele mai înalte 100 de pachete salariale, vrem să le investigăm pe toate în regim manual.
Pentru perioada de investigare, orice adaos, bonus, diurne suplimentare trebuie oprite, pentru salariile care reprezintă mai mult de 3 ori salariul mediu pe economie (>52 200 MDL).
De asemenea, în perioada de investigație, pentru salariile mai mari, oprim orice ajutor material, care la fel a fost portiță ca unii funcționari să-și adauge premii și bonusuri nejustificate.
O altă ușiță, pe care am descoperit-o, este repartizarea profiturilor la companii de stat și instituții publice. Vrem să oprim și această normă pentru perioada de investigare.
Vrem să aducem mai multă transparență în cheltuirea banului public. De asta, vom crea și vom publica un catalog public online, disponibil tuturor, care va arăta nivelul de salarizare per instituție, per funcție.
Pentru companiile de stat, dar și pentru instituțiile publice, vom institui o raportare regulată, în format video, unde conducătorii acestor instituții trebuie să raporteze pe lucrurile făcute, inclusiv un raport pe remunerare.
Vineri, Comisia parlamentară de anchetă a inițiat audieri privind situația de la întreprinderile de stat, inclusiv politica de salarizare. Președintele comisiei parlamentare de anchetă, Dinu Plîngău, a menționat că deja au fost constatate mai multe abateri de la procedurile de desemnare a membrilor în consiliile de administrare și că au fost identificate mai multe „pete negre” legate de remunerările ridicate de aceștia.
RISE Moldova a dezvăluit că salariul lunar primit de purtătoarea de cuvânt la MoldATSA, Anastasia Taburceanu, era de 120 de mii de lei. Informația a generat mai multe critici în societate. Ulterior, Taburceanu, care este și verișoară cu șefa statului, și-a anunțat demisia, iar PAS a exclus-o și din partid.
Presa a mai scris că Taburceanu ar fi fost angajată și într-un proiect din fonduri europene, cu un salariu lunar de 4000 de euro.
Scandalul a fost urmat de mai multe demisii la nivel înalt, fiind anunțată reformarea Agenției Proprietăți Publice și verificarea activității întreprinderilor de stat.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut un control în toate instituțiile publice și angajare în funcții importante doar cu avizul SIS și CNA. În urma scandalului MoldATSA, Sandu a promis că banii care au fost primiți nemeritat de unii funcționari vor fi returnați.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
