Averea a doi procurori anticorupție, sub lupa ANI, în urma unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice

Irina Odobescu
21/06/2021
Colaj: CIJM

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) s-a autosesizat în urma anchetei Bogații de la Procuratura Anticorupție a Centrului de Investigații Jurnalistice. Autoritatea a inițiat procedura de control a averii a doi procurori și a confirmat că unul dintre aceștia este Alexandru Cernei. 

Analiza declaraţiilor de avere şi interese personale pentru 2020 ale procurorilor anticorupţie arată că fiecare al treilea procuror anticorupţie trăiește pe picior larg, beneficiază de donaţii sau de bunuri înregistrate pe numele rudelor.

De exemplu, procurorul Alexandru Cernei şi-a procurat anul trecut o casă de 133,9 metri pătraţi, pentru care a achitat 1.460.986 de lei. Pentru a intra în posesia locuinţei râvnite, omul legii a contractat un credit de un milion de lei de la o bancă comercială, cu dobânda anuală de 7%. Acesta s-a obligat să îl restituie în termen de cinci ani. Până atunci, familia a locuit într-un apartament cu suprafața de peste 80 de metri pătraţi pe care îl deţine în proprietate din 2010.

Omul legii a avut anul trecut venituri din salariu de 329.061 de lei, iar alţi 8.247 de lei i-a primit drept indemnizaţie de la CNAS pentru incapacitate temporară de muncă. În schimb, soţia sa, Lilia, a adus în familie venituri de 319.149 de lei obţinute de compania Donatella-Tur, pe care a fondat-o şi o administrează din 2009.

Lilia Cernei a mai contribuit la venitul familiei cu 35.500 de lei, salariul de administrator de la Donatella-Tur, 11.500 de lei, dobânda de la depunerile bancare, şi 21.000 de lei taxa pentru darea în locaţiune a unui imobil de 65 de metri pătraţi întreprinderii care îi aparţine.

În 2016, familia Cernei a procurat un automobil nou de model Skoda Octavia, pentru care a plătit 14.250 de euro. Peste un an, familia a intrat în posesia unui alt automobil nou de model Hyundai Tucson. Pentru această maşină s-a plătit aproape 19.000 de euro și este înregistrată ca proprietate a întreprinderii Donatella-Tur.

Irina Odobescu
21/06/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii