Autoritățile recurg la stare de urgență pentru a achiziționa gaze de la alți furnizori

Ilie Gulca
22/10/2021

Din cauza incertitudinii negocierilor cu Gazprom, Guvernul și Parlamentul au identificat o modalitate prin care să achiziționeze volumul necesar de gaz natural pentru a face funcțional sistemul de transportare a gazului. Autoritățile au decis să instituție stare de urgență pentru a putea aloca bani Energocom ca să cumpere volumul necesar de gaz.  

„Ieri, la Moscova, a avut loc o nouă rundă de negocieri pe chestiunea aprovizionării cu gaze naturale. Situația s-a mișcat din loc, dar încă nu avem o înțelegere nouă definită [cu Gazprom]și nici certitudinea că va fi atinsă într-un final”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul unui briefing.

Delegația Republicii Moldova, vicepremierii Andrei Spînu și Vladislav Kulminski, s-a reținut joi seară la Moscova pentru a continua negocierile asupra noului contract pentru furnizarea gazului. Contractul precedent a expirat în septembrie curent și a fost prelungit cu o lună.

Între timp, a relatat ea, pe piața gazelor naturale din Moldova a fost înregistrat un deficit de circa 16 milioane de metri cubi. Această situația a fost provocată de faptul că pentru luna octombrie necesarul de gaze a fost acoperit în mărime de 67%.

„Presiunea de transport a gazelor este la limita critică de funcționare a sistemelor de gaze naturale. Deoarece Moldovagaz nu se ține de cuvânt și nu asigură presiunea necesară în rețeaua de gaze, suntem obligați să ne mișcăm mai repede pe planul de alternativă”, a explicat prim-ministra.

În acest scop, pentru a face posibilă achiziționarea de gaze naturale de la alți furnizori, autoritățile vor întreprinde următorii pași:

„Intrăm în ședința Comisiei pentru situații excepționale, comisia va audia raportul pe sector și va lua anumite decizii;

  1. Una dintre acestea va fi solicitarea de la Guvern și Parlament a instituirii stării de urgență, pentru a aloca bani pentru Energocom din buget ca aceștia să fie aplicați imediat;
  1. Instituirea unui grup pentru coordonarea pentru informație și gestiunea a informației;
  1. La ședința de Guvern, se va face solicitarea către Parlament de a institui starea de urgență. Eu voi merge în Parlament unde voi explica de ce este nevoie de instituirea stării de urgență și vom solicita votul Parlamentului;
  1. După votul din Parlament, va urma o nouă ședință a Comisiei de Situații Excepționale în care vom pune la dispoziția companiei Energocom resursele necesare și vom solicita de la trei oferte pentru volumele de gaz necesare;
  1. Compania Energocom va achiziționa volumul necesar de gaz pentru asigurarea funcționării sistemului național de gaze”, a detaliat Gavrilița.

Moldovagaz a contractat pentru octombrie curent de la gigantul rusesc, Gazprom, 54 de milioane de metri cubi de gaze naturale, ceea ce constituie 67% din cele 80 de milioane de metri cubi necesare pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului.

„Drept urmare, începând cu 1 octombrie, consumul zilnic de gaze naturale din țară a început să depășească volumul furnizat de Gazprom. Lipsa importurilor de gaze este acoperită din stocul de gaze din conductele magistrale de gaze din Republica Moldova, ceea ce este soldat cu scăderea presiunii în sistemul de transport al gazelor SRL Moldovatransgaz”, a precizat societatea Moldovagaz.

În consecință, Moldova este obligată să identifice surse suplimentare pentru a rezolva această problemă.

Ilie Gulca
22/10/2021



Become a Patron!

TestRapid

Comentarii