Sechestre de peste 6 milioane de lei și rețineri în dosare de corupție, raportate de CNA
Bunuri în valoare de peste 6 milioane de lei au fost sechestrate pe parcursul săptămânii trecute de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA). Totodată, sechestre în valoare de 1,7 milioane de lei au fost confirmate de instanțele judecătorești, bunuri de 3,6 milioane de lei au fost preluate în administrare, iar peste 4,4 milioane de lei au fost depuse pe conturile trezoreriale ale CNA.
În aceeași perioadă, CNA a anunțat mai multe rețineri în dosare de corupție, care vizează angajați ai Inspectoratului de Mediu, Serviciului Vamal, ai companiilor de brokeraj. Ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții într-un dosar penal de corupere sistemică în care sunt vizați angajați vamali, brokeri și reprezentanți ai unui agent economic, doua persoane fiind plasa în arest preventiv. Persoanele implicate sunt bănuite că ar fi pus la punct o schemă de corupție prin care ar fi pretins bani necuveniți pentru influențarea unor funcționari ai Serviciului Vamal, pentru a facilita importul unor produse.
Un alt caz, documentat în flagrant, vizează un inspector de mediu suspectat că ar fi pretins o mită de 10 mii de lei pentru a elibera o persoană de răspundere contravențională și evitarea plății pentru un prejudiciu cauzat mediului. Fapta ar fi avut legătură cu executarea unor lucrări pe un teren care aparține denunțătorului. Persoana învinuită a fost plasată în arest la domiciliu.
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat acțiuni de urmărire penală într-un dosar ce vizează deposedarea ilegală de bunuri în valoare de circa 12 milioane de lei aparținând unei companii. Potrivit anchetei, după neachitarea unor credite contractate de la o bancă comercială, s-a dispus transmiterea silită a bunurilor gajate în posesia instituției financiare pentru valorificarea acestora. Cu toate acestea, administratorul companiei debitoare ar fi continuat să utilizeze bunurile respective timp de mai mulți ani. În acest dosar, două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
