Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Știri

Va fi lege. Cum vor autoritățile să „betoneze” accesul la datele cu caracter special

Distribuie
posts/2026/07/09/r3-14153-1536x1024__09-23-12__1440x960.jpg
Sursa: Parlament

Parlamentul va examina în prima lectură un proiect de lege care instituie un nou cadru normativ privind protecția datelor cu caracter personal prelucrate în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor, armonizat cu legislația Uniunii Europene. Raportul la proiectul de lege a fost aprobat de Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică.

Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Justiției, stabilește reguli speciale privind modul în care autoritățile competente – organele de urmărire penală, procuraturile, instanțele judecătorești și alte instituții abilitate – prelucrează date cu caracter personal în scopul prevenirii sau combaterii infracțiunilor, investigării faptelor penale, desfășurării urmăririi penale ori a executării pedepselor și măsurilor de siguranță.

Documentul reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal pe tot parcursul procesului penal: de la înregistrarea unei sesizări și efectuarea investigațiilor preliminare până la pornirea urmăririi penale, aplicarea măsurilor procesuale de constrângere, desfășurarea măsurilor speciale de investigații, recuperarea bunurilor infracționale și alte acțiuni întreprinse în cadrul procesului penal.

Totodată, prevederile legii se vor aplica și datelor prelucrate de instanțele de judecată și de alte autorități competente atunci când exercită controlul judiciar asupra procedurii prejudiciare. Proiectul reglementează și anumite situații care nu țin de un dosar penal, dar sunt legate de depistarea infracțiunilor, cum ar fi primirea și examinarea de către autoritățile competente a sesizărilor depuse de avertizorii de integritate.

Legea impune obligații stricte pentru autoritățile care prelucrează date cu caracter personal. Acestea vor trebui să implementeze măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a garanta securitatea datelor, să țină o evidență detaliată a tuturor operațiunilor de prelucrare, să desemneze un responsabil cu protecția datelor, care va superviza respectarea legii la nivel intern, și să publice pe pagina web oficială datele de contact ale operatorului care prelucrează date cu caracter personal.

Cetățenii vor avea dreptul să se adreseze operatorului pentru a afla dacă datele lor au fost sau nu prelucrate. În cazul unui răspuns afirmativ, persoana va avea acces atât la datele respective, cât și la informații suplimentare despre modul în care acestea sunt utilizate.

Autoritatea competentă va putea refuza cererea dacă aceasta ar obstrucționa o investigație în desfășurare. În cazul în care cetățeanul consideră refuzul neîntemeiat, acesta se va putea adresa Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal pentru a verifica legalitatea prelucrării sau va putea contesta refuzul direct în instanța de contencios administrativ.

Autoritățile care prelucrează date cu caracter personal, precum și persoanele împuternicite de acestea vor fi obligate să coopereze cu Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și să îi pună la dispoziție, la cerere, evidențele privind operațiunile de prelucrare, pentru a permite monitorizarea respectării legii. Dacă Centrul constată o încălcare sau dacă autoritățile nu respectă măsurile dispuse, acesta va putea aplica amenzi de până la 2 000 000 de lei.

Proiectul de lege va fi dezbătut de Parlament. Autorii propun ca documentul să intre în vigoare pe 23 august 2026, concomitent cu Legea privind protecția datelor cu caracter personal, adoptată în iulie 2024, care reglementează protecția datelor cu caracter personal în toate celelalte domenii, cu excepția celor vizate de prezentul proiect.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Tag-uri Știri
Distribuie

Abonează-te