Președinta CA, Liliana Vițu, pleacă după aproape 5 ani: CA trebuie să servească interesul public și să protejeze spațiul informațional
Președinta Consiliului Audiovizualului (CA), Liliana Vițu, și-a anunțat demisia din funcție. Anunțul a fost făcut luni pe pagina sa de Facebook. „În legătură cu o anticipată schimbare în viața mea profesională, mi-am depus azi demisia din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului”, a scris Liliana Vițu.
În mesajul său, Vițu le mulțumește colegilor pentru susținere și efortul depus în cei aproape 5 ani, pentru ca misiunea autorității naționale de reglementare - „și anume, cea de a servi interesul public și de a proteja spațiul informațional al țării” - să fie realizată.
„CA este o instituție vocală în rândul organizațiilor europene de profil, contribuie la procesul de integrare europeană, dar, și mai important, se îngrijește ca oamenii să aibă parte de programe audiovizuale de o calitate mai bună, mai aproape de problemele lor și cu un mai mult respect față de rigorile legii”, a mai precizat Vițu.
Liliana Vițu este jurnalistă, fosta purtătoare de cuvânt a premierului Iurie Leancă, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării, cu un masterat în studii europene la Universitatea Metropolitană din Londra.
Ea a fost propusă de Guvern ca membră a Consiliului Audiovizualului în noiembrie 2021, fiind prima propunere pentru noua componență a autorității de reglementare, după ce întreaga componență anterioară fusese demisă de Parlament. Noua componență a CA a fost desemnată de Parlament pe 3 decembrie 2021, după ce precedenta a fost demisă in corpore în urma respingerii raportului de activitate pentru anul 2020.
Înainte de a prelua șefia CA, Liliana Vițu-Eșanu a deținut funcția de șefă de dezvoltare strategică a Centrului pentru Jurnalism Independent, declarând la preluarea mandatului că vrea să transforme Consiliul într-un partener al furnizorilor de servicii media.
Sub mandatul său, Consiliul și-a consolidat rolul de monitorizare a pieței audiovizuale. Pentru prima dată în activitatea sa, CA a monitorizat toate serviciile media audiovizuale de televiziune care s-au angajat să reflecte campania electorală parlamentară – 22 la număr.
Ultimul raport de activitate prezentat de Vițu în Parlament a inclus monitorizarea procesului electoral, implementarea Strategiei de dezvoltare a domeniului audiovizual 2023–2027, gestionarea resurselor financiare și prioritățile pentru anul 2026.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
