Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Știri

Maia Sandu, la Forumul GLOBSEC: „Ținta Rusiei este Europa!”

Distribuie
posts/2026/05/22/0c4a1254__06-41-14__800x533.jpeg
Sursa: Președinția Republicii Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat pe 21 mai la cea de-a 21-a ediție a Forumului GLOBSEC, desfășurată la Praga în perioada 21–23 mai 2026, sub egida Președintelui Cehiei, Petr Pavel, cu peste 1.800 de participanți din aproape 80 de țări.

În marja evenimentului, președinta Sandu a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său ceh, Petr Pavel. Cei doi lideri au confirmat caracterul solid al parteneriatului moldo-ceh, marcat de relații economice bine dezvoltate, schimburi comerciale în creștere și o cooperare consolidată în domeniul securității și apărării. Republica Cehă rămâne un susținător constant al parcursului european al Moldovei, informează Președinția.

Șefa statului a participat și la un panel dedicat Republicii Moldova, unde a împărtășit lecțiile dobândite de țara noastră în contracararea ingerințelor străine și a amenințărilor hibride. Șefa statului a subliniat că interferența externă în alegerile din Moldova reprezintă un semnal de alarmă pentru întreaga Europă — în special pentru țările care urmează să organizeze scrutine electorale pe parcursul anului 2027.

„Ținta Rusiei este Europa. Dacă Rusia ar fi controlat în prezent guvernarea de la Chișinău, majoritatea parlamentară, imaginați-vă ce ar fi însemnat aceasta pentru Ucraina, în primul rând, deoarece Moldova și Ucraina au o frontieră comună de 1200 de kilometri. (...) Ținta Rusiei nu este Republica Moldova, dar Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu. 

În cadrul evenimentului, Maiei Sandu i-a fost decernat Premiul GLOBSEC, alături de Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. GLOBSEC a motivat acordarea premiului Maiei Sandu prin „angajamentul său față de apărarea democrației sub presiune și rolul său în ancorarea viitorului Moldovei în stabilitate și reforme”.

Șefa statului a dedicat distincția primită cetățenilor Republicii Moldova: „Celor care timp de trei decenii au luptat pentru democrație, celor care, prin vot, i-au scos afară pe autocrați și oligarhi. Și celor care au votat pentru Europa în pofida presiunilor și amenințărilor rusești — celor care au refuzat să fie cumpărați sau intimidați. Și celor care merg în fiecare zi la muncă. Sunt aici datorită lor. Este o onoare să îi reprezint.”

Unul dintre cele mai influente foruri internaționale din Europa Centrală și de Est, GLOBSEC reunește șefi de stat, factori de decizie, lideri din mediul de afaceri și vizionari pentru a genera soluții la cele mai presante provocări geopolitice ale momentului.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Tag-uri Știri
Distribuie

Abonează-te