Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Știri

DOC// Beciul cu „surprize”. Detalii din cadrul audierilor procurorului general, Alexandru Machidon

Distribuie
posts/2026/05/22/14463810455__15-01-43__810x455.jpg
Alexandru Machidon

Zeci de mii de euro păstrați într-un vas de plastic, în beciul casei părintești. Astfel a explicat procurorul general Alexandru Machidon proveniența sumei de 55 de mii de euro, bani declarați drept moștenire. Membrii Comisiei de evaluare au avut mai multe întrebări legate de procurarea, în 2018, a unui apartament. Anume o parte din banii moșteniți ar fi fost utilizați pentru cumpărarea imobilului. Machidon s-a prezentat în fața comisiei de trei ori, începând cu decembrie 2025, iar unele aspecte au fost discutate cu ușile închise. 

Conform raportului Comisiei de evaluare, Machidon a spus că suma totală păstrată de părinți în beci a fost de 75 de mii de euro. 55 de mii de euro i-au revenit procurorului, ceilalți bani - surorii sale. 

„(...) În acel beci părinții săi păstrau vin şi conserve de casă şi că vasul era situat pe un raft, alături de alte trei-patru vase similare, în spatele a trei butoaie de vin. El a explicat că vasul nu era uşor vizibil şi că l-a identificat rapid, deoarece el şi sora sa ştiau din copilărie că părinții lor obişnuiau să păstreze economiile în acea zonă”, se menționează în raport.

Machidon a accentuat că toată familia cunoștea despre faptul că părinții păstrau economiile în beciul casei, dar nu se cunoștea suma exactă. Procurorul a explicat că tatăl său a avut venituri din Israel. În plus, tot aici erau acumulate și veniturile de la magazinul deținut de familie.  

În luna martie curent, după trei runde de audieri, procurorul general interimar, Alexandru Machidon, trece examenul evaluării. Membrii Comisiei Vetting au decis, în unanimitate, că acesta corespunde criteriilor prevăzute de legislație și au votat pentru promovarea evaluării externe. Raportul de evaluare a fost aprobat ulterior de Consiliul Superior al Procurorilor.

Alexandru Machidon a trecut prima etapă a audierii pe 10 decembrie 2025, după care au urmat altele două, o situație unicat în procesul de evaluare.

Membrii Comisiei au avut întrebări cu privire la apartamentul pe care l-a achiziționat în 2018, la același preț plătit anterior de un alt proprietar care efectuase lucrări de renovare. Deși acuzatorul de stat a solicitat examinarea acestui subiect într-o ședință închisă, invocând aspecte ce țin de integritatea sa, Comisia a respins cererea.

Apartamentul de 65,6 metri pătrați a fost vândut inițial în 2016 cu 34 de mii de euro, iar ulterior scos la vânzare cu 38 de mii de euro, după efectuarea unor reparații. În cele din urmă, imobilul a fost cumpărat de Alexandru Machidon în 2018, tot cu 34 de mii de euro, fiind deja renovat și parțial mobilat. Procurorul general interimar a declarat că lucrările de reparație ulterioare au fost realizate din veniturile obținute în anii precedenți și a confirmat că îl cunoștea pe vînzător înainte de tranzacție.

Biografia în funcții de conducere a procurorului general  Alexandru Machidon începe pe  05 iulie 2011, atunci când Consiliul Superior al Procurorilor a propus procurorului general numirea procurorului în Procuratura r-lui Criuleni, în funcția de adjunct-interimar al procurorului r-lui Criuleni.

Peste un an, și anume pe 13 februarie 2012, Prin Ordinul Procurorului General al Republicii Moldova, a fost numit în funcția de procuror, adjunct al procurorului raionului Criuleni.

Conform Hotărârii nr. 12-117/17 din 10 august 2017, Consiliul Superior al Procurorilor a propus Procurorului General numirea domnului Alexandru Machidon în funcția de adjunct al procurorului-șef al procuraturii raionului Criuleni, pentru un mandat de 5 ani.

Prin Hotărârea nr. 1-102/2023 din 2 mai 2023, Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii raionului Orhei, dispus prin ordinul Procurorului General interimar.

Prin Hotărârea nr. 1-160/2024 din 12 iunie 2024, Consiliul Superior al Procurorilor i-a aprobat candidatura pentru interimatul funcției de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Pe 19 august 2025, acesta a câștigat concursul organizat de Consiliul Superior al Procurorilor pentru funcția de Procuror General, obținând nota 8,86. Contracandidatul său, Victor Furtună, a acumulat 8,23 puncte.

Funcția de procuror general s-a eliberat, după ce fostul șef, Ion Munteanu, a depus jurământul în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție. 

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Tag-uri Știri
Distribuie

Abonează-te