Aspirațiile de aderare la Uniunea Europeană, făcute publice de Ucraina și Republica Moldova, au punctat pe agenda de lucru a autorităților îmbunătățirea stării de fapt în sistemul de aprovizionare cu gaze naturale. Totuși, o evaluare a situației la zi, efectuată de un grup de jurnaliști din cele două țări, scoate la iveală faptul că în tot acest timp au fost ascunse sub preș numeroase probleme în domeniu. Datorii de miliarde de euro acumulate prin mecanisme obscure, ilegalități fără vreun vinovat pedepsit și delapidări din banii publici sunt numai câteva dintre prejudiciile aduse intereselor consumatorilor.

MOLDOVA

Gazprom, cu pachet majoritar la Moldovagaz 

"Moldova - în buzunarul Rusiei", titra presa la începutul anilor 2000, cu referire la înstrăinarea pachetului majoritar de acțiuni ale Moldovagaz. Cedarea patrimoniului a avut loc în 1998, când gigantul rus SAR Gazprom a obținut 50 la sută din capitalul social al Moldovagaz. Pentru reducerea datoriilor Republicii Moldova la gazele primite, pe 2 aprilie 1998, Parlamentul a aprobat Hotărârea "Cu privire la reorganizarea şi privatizarea complexului de gaze din Republica Moldova", prin care jumătate din acțiunile furnizorului național de gaze este transmis în favoarea concernului Gazprom. Acest lucru devine posibil prin comasarea SA Moldovagaz şi SA Gazsnabtranzit. 

Atunci, la determinarea costului capitalului Moldovagaz au fost evaluate bunurile materiale ale sistemului gazoductelor de distribuţie. Conform prevederilor punctului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1068, Departamentul privatizării şi administrării proprietăţii de stat urma să efectueze reevaluarea bunurilor complexului de gaze din Republica Moldova în anul 1999, prin intermediul unei organizaţii internaţionale de audit. Reevaluarea avea drept scop o eventuală rectificare a cotelor-părţi în capitalul social al SA Moldovagaz şi a datoriilor la plata consumului de gaze naturale. Acest lucru nu a fost făcut până în prezent. Altfel spus, nici astăzi nu se cunoaşte cât constituie valoarea reală a Complexului de gaze şi care ar trebui să fie cota-parte a Republicii Moldova la această companie după reevaluare.

Acțiunile date au venit în contradicție cu articolul 9, punctul 2, din Legea Republicii Moldo­va "Cu privire la investiţiile străine" din aprilie 1992. Aceasta prevede că „toate depunerile în capitalul social al întreprinderii cu investiţii străine se evaluează conform înţelegerii dintre fondatorii acesteia pe baza preţurilor de pe piaţa mondială. Estimarea definitivă (nu preliminară, așa cum s-a întâmplat în realitate - n.r.) a depunerilor re­spective se efectuează la momentul încheierii contractului consultativ al întreprinderii”. Câțiva ani mai târziu, un audit efectuat de Curtea de Conturi scoate la iveală faptul că atunci valoarea proprietăţii ar fi fost subestimată de aproximativ 20 de ori. Ulterior, datele au fost publicate în raportul IDIS Viitorul "In­dustria gazului în Republica Moldova: povara ignoranţei şi cos­tul erorilor", din mai 2007. În prezent, SAR Gazprom deține 50% din acțiunile Moldovagaz, Agenţia Proprietăţii Publice de pe lângă Ministerul Economiei al Republicii Moldova - 35,33% și Comitetul de administrare a proprietăţii Transnistriei - 13,44%. 

Curtea de Conturi și activitatea Moldovagaz

Ultimul control al Curții de Conturi privind activitatea principalului furnizor de gaze naturale din Republica Moldova datează încă din anul 2000. După 2009, nici dacă ar fi vrut, instituția nu putea controla activitatea SA Moldovagaz, deoarece la finele anului 2008 a fost modificată legea Curții de Conturi. Noua lege a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009 și prevede că statul, prin intermediul Curții de Conturi, poate efectua un audit extern doar la "agenţii economici al căror capital social este de stat în întregime sau în al căror capital social cota statului este mai mare de 50%". O astfel de formulare exclude companii precum Moldovagaz fapt care, în opinia vicepreședintelui Curții de Conturi, lasă loc de gestionare ineficientă a partimoniului, abuzuri și delapidări.

"Capitalul social al unei întreprinderi este de 100 de milioane, la alta e 1,3 miliarde, cum e la Moldovagaz. Astfel, 60 de milioane putem verifica, iar 600 de milioane nu avem dreptul. Tot ce se întâmplă în complexul termoenergetic, în special la Moldovagaz, este grav și chiar mai mult decât grav", susține Tudor Șoitu, în prezent vicepreședinte al Curții de Conturi.

Abia peste șase ani în Parlament este propusă modificarea articolului numărului 28 din Legea cu privire la Curtea de Conturi. Inițiativa care s-a prăfuit pe rafturile parlamentarilor, a fost înaintată de deputații Iurie Leancă, Eugen Carpov, Ștefan Creangă, susținută de Curtea de Conturi și avizată pozitiv de Centrul Național Anticorupție. Abia pe 17 martie 2016 modificările au fost votate de către deputați în lectură finală. Noile modificări vor lărgi competențele instituției, iar Curtea de Conturi ar putea efectua verificări la agenții economici la care statul deține cel puțin 20 de procente din capitalul social. Există totuși și o altă cale prin care activitatea principalului furnizor de gaze naturale din Republica Moldova ar putea fi controlată în cadrul unui audit efectuat de stat. "Un astfel de control, Curtea de Conturi ar putea să-l facă prin intermediul ANRE", susține Tudor Șoitu. Această inițiativă nu s-a bucurat însă de susținere, ba chiar a fost condamnată de Comunitatea Energetică Europeană. 

Tudor Șoitu, vicepreședintele Curții de Conturi 

Reacția repezentanților Uniunii Europene vine imediat după ce, în vara anului 2015, Curtea de Conturi, într-o convorbire formală cu ANRE își manifesta intenția de a efectua un audit în cadrul acesteia. Drept urmare, în aceeași perioadă, este lansat un apel prin care Comunitatea Energetică Europeană își exprimă îngrijorarea privind un posibil atac la independența ANRE din Republica Moldova. Reacția este cu atât mai neclară cu cât, Comunitatea, care se prezintă drept un promotor al cerințelor și standardelor în energetică, caracteristice întregii Uniuni Europene, nu vede nicio problemă la același capitol în România. În țara vecină, Curtea de Conturi, de exemplu, poate efectua proceduri de audit financiar la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, iar măsura nu este percepută de UE drept un atac la independența instituției. Mai mult, astfel de controale la ANRE din România sunt efectuate cel puțin o dată pe an, la fel ca și la alte instituții publice autonome, iar neregulile depistate sunt prezentate publicului larg.

Corespondența cu reprezentanții Comunității Energetice Europeane

UCRAINA

Ce se ascunde în spatele rapoartelor oficiale

Între timp, în Ucraina, principala cerință a Euromaidanului în 2013 a fost semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Ucrainenii au plătit un preț mare pentru ca acest acord să intre în vigoare. Astfel, la 27 iunie 2014, la Bruxelles, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat un document istoric, ce a finalizat o perioadă îndelungată de pregătiri pentru semnarea acestui acord. Unul dintre elementele prioritare, pe baza căruia a fost elaborată și adoptată Strategia de dezvoltare a Ucrainei 2020, este anume problema legată de comerțul cu energie, gaze naturale, țiței și electricitate. Acordul de Asociere a intrat în vigoare pe deplin la 1 ianuarie 2016. A devenit oare piața de gaze din Ucraina mai transparentă și mai puțin coruptă?

În raportul anual cu privire la activitatea ex-premierului Ucrainei, publicat pe 15 decembrie 2015 pe site-ul oficial al Guvernului, Arseni Iațeniuk a lăudat punerea în aplicare cu succes, în proporție de 95,7%, a noii politici de independență energetică. Guvernul mai menționa că în ultimul an au crescut de 2,5 ori aprovizionarea cu gaze din Europa, fiind reduse cu 53% livrările din Federația Rusă. Totodată, se menționa că au fost înlăturați intermediarii de pe piața gazelor naturale din Ucraina, gazul fiind cumpărat direct de la partenerii din UE, la fel și în relația cu Gazprom. A scăzut consumul de gaze cu 20,4%, până la 23,4 miliarde de metri cubi și a crescut în mod semnificativ volumul de gaze din depozite. La 1 decembrie 2015, în subterane au fost stocate circa 16,2 miliarde de metri cubi de gaz, ceea ce este mai mult cu 15,7% față de 2014. Conform rezultatelor din primele nouă luni ale anului 2015, pentru prima dată în ultimii zece ani, Naftogaz Ucraina nu a înregistrat pierderi, iar compania a efectuat un audit independent al activităților economice și financiare. De asemenea, a majorat renta pentru obținerea gazelor și a eliminat așa-numita "activitate comună", în spatele cărora erau, de fapt, scheme frauduloase în domeniul gazelor. 

La sfârșitul anului 2015, directorul de dezvoltare al companiei Naftogaz Ucraina, Iuri Vitrenko, a acordat un interviu mai multor posturi TV din Ucraina în care a vorbit despre starea pieței gazelor. Vitrenko a declarat că Ucraina a reușit să obțină independența de gazul rusesc în ultimul an și jumătate. "Acum, achizițiile de gaze sunt dictate în funcție de preț. Dacă, de exemplu, vom vedea că prețul gazului rusesc este semnificativ mai mic decât al celui european, vom achiziționa gazul rusesc. Dacă vom vedea că prețul gazului rusesc este mai mare sau se află la același nivel ca prețul gazului în Europa, vom cumpăra gaz european", a declarat Iuri Vitrenko, menționând că, deși la nivel de declarații Rusia consideră Ucraina o republică-soră, în realitate rușii vindeau gazul pentru ucraineni la un preț semnificativ mai mare decât pentru europeni. 

De asemenea, Vitrenko, a adăugat că Ucraina rămâne dependentă de gazul importat, iar pentru a reduce această dependență sunt căutate noi căi de majorare a cotei de extracție a gazului propriu și de micșorare a consumului. "Ca și orice altă țară post-sovietică, Ucraina folosește energia ineficient. Industria noastră a redus în mod semnificativ consumul de gaze, în mare parte din cauza războiului. Pe de altă parte, populația a redus consumul de gaze din convingeri patriotice, dar și din considerente economice. Pentru a liberaliza piața noastră, vom trece treptat la prețurile de piață pentru gaze. Da, acest lucru implică o creștere semnificativă a prețurilor pentru populație, pe de o parte, iar pe de altă parte aceasta duce la faptul că subvențiile, care anterior au fost ascunse sub formă de reduceri la gaze, acum sunt deschise și disponibile pentru cei care au nevoie de ele".

Reguli noi, scheme vechi

Totodată, autoritățile din Ucraina au adoptat o serie de legi care au ca scop demonopolizarea pieței gazelor naturale. Guvernul ucrainean a majorat semnificativ exporturile sale de gaze în regim revers, din Uniunea Europeană, iar pentru Gazprom a majorat semnificativ prețul pentru tranzitul gazelor. Unul dintre punctele controversate din contractul de gaze semnat în 2009 între distribuitorii de gaze din Ucraina și Rusia este examinat la Curtea de arbitraj de la Stockholm. Cu toate acestea, în ciuda rapoartelor favorabile în domeniu, prezentate de funcționari, complexul energetic ucrainean rămâne a fi unul dintre domeniile cele mai puțin transparente pentru publicul larg. Până în prezent, în Ucraina piața gazelor naturale este monopolizată de Naftogaz Ucraina, care, spun unii experți, favorizează dezvoltarea schemelor de corupție. Monopolizat este, de asemenea, și sistemul de transport al gazelor.

Astfel, în opinia directorului de programe energetice ale Centrului pentru Economie Mondială și Relații Internaționale, a Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, ex-reprezentant al Naftogaz Ucraina, Valentin Zemleanskii, nici după protestele de pe Maidan și semnarea Acordului de Asociere cu UE, situația nu s-a schimbat radical: piața rămâne monopolizată, iar acest lucru favorizează corupția. Altfel spus, în cazul în care există companii care sunt de acord să se plieze intereselor jucătorului-cheie, Naftogaz, atunci acestea vor funcționa, dacă nu sunt de acord - nu vor funcționa.

"Da, s-au adoptat legi care urmăresc demonopolizarea și liberalizarea pieței gazelor naturale, dar până acum acestea rămân a fi doar niște intenții. Monopolul Naftogaz a fost păstrat, piață nu există. O piață e atunci când este și concurență. Mai mult, în această situație statul este eliminat complet din joc, iar monopoliștii au libertate totală în acțiuni. Ei sunt susținuți, de asemenea, prin Memorandumul FMI", subliniază Valentin Zemleanskii.

Și fostul angajat al Ukrgazdobicha, în prezent analist la o companie de consultanță, Ghenadie Kobal, spune că piața de gaze din Ucraina are o serie de probleme: "Guvernul a făcut mai mulți pași, însă aceștia nu au contribuit la deschiderea și transparentizarea pieței. De exemplu, iarna trecută, 150 cele mai mari întreprinderi private au trebuit să cumpere gaze naturale de la monopolistul Naftogaz. Acesta a fost o lovitură dură pentru mediul de afaceri. Ulterior, decizia a fost anulată. Naftogaz rămâne până în prezent cea mai mare companie de pe piața gazelor naturale, singura care cumpără gaze naturale de la Ukrgazdobicha. Se pare că o companie cumpără gaz și tot ea îl produce și îl transportă."

Monopol = Corupție

La mijlocul lunii ianuarie 2016 compania Naftogaz a contractat 1,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale de la cinci companii europene din împrumutul BERD. În decembrie și ianuarie, compania a inițiat 27 de proceduri de achiziții publice, 17 au fost desfășurate integral, astfel că aprovizionarea cu gaze a fost planificată până în martie în 2016. Câștigătorii procedurilor de achiziții s-au doverit a fi Noble Clean Fuels Limited, Engie SA, Axpo Trading AG, E.ON Global Commodities SE și Eni trading&Shipping S.p.A. Datele s-au conținut în răspunsul Naftogaz la solicitarea noastră oficială de acces la informații. Selecția s-a făcut din cei 11 furnizori care au promovat în prealabil procesul de preselecție, în conformitate cu standardele BERD. Criteriul principal, potrivit reprezentantului Naftogaz a fost cel mai mic preț, care a variat de la 188 la 211 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale. În plus, unele contracte încheiate de Naftogaz sunt din resurse proprii, dar despre acest lucru reprezentantul companiei nu ne-a furnizat detalii.

Ar trebui remarcat faptul că patru dintre aceste companii activează o perioadă de timp îndelungată pe piața energiei din Europa și au o reputație bună. Doar compania Noble Clean Fuels Limited este un off-shore, înregistrat în Marea Britanie, cu sediul central în Hong Kong, potrivit informațiilor dintr-o bază de date deschisă. Mai mult, Noble Clean Fuels Limited este companie-fiică a marii companii Noble Group, din Hong Kong, care activează de mai mult timp în Ucraina. Companie-fiică în Ucraina mai este și Noble Resources Ukraine, care din 2008 până în 2013 a fost condusă de actualul deputat din partea partidului Samopomosch, Ivan Miroshnichenko, fapt indicat în biografia sa oficială. Anume candidatura sa pentru postul de vicepremier, în decembrie 2014, a fost susținută de Arseni Iațeniuk. Acesta menționa atunci că punctele-cheie în creșterea economiei ucrainene sunt sectorul agrar și cel energetic, fapt pentru care Miroshnichenko ar fi candidatura perfectă pentru funcțai de vicepremier. Ulterior, la începutul anului 2015, compania Noble Clean Fuels Limited devine furnizor de gaz în regim revers. 

Un alt scandal cu implicarea furnizorilor de gaze naturale din Europa, este asociat cu întreprinderea Trail Stone și a izbucnit după un discurs rostit de deputata Iulia Timoșenko de la tribuna Parlamentului. Astfel, în octombrie 2015, lidera Partidului Batikivshina a spus că Ucraina cumpără gaz de la compania Trail Stone, la un preț mai mare chiar decât cel cotat la bursă: "Am în mână unui document și informații despre cotațiile la birjă. De când a venit la guvernare, această conducere a fost creată compania Trail Stone, care este reprezentată de cetățeanul ucrainean Pavel Levin, care are tangență directă cu conducerea companiei Naftogaz. În condiții dubioase, anume această societate vinde în Ucraina gaze naturale de import la un preț mai mare decât cotațiile la bursă". 

Discursul Iuliei Timoșenko

Este de remarcat că societatea Trail Stone, care face parte din compania americană Riverstone Holdings LLC, a fost înființată în 2013 și are birouri în Berlin și Londra. Livrările de gaz către Ucraina sunt realizate de către filiala germană a companiei. În lista de contacte de pe site-ul Trail Stone, într-adevăr figurează Pavel Levine, pe care l-am rugat să comenteze declarația făcută de Iulia Timoșenko. Acesta a ignorat însă scrisoarea noastră. Faptul că societatea se bucură de lobby puternic din partea premierului ucrainean și deține o poziție de lider printre furnizorii de gaze naturale din Europa a devenit cunoscut vara trecută. Astfel, după ce s-a întors de la o conferință privind investițiile, ce a avut loc la Washington, în iulie 2015, Arseni Iațeniuk a declarat: "În sectorul energetic, de asemenea, am semnat un memorandum cu filiala europeană a companiei americane Riverstone și vom mări volumul de achiziție a gazelor naturale pentru necesitățile industriale și economice ucrainene".

Anterior, șeful Direcției Integrare Europeană din cadrul Ministerului Energeticii și a Industriei Cărbunelui, Michael Bno-Ayriyan, remarca faptul că în primul trimestru al anului 2015, compania Trail Stone a ajuns pe locul trei în topul celor mai mari furnizori de gaze naturale din Uniunea Europeană în Ucraina. "Chiar dacă unele companii au venit pe piață, totuși nu există niciun mecanism de piață. În primul rând, este necesar să fie schimbată abordarea. Ar trebui să funcționeze Comitetul Antimonopol. Naftogaz Ucraina, Ukrtransgaz sunt monopoliste pe piață. Pentru ca o companie să ajungă pe piață, aceasta are nevoie să transporte gazul, adică, nu le poate evita. În cazul în care companiile europene vor depune plângeri, atunci probabil ca va fi schimbat mecanismul", concluzionează avocatul Andrei Leshchenko.

REGIUNEA TRANSNISTREANĂ

Datoria de aproape cinci miliarde de dolari

În prezent, Moldovagaz are față de Gazprom o datorie de aproximativ cinci miliarde de dolari, 90% din această sumă aparține regiunii separatiste din stânga Nistrului. Deși în instanțe naționale și internaționale au fost adoptate decizii ce obligau la stingerea datoriei, acestea nu au mai fost puse în executare. Astfel, SA Moldovagaz continuă să livreze în stânga Nistrului de aproape două ori mai mult gaz decât se consumă pe teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău, chiar dacă ar putea să nu primească banii niciodată.

Totodată, datoria ce crește ca pe drojdii îi oferă gigantului Gazprom oportunitatea să păstreze Republica Moldova în zona sa de influență absolută. Printre riscurile folosirii resurselor naturale ca instrument politic se numără sistarea livrării de gaze naturale sau preluarea rețelelor de distribuție a gazelor în contul datoriei, scenarii aplicate și anterior de concernul rus.

Situația este cu atât mai curioasă cu cât regiunea transnistreană, cu o populație estimată de aproximativ jumătate de milion de persoane, consumă anual mai mult gaz natural decât regiunea din dreapta Nistrului, unde datele Biroului Național de Statistică arată că numărul populației stabile este de peste 3,5 milioane de persoane. La 1 iulie 2015 datoria Moldovagaz față de Gazprom constituia 4,85 de miliarde de dolari SUA, din care puțin peste 4,35 miliarde de dolari SUA constituiau datoriile Tiraspoltransgaz. Consumul de gaze naturale într-un volum exagerat de mare, raportat la numărul populației din regiune, are o singură explicație, în opinia expertului în energetică, Sergiu Tofilat. Este vorba despre faptul că gazul neachitat este utilizat pentru producerea de energie electrică, care, ulterior, este vândută în dreapta Nistrului.

Am solicitat și autorităților separatiste date privind profilul consumatorului de gaz natural din regiune. Printr-un răspuns semnat de directorul Tiraspoltransgaz, accesul la aceste informații ne-a fost refuzat. Potrivit sursei, datele privind volumul de gaze consumat în industrie și cele cu privire la consumatorii casnici reprezintă "informație confidențială sau secret de stat". Răspunsul Tiraspoltransgaz

Același răspuns l-am primit și atunci când am vrut să aflăm care este sursa de import al gazului și care sunt prețurile plătite de consumatorii de gaz din regiune. Chiar dacă informația este publicată pe pagina oficială a Tirapoltransgaz, reprezentanții instituției ne-au dat un răspuns formal, prin care ne-au comunicat că informația solicitată este confidențială. Aceleași întrebări le-am adresat și așa-numitului minister al economiei din regiune, printr-o scrisoare recomandată, dar nu am primit vreun răspuns timp de aproape două luni.  

Hotărâri judecătorești neexecutate

În martie 2015 a fost ultima dată când concernul rus Gazprom a ameninţat că va sista livrările de gaze către Republica Moldova din cauza datoriilor acumulate. Măsura nu este una nouă și vine în contextul în care în ultimii ani au avut loc mai multe procese de judecată privind recuperarea datoriei. La nivel național este vorba despre cel puțin trei hotărâri pronunțate de Judecătoria Bender, prin care Tiraspoltransgaz este obligat să-și achite datoria acumulată. Prima decizie pronunțată de Judecătoria Bender este din septembrie 2013. Atunci magistrata Arina Ilanji a dispus încasarea datoriei de circa 1,5 miliarde de dolari SUA în favoarea Moldovagaz. Actele de primire-predare semnate între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz confirmă furnizarea a circa cinci miliarde de metri cubi de gaze în perioada 2010 - 2012. Decizia a fost casată de Curtea de Apel Bender, care, la fel a dat câștig de cauză pentru Moldovagaz și a obligat Tiraspoltransgaz să achite și penalitatea în sumă de peste 75 de milioane de dolari. 

Și următoarele două procese de judecată din octombrie 2014 și decembrie 2015 au fost câștigate de Moldovagaz la Judecătoria Bender. Este vorba de datorii în sumă de 900 de milioane și, respectiv, 600 de miloane de dolari, pe care compania Tiraspoltransgaz este obligată să le restituie în contul Moldovagaz. Hotărârile sunt definitive, după ce nu au fost atacate la Curtea de Apel Bender în termenul prevăzut de lege. Potrivit avocatului Roman Zadoinov, hotărârea definitivă a instanței trebuie prezentată spre executare în maxim trei ani. „Dacă hotărârea care este definitivă nu este prezentată spre executare în termen de maxim trei ani de la data emiterii deciziei, atunci ea își pierde valabilitatea. Dacă ea a fost prezentată spre executare în termen de trei ani, în termen de prescripție, atunci intră în alt termen, termenul rezonabil de executare a unei hotărâri de judecată”, susține Roman Zadoinov.

Totodată, conform contractului de livrare a gazelor semnat în 2006 între Gazprom și Moldovagaz, singura instanță de soluționare a eventualelor conflicte este Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse. Până acum, în arbitraj internațional au fost cel puțin zece dosare câștigate de Gazprom, care presupun că Moldovagaz ar trebui să întoarcă datoriile istorice pentru gazele naturale. Chiar dacă încă nu a demarat procedura de executare a deciziilor de judecată, fostul șef al ANRE, Victor Parlicov, susține că acest lucru s-ar putea întâmpla imediat ce Republica Moldova va lua vreo decizie politică importantă fără a o coordona cu Federația Rusă.

„Gazpromul e mai mult decât o companie privată. Dacă s-ar comporta ca o companie privată, n-ar exista asemenea probleme, însă Gazpromul deseori se comportă ca o extensiune economică a Ministerului Afacerilor Externe rusesc. Când ai rol strict economic, te axezi pe maximizarea profiturilor. Când ai rol de instrument politic, tu te ocupi de politică”, consideră Victor Parlicov.

Totuși, nu toate datoriile pentru gazele naturale ar trebui să le achităm Gazpromului. Asta pentru că în decembrie 2005 SAR Gazprom a semnat un contract de cesiune prin care transmite datoria în sumă de 1,2 miliarde de dolari SUA în favoarea SRL Factoring-Finans. Acest lucru nu a fost coordonat cu autoritățile de la Chișinău, din acest considerent acestea refuză să-l accepte, cel puțin la nivel de declarații. Potrivit prevederilor contractului de cesiune a creanţelor, Factoring-Finans urma să achite Gazpromului până la 30 decembrie 2005 suma valorii cesionate. Ulterior, în raportul financiar al SAR Gazprom pentru anul 2005, la pagina 39, este menţionat faptul că SRL Factoring-Finans a achitat suma dată.

Ce se va întâmpla dacă nu vom livra gaze naturale în stânga Nistrului

Expertul energetic Sergiu Tofilat este una dintre persoanele care a cerut explicații autorităților privind gestionarea datoriei Moldovagaz față de Gazprom. Împreună cu alți câțiva activiști civici, acesta a formulat o petiție semnată ulterior de aproximativ 4.000 de persoane prin care a adresat Ministerului Economiei o serie de întrebări privind situația creată. În răspuns, viceministrul Economiei Valeriu Triboi vorbește despre neputința autorităților constituționale de a acționa în partea stângă a Nistrului.

„În cazul neîncheierii contractului de livrare a gazelor naturale între SA Moldovagaz și SRL Tiraspoltransgaz, persistă riscul și există posibilitatea tehnică ca ultima să sustragă nesancționat gaze naturale, ca o consecință a locației geografice a regiunii transnistrene în zona amplasării conductelor de tranzit, în direcția Balcani, la hotarul Ucraina-Republica Moldova, care nu se află sub jurisdicția autorităților din Republicii Moldova”, se menționează în răspunsul Ministerului Economiei. Totodată, reprezentanții instituției mai susține că nu dețin informația dacă gazele naturale utilizate de CERS Moldovenească pentru producerea energiei electrice sunt incluse în datoria autoproclamatei republici transnistrene față de SA Moldovagaz, „deoarece Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan nu se află sub jurisdicția autorităților din Republica Moldova”.

Răspunsul semnat de viceministrul Valeriu Triboi, adresat Consiliului Marii Adunări Naționale 

Pe pagina web a Tiraspoltransgaz este indicat că aceasta vinde instalații în domeniul aprovizionării cu gaze, iar în acest sens cooperează cu întreprinderi din Rusia, Ucraina și Italia. În cazul Ucrainei, Tiraspoltransgaz cooperează cu Întreprinderea mixtă Atem-Frank și Jitomirteplomas. În realitate, aceste companii ucrainene se regăsesc pe pagina web a Atem, alături de compania Jitomirteplomas. Domeniul de activitate al întreprinderii ține de fabricarea și vânzarea tehnicii de termoficare. Totodată, am contactat compania Atem pentru a afla dacă putem cumpăra producția lor în regiunea transnistreană, întrebare la care am primit un răspuns pozitiv. Astfel, în realitate, compania Tiraspoltransgaz are o activitate cât se poate de fructuoasă - aceasta colectează plățile pentru gazul consumat de la locuitorii din regiune, are activitate antreprenorială și plătește taxe în bugetul republicii separatiste, nerecunoscute pe plan internațional.

Discuția cu reprezentantul Atem

Despre o eventuală finanţare a regimului separatist prin intermediul gazului rusesc se discuta în presa rusă încă în septembrie 2013. Atunci jurnaliștii de la postul de televiziune TVRain elucidau faptul că autoritățile autoproclamate din stânga Nistrului au creat un "fond de stabilizare", alimentat cu bani proveniți din vânzarea de gaz rusesc către populație. Ulterior, în 2015, existența acestui fond a fost confirmată și de liderii regiunii separatiste.