Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Electorală

23 de concurenți electorali – partide, blocuri și candidați independenți, la alegerile parlamentare // CEC a aprobat ordinea pe buletinul de vot

Distribuie
uploads/elections/2025/09/07/643(810,455).jpg
Foto: Anticoruptie.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în ședința de sâmbătă, ordinea în care vor fi înscriși concurenții electorali pe buletinul de vot pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Totodată, instituția a validat modelul și textul buletinului de vot, inclusiv cel destinat exercitării dreptului prin corespondență.

În total, 23 de concurenți electorali – partide, blocuri și candidați independenți – se vor regăsi pe buletinul de vot. Lista completă, în ordinea stabilită de CEC, este următoarea:

  1. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS)
  2. Partidul Politic „Democrația Acasă”
  3. Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB)
  4. Andrei Năstase – candidat independent
  5. Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE)
  6. Olesea Stamate – candidat independent
  7. Partidul Politic Social Democrat European
  8. Partidul Politic Național Moldovenesc
  9. Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”
  10. Blocul Electoral „ALTERNATIVA”
  11. Partidul Politic Mișcarea Respect Moldova
  12. Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ”
  13. Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor
  14. Partidul Politic Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
  15. Victoria Sanduța – candidat independent
  16. Partidul Politic Alianța „Moldovenii”
  17. Partidul Politic „Moldova Mare”
  18. Blocul Electoral „Unirea Națiunii”
  19. Partidul Politic „Noua Opțiune Istorică”
  20. Partidul Liberal
  21. Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”
  22. Tatiana Crețu – candidat independent
  23. Partidul Politic „Partidul Nostru”

CEC a precizat că buletinul va conține 23 de patrulatere, cu o lungime de 595 mm și o lățime de 140 mm, tipărit pe hârtie mată, de culoare albastru ceruleum. Denumirea concurenților electorali va fi înscrisă exclusiv cu majuscule, de aceeași mărime și caractere, pentru a asigura neutralitatea vizuală.

De asemenea, a fost aprobat și modelul buletinului pentru votul prin corespondență, care va putea fi utilizat de alegătorii din diaspora.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te