Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Scheme cu apartamente// Administratori de insolvabilitate, urmăriți penal pentru abuz în serviciu

Distribuie
uploads/dosare/2026/02/05/5962(810,455).jpg
Sursa: CNA

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară acțiuni de urmărire penală la mai mulți administratori de insolvabilitate, precum și la sediul Uniunii Administratorilor Autorizați. Acțiunile au loc în cadrul unui dosar penal inițiat pe fapte de abuz în serviciu, care au dus la cauzarea unor prejudicii materiale în proporții deosebit de mari persoanelor ce au investit în construcția unui bloc locativ din municipiul Chișinău.

Potrivit materialelor cauzei, apartamentele ce urmau să fie transmise investitorilor la finalizarea lucrărilor de construcție, conform contractelor de investiții încheiate anterior, ar fi fost înstrăinate fără notificarea acestora.

„Percheziții au fost efectuate și la domiciliile persoanelor care au procurat apartamentele litigioase, în vederea stabilirii rolului acestora în comiterea infracțiunilor investigate de Centrul Național Anticorupție. În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente relevante pentru cauza penală, inclusiv contracte de investiții, documente contabile ce reflectă plățile recepționate pentru apartamentele înstrăinate, ciorne, precum și dispozitive electronice care conțin informații pertinente anchetei”, anunță CNA.

Persoanele vizate urmează a fi cercetate în stare de libertate, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a celor vinovați, conform legii.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te