Președintele raionului Criuleni, reținut pentru trucarea mai multor licitații. Veniturile modeste ale democratului
Preşedintele raionului Criuleni, Iurie Andriuța, a fost reținut de ofițerii CNA şi procurorii Anticorupţie pentru 72 de ore, fiind bănuit de trucarea mai multor licitaţii desfăşurate în cadrul unor proiecte europene. În unul dintre cazuri, funcționarul a favorizat compania familiei sale. Miercuri, 26 aprilie, oamenii legii au efectuat percheziții la biroul, domiciliul şi în automobilul reţinutului.
Potrivit CNA, în primăvara anului 2015, Consiliul Raional Criuleni a fondat Întreprinderea municipală Edilitate Criuleni în cadrul unui proiect de gestionare a deșeurilor - „CBCRurWaste”, finanţat de Uniunea Europeană. În calitate de preşedinte al Consiliului, Andriuța ar fi solicitat tuturor conducătorilor instituţiilor de învăţământ din raion ca lucrările ulterioare să fie efectuate prin intermediul companiei Edilitate Criuleni. Însă, după ce a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei de achiziţionare a serviciilor de reparaţie, Edilitate Criuleni a încheiat un contract de subantrepriză cu firma Crioleal-Com SRL, fondată de Iurie Andriuța și condusă de fiul său, Stanislav.
De asemenea, preşedintele raionului Criuleni mai este bănuit că ar fi promovat firma Intexnauca SA ca să proiecteze lucrările de reparaţie a drumului M21-L352-L314 Cruglic-Ohrincea-Jăvreni. Asta chiar dacă lucrările deja erau efectuate. Mai exact, deschiderea ofertelor a avut loc pe 27 iulie 2016, dar, conform raportului tehnic ,,Servicii de proiectare pentru lucrări de reparaţie a drumului M21-L352-L314”, se constată că lucrările au fost efectuate la 22 iulie 2016, adică anterior deschiderii ofertelor agenţilor economici. Totodată, în textul raportului menţionat nu este indicat numărul contractului încheiat cu administrația raionului Criuleni, fiind lăsat loc liber.
Procurorii concluzionează că membrii grupului de lucru condus de Iurie Andriuța cunoşteau din start că Intexnauca SA va fi desemnată câştigătoare a licitaţiei. Funcționarul este bănuit de abuz în serviciu și riscă până la șase ani de închisoare. Acum câteva zile, ex-președintele Consiliului Raional Criuleni Vitalie Rotari și fostul său adjunct au fost reținuți de ofițerii și procurorii Anticorupție. Cei doi sunt bănuiți că ar fi beneficiat de mijloace financiare din fonduri europene, acționând în complicitate cu alți agenți publici din cadrul Consiliului Raional Criuleni.
Democratul Iurie Andriuța este președinte al raionului Criuleni din iulie 2015. Potrivit declarației de venit, în acel an el a obținut un salariu de 21.900 de lei de la firma Creoleal-Com SRL, iar soția sa - de 10.800 de lei de la aceeași companie. Alte 8.972 de lei, președintele raionului le-a primit în calitate de indemnizații. Funcționarul are o casă de locuit de 108 metri pătrați, un apartament de 33,7 metri pătrați și un automobil de marcă Nissan, cumpărat în 2007. Andriuța mai este fondator al firmei Ecoplai SRL care oferă servicii de salubrizare.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
