Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Licitații trucate pentru procurarea brățărilor de monitorizare. Un șef de instituție de stat, reținut de procurori

Distribuie
uploads/dosare/2017/09/04/600(810,455).jpg
zdg.md

Şeful Inspectoratului Naţional de Probaţiune şi directorii a două companii din Capitală au fost reţinuţi de procurorii Anticorupție fiind bănuiți de trucarea unor licitaţii pentru procurarea echipamentelor electronice de monitorizare a persoanelor aflate sub supraveghere judiciară. Prejudiciul adus statului ar fi de circa trei milioane de lei.

Potrivit materialelor cauzei, în anul 2015, Inspectoratul Naţional de Probaţiune a organizat o licitaţie, în urma căreia a fost încheiat un contract cu o firmă de achiziţionare a 20 de echipamente electronice de monitorizare (inclusiv cu licenţe de utilizare pentru 12 luni), la preţ de 23.352 de lei per unitatea. Peste aproximativ jumătate de an, instituţia achiziţionează suplimentar, de la aceeaşi companie, servicii de mentenanţă (licenţă) pentru echipamentul procurat, în valoare de 38.500 de lei, pentru monitorizarea a șapte subiecţi de probaţiune pe un termen de 30 de zile.

În pofida faptului că, după procurarea echipamentelor electronice de monitorizare, s-a stabilit ineficienţa acestora, brăţările fiind utilizate doar pentru șapte persoane, Inspectoratul Naţional de Probaţiune organizează, în 2016, o nouă licitaţie publică pentru cumpărarea a 115 echipamente de monitorizare electronică. Astfel, INP semnează un nou contract, în sumă totală de 3.146.850 de lei.

În urma investigaţiilor efectuate în cadrul cauzei, s-a constatat că licitaţiile publice, prin care au fost achiziţionate echipamentele menţionate, au fost mimate, fiind favorizat un agent economic. Potrivit procurorilor,  şeful interimar al INP şi directorul companiei câştigătoare sunt în relaţii de prietenie de mult timp, iar pentru a conferi licitaţiilor o alură legală au organizat participarea fictivă a unei alte companii din anturajul agentului economic câştigător, care, în final,  a fost respinsă de comisie.

Totodată, în cadrul urmăririi penale s-a stabilit că preţul de piaţă al celor 135 de echipamente de monitorizare, cumpărate în urma celor două licitaţii, este de doar 264.330 lei şi nu de 3.613.890 lei cât a fost plătit de Inspectoratul Naţional de Probaţiune. Fiind solicitat de anchetatori, reprezentantul companiei HK Moral Win International Electronics Limited, care a livrat brăţările, a declarat  că preţul unui echipament electronic de monitorizare a subiecţilor de probaţiune (brăţară de identitate cu senzor pentru monitorizare) EEM este de 85 dolari SUA, cu licenţă de utilizare pentru 12 luni a softului de cinci dolari per unitate.

Astfel, prin acţiunile lor pretins ilegale, cele trei persoane reţinute ar fi comis abuz în serviciu, prin care INP a fost prejudiciat cu peste trei milioane de lei, infracţiune care se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.350 la 2.350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la doi la șase ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la zece ani.

Vladimir Popa este șef al INP din 2012. Potrivit declarației de avere pentru anul 2015, funcționarul și-a procurat în perioada 2012-2014 două apartamente în valoare de circa un milion de lei, iar un al treilea apartament l-a primit prin donație. În 2015, soții Popa și-au deschis depozite bancare în valoare totală de circa jumătate de milion de lei. Popa a obținut în 2015 un venit de 136 de mii de lei.

Licitațiile pentru procurarea echipamentului de monitorizare nu se regăsesc în arhiva contractelor atribuite de pe siteul Agenției Achiziții Publice.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te