Demult nu am mai scris despre securitate, așa că astăzi o fac dintr-o perspectivă diferită - cea a lumii offline, la fel de importantă precum cea digitală.

Pe 11 aprilie, am participat la protestul din fața Teatrului „A.P. Cehov” din Chișinău, organizat după ce autoritățile au ignorat petiția prin care se cerea anularea evenimentului cu Dina Rubina, invocând declarații considerate drept justificare a violenței și instigare la ură. În același timp, în interiorul teatrului se desfășura un alt protest, transmis live pe rețelele sociale. În timpul reprezentației, o participantă care achiziționase bilet a inițiat un protest pașnic. Reacția a fost una de forță brută: doi bărbați au înșfăcat-o și au împins-o spre ieșire. Deși protestatara a solicitat în repetate rânduri să nu fie atinsă de bărbați, ea a fost bruscată fară nici o explicație și scoasă cu forța din clădire. În timp ce pe scenă scriitoarea lansa ironii numind acțiunea un „caz medical” și „clinic”. 

Nu natura protestului m-a alarmat, deși reacția scriitoarei merită o discuție separată, ci modul brutal în care s-a făcut „curățenie” în sală și, mai grav, nepăsarea poliției aflate afară.

Violența ca „procedură de evacuare”

Când doi bărbați apucă o femeie și o împing cu forța către perete, ignorându-i rugămințile de a nu fi atinsă, nu mai vorbim despre „menținerea ordinii”, ci despre agresiune. Într-o societate marcată de o epidemie de violență împotriva femeilor, unde multe cazuri grave sunt mușamalizate sau clasate drept „sinucideri” din comoditate procedurală, faptul că o asemenea scenă are loc public, sub camerele de filmat, este un semnal de alarmă.

Ce m-a frapat, într-un mod sumbru, a fost discrepanța dintre realitatea din sală și modul în care autoritățile au interpretat-o.

Răspunsul forțelor de ordine: Lecție de indiferență

După ce protestatara a fost scoasă din sală, a fost întâmpinată de o duzină de polițiști. Deși le-a raportat agresiunea și le-a oferit dovezi video, reacția lor a fost descurajantă:

- Întârziere procedurală: Ofițerii au ignorat plângerea inițială, cerându-i să aștepte „alți colegi” sau să meargă la secție.

- Anchetă direcționată greșit: Cei sosiți ulterior s-au arătat mai interesați de protestatarii din exterior decât de agresiunea raportată.

- Respingere administrativă: Fără a viziona probele, polițiștii au concluzionat că a fost doar o „împingere”, nu un abuz. Niciunul nu a intrat în teatru pentru a identifica persoanele implicate.

Trăim într-o societate unde cazurile de violență împotriva femeilor sunt numeroase, iar multe omoruri din culpă sunt trecute drept „sinucideri”. De aceea, acest incident, deși mai puțin grav pe fond, devine emblematic prin circumstanțele sale: s-a produs în public, a fost transmis live și a avut loc sub ochii unei duzini de polițiști care au refuzat să aplice protocolul.

Legea nu are weekend

Au existat zvonuri că, fiind sâmbătă seară, polițiștii doreau să plece mai devreme pentru a sărbători Paștele. Dar niciun context personal nu justifică neîndeplinirea datoriei. Din interes personal, am folosit instrumente de inteligență artificială pentru a identifica posibile încălcări legale, pe care le las aici ca referință (și aș aprecia comentariile celor cu studii juridice):

- Libertatea de exprimare (Art. 32 și 40 din Constituție): Folosirea forței private pentru a reduce la tăcere un cetățean poate depăși limitele „extremei necesități”.

- Integritatea fizică (Art. 24 din Constituție): Refuzul poliției de a investiga bruscarea sau de a identifica agresorii poate constitui neglijență conform Legii nr. 320.

- Drepturile consumatorului: Ca persoană cu bilet plătit, evacuarea fără rambursare sau motiv legal documentat încalcă Legea nr. 105/2003.

- Neglijență polițienească: Nepreluarea probelor video la fața locului ar putea încălca Articolul 425 din Codul Contravențional, referitor la colectarea obiectivă a probelor.

- Încălcarea demnității umane: Faptul că doi bărbați au atins-o forțat pe o femeie care a declarat expres că nu dorește să fie atinsă de bărbați poate constitui o încălcare gravă a demnității sale. Potrivit spiritului Articolului 5 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nimeni nu trebuie supus tratamentelor degradante; impunerea unui contact fizic nedorit, în ciuda protestului verbal, este o formă de umilire a integrității morale a persoanei.

Concluzie

Incidentul de la Teatrul Cehov reflectă o problemă sistemică: absența responsabilității. Când forțele de ordine minimizează un act de violență comis public, ele transmit un mesaj periculos - că siguranța cetățeanului, mai ales a femeilor, este negociabilă în funcție de programul de lucru sau contextul politic.

Există înregistrări video. Sper ca instituțiile competente să se autosesizeze și să demonstreze că protocolul nu poate fi sacrificat pentru comoditate. Aștept, totodată, opiniile juriștilor care pot contextualiza cazul în lumina legii.

Securitatea noastră, a tuturor, depinde de faptul că „doar o împingere” de astăzi nu va deveni tragedia ignorată de mâine.