Dosarul Centrul de Sănătate Publică // Numărul reținuților a ajuns la 31

Crina Dumitriu
15/02/2019
Sanatate.md

Numărul persoanelor reținute de procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un amplu dosar de corupție ce vizează Centrul  de Sănătate publică a ajuns la 31, după ce în dimineață zilei de vineri, 15 februarie, a mai fost reținut un suspect. CNA a anunțat că a fost reținut reprezentantul unui agent economic din capitală, fiind bănuit că ar fi mituit funcţionarii Centrului de Sănătate Publică (CSP) pentru a obţine peste o sută de certificate medicale privind susţinerea cursurilor de instruire igienică de către angajaţii companiei.

Acesta a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore şi este cercetat pentru corupere pasivă. Potrivit materialelor cauzei penale, bănuitul ar fi transmis bani reprezentantului CSP, pe parcursul lunii decembrie 2018, pentru a obţine avizarea certificatelor medicale fără ca angajaţii companiei să participe la instruiri.

11 persoane dintre cele 31 reținute până în prezent, fiind suspectate de corupție, au statut de învinuit, potrivit informațiilor făcute publice de CNA. Patru persoane reținute se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar șapte sunt cercetate în stare de libertate, pentru că „și-au recunoscut  vina și cooperează cu ancheta”.  Alte 20 de persoane au calitatea de bănuit, precizează CNA. Ofiţerii CNA spun că au pornit în acest caz peste 100 de cauze penale pentru corupere activă şi pasivă. 

Bănuții  ar fi pretins bani şi pentru eliberarea, fără impedimente, a avizelor la lot, la proiect şi la recepţia finală, organizarea orelor de instruire igienică şi susţinerea cu succes a examenelor, fără prezenţa nemijlocită la instruire a persoanelor, precum şi evaluarea pozitivă a rezultatelor măsurărilor instrumentale şi analizelor de laborator, fără deplasarea la faţa locului. Inspectorii sanitari şi unii conducători ai CSP acceptau bani pentru eliberarea autorizaţiilor şi certificatelor sanitare, pentru renunţarea la unele controale sau neindicarea neregulilor depistate în urma verificărilor inopinate.

Procurorii au mai constatat că unii inspectori întocmeau petiţii fictive cu privire la unele nereguli după care citau agenţii economici la sediul CSP Chişinău şi extorcau bani pentru a nu efectua controlul fizic la faţa locului şi pentru a nu-i sancţiona. Sumele pretinse variau între o mie şi câteva mii de lei pentru un serviciu. Conducerea urmăririi penale este efectuată de către Procuratura anticorupţie.

Crina Dumitriu
15/02/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii