Administratorul Caravita, în arest pentru alte 30 de zile

Anticoruptie.md
09/10/2015
FOTO: Igor Cijov / realitatea.md

Administratorul Caravita, Igor Cijov, rămâne după gratii pentru încă o lună. Decizia de prelungire a mandatului de arest a fost luată vineri, 8 octombrie, de magistrații Judecătoriei sectorului Buiucani. În izolatul CNA continuă să se afle Ion Rusu, cumnatul și nașul liberal-democratului Vlad Filat din căsătoria cu jurnalista Angela Gonța, precum şi Tatiana Roșioru, director financiar al companiei Caravita.

Totodată, cel de-al patrulea învinuit în dosar, fondatorul întreprinderii Caravita Vladimir Rusu, este cercetat în stare de arest la domiciliu, după ce a fost eliberat din izolatorul de detenție preventivă la mijlocul lunii august, printr-o decizie a Judecătoriei sectorului Buiucani.

În iulie 2015, cele patru persoane apropiate preşedintelui PLDM şi ex-premierului Vlad Filat au fost reţinute de ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA), după ce oamenii legii ar fi fost sesizaţi de câteva instituţii de inteligenţă financiară de peste hotare precum că mai multe companii rezidente în Moldova sunt implicate în scheme de spălări de bani, inclusiv prin Banca de Economii.

Procurorii şi ofiţerii CNA susțin că au efectuat mai multe acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii, şi au ridicat probe relevante pentru dosar. Pe 16 iulie, oamenii legii au prezentat câteva scheme privind circuitul banilor fraudați din Banca de Economii, în care sunt implicate companiile Caravita CO SRL, Caritas Grup SRL şi Business Estate Investment SRL. 

Anticoruptie.md
09/10/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii