De peste cinci ani s-a construit o fântână arteziană, dar apă așa și nu avem

Grup de locuitori din Burlacu
11/08/2023

Noi, locuitorii din satul Burlacu, raionul Cahul, nu știm unde să ne adresăm ca să fim auziți cu problema noastră. De ani de zile sperăm și așteptăm să fim conectați la apeductul de apă, să avem condiții de trai. Nu este deloc ușor, după o zi de muncă să vii acasă și să nu te poți spăla până nu aduci de undeva apă. Nu este apă nici la grădiniță, nici la punctul medical. De mai mult de 5 ani în sat a fost săpată o sondă, s-au alocat bani din bugetul local, dar apa nu a ajuns în casele noastre. Sătenii care au avut posibilitate și-au procurat cisterne sau au construit bazine lângă casă, dar nu toți își pot permite aceasta. Primarul localității cunoaște problema, dar nu  știm de ce nu o consideră prioritară și nu caută pentru asta resurse. Proiectele noi sunt direcționate pentru necesitățile primăriei și nu cel mai imăportante pentru săteni. Noi tot sperăm să o rezolve, dar cu speranța rămânem. Vă rugăm să investigați probleme cu sonda de apă și cum sunt direcționate resursele primăriei, că în acest sens nu avem claritate, nu putem verifica, pentru că ne lovim de o reticență din partea primarului. Când cerem să verificăm informația despre banii publici ni se refuză să ni se dea informația pe care o cerem.

Примечание: Обращение не является журналистским материалом. Центр Журналистских Расследований не является автором обращения. Представленная информация является лишь мнением автора обращения. В случае несогласия, рассматриваемая личность имеет право на ответную реплику, которая будет опубликована нашим учреждением на той же платформе. Оба мнения рассматриваются на равных условиях.

Другие обращения для

Grup de locuitori din Burlacu
11/08/2023

Комментарии