Oleg Tofilat, în replică: „Spînu operează cu falsuri. La CFM nu se plătesc bonusuri pentru performanță”

Tatiana Gherța
19/04/2024
colaj CIJM

După ce ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, l-a acuzat pe fostul șef de la Calea Ferată (CFM), Oleg Tofilat, că în loc să acopere restanțele salariale ale muncitorilor, ar fi oferit bonusuri angajaților din oficiul central, cel din urmă respinge acuzațiile. Fostul conducător al Căilor Ferate a declarat pentru Anticoruptie.md că Spânu ar opera cu falsuri.

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a precizat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 că Oleg Tofilat nu a reușit să gestioneze situația de la CFM, dar în special să soluționeze problema restanțelor salariile. Fostul manager, spune Spînu, ar fi oferit bonusuri angajaților din oficiul central. Iar cea mai mare lovitură ar fi fost că a plecat „pe nepusă masă”, în cea mai dificilă perioadă a întreprinderii. 

„CFM nu poate plăti salarii de 3,4,5 mii de lei la oamenii care muncesc acolo, dar dă bonusuri în oficiul central, bonusuri de performanță. Bonusurile se dau atunci când compania performează. Nimeni nu dă bonusuri când compania nu poate plăti salariile. Eu vin din mediul privat, eu nu știu vreo situație din mediul privat când s-au dat bonusuri când nu se puteau plăti salariile la oameni. Este o decizie proastă pentru că asta transmite un mesaj întregii companii: „haideți voi lucrați, nu o să primiți salariu, dar noi aici o să dăm bonusuri” și eu nu cred că asta este corect”. 

De altă parte, fostul director al CFM, Oleg Tofilat, respinge în totaliltate acuzațiile ministrului. Acesta a menționat că există doar suplimente salariale, nicidecum bonusuri pentru performanță. La capitolul soluții, acestea au fost identificate și implementate încă în 2021. 

„Domnul Spînu operează cu falsuri. La CFM nu se plătesc bonusuri pentru performanță. Chiar dacă aș vrea să fie așa. Există suplimente la salarii - pentru lucru nocturn, pentru servicu în zi de odihnă, pentru activitate extinsă. În ce privește soluțiile - împreună cu echipa, am pregătit un plan exhaustiv de modernizare a CFM, în 2021. Exact pe el și ne-am mișcat, reușind majorarea semnificativă a veniturilor, lichidarea arieratelor salariale, dublarea salariilor, atragerea și desfășurarea a multiple proiecte de investiții și asistență tehnică - toate acestea le-am elucidat în raportul final de activitate”, a subliniat Tofilat.

Spînu a mai menționat că a avut o discuție cu Oleg Tofilat în ianuarie despre problema restanțelor salariale și l-ar fi atenționat că lucrurile la CFM nu merg bine. Ministrul i-ar fi propus atunci să identifice împreună o soluție și chiar ar fi discutat personal cu reprezentanții sistemului bancar despre posibilitatea de a oferi un împrumut CFM.

„Problema a fost menționată chiar de dumnealui și este adevărat că băncile comerciale nu doresc să ofere un credit companiei din motiv că BNM are niște reglementări referitor la creditele neperformante pe care le impun pe băncile comerciale, iar CFM intră în această categorie. Un credit dat CFM înseamnă un credit cu risc pentru că există această incapacitate de plată. Și BNM, prin reglementările lor, oferă o marjă de acțiune băncilor comerciale destul de îngustă. Am discutat și eu cu BNM, cu băncile în încercarea de a obține un credit, ca să se poată achita salariile și mesajul a fost foarte clar: există aceste reglementări și s-a refuzat”, a explicat Spînu.

Tofilat consideră că ministrul insistă pe inițiative irelevante și dăunătoare cauzei revigorării sistemului feroviar, fără a expune vreo viziune de program. În același timp, fostul manager declară că rămâne deschis pentru dialog și pentru identificarea soluțiilor numai că până în acest moment nu a fost contactat nici de ministru și nici de conducerea întreprinderii. 

„În opinia mea, abordarea lipsită de profesionalism a ministrului duce întreaga ramură spre impas. În opinia mea, un ministru diligent ar trebui să promoveze de urgență prioritățile de reformă feroviară: un program de stat de întreținere a infrastructurii feroviare și de susținere a curselor de călători. Aplicându-mi cunoștințele, experiența și pasiunea, fără un leu din bani publici, am reușit să dezvolt capacitatea operațională a CFM circa 1000 de zile, din care vreo 800 salariile au fost achitate punctual. Cred că merită să urmărim cu răbdare performanța d-lui ministru Spînu în acest domeniu. Am fost și rămân absolut deschis dialogului și cooperării pentru dezvoltarea unui sector feroviar modern și performant, dar din momentul plecării nu am fost contactat nici de d-l Spînu, nici de conducerea întreprinderii. Chiar îî invit să nu ezite”, a conchis Tofilat.

Ca să nu mai acumuleze datorii la salarii, CFM a accesat un împrumut de 35 de milioane de lei de laLoteria Națională. Pentru a stinge și datoriile la salarii pentru lunile ianuarie și februarie 2024, CFM ar putea lua un alt împrumut, a mai spus Andrei Spînu. 

Tatiana Gherța
19/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii