Poliţist, prins în flagrant de CNA. Reținerea s-a încheiat cu focuri de avertizare
Un polițist a fost reținut vineri de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) în timp ce primea o mită de 1.000 de euro. În momentul reținerii, omul legii a încercat să fugă de mascați, dar după focurile de avertisment, polițistul a fost imobilizat.
CNA anunță că s-a autosesizat în urma unui denunț la linia națională anticorupție. Potrivit denunţătorului, acum câteva zile un echipaj al Batalionului pentru reacţionare operativă l-a stopat pentru traversarea neregulamentară la culoarea roşie a semaforului şi pentru aflarea în stare de ebrietate la volan. După verificare, poliţistul-şofer l-a escortat la domiciliu, iar ca să-l scape de pedeapsă i-ar fi cerut 1.000 de euro.
CNA a pornit o urmărire penală în acest caz pentru corupere pasivă. După audiere, polițistul urmează să fie reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare.
Menționăm că, de la începutul anului, peste 30 de poliţişti au fost reţinuţi de CNA pentru acte de corupţie.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
