Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Ex- vicepreședintă a raionului Anenii Noi riscă să rămână fără avere. Cum comentează fosta funcţionară

Distribuie
uploads/dosare/2022/02/21/2651(810,455).jpg
Foto: CIJM

Fosta preşedintă a raionului Anenii Noi, Svetlana Zatic, riscă confiscarea averii nejustificate după ce inspectorii de integritate au calculat că diferența dintre venituri și cheltuieli este de 166 mii de lei. În acest sens a fost întocmit un act de constatare, prin care fostei funcţionare i s-a aplicat interdicţia de a ocupa funcţii publice.

Svetlana Zatic a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI) pentru că a depus tardiv declarația de avere și interese personale la angajare, în 2019. ANI informează că anterior Zatic a fost consilieră raională, timp în care nu și-a declarat averea, astfel perioada de verificare s-a extins pentru 2012-2019.

„Inspectorul de integritate a constatat că familia vicepreședintei raionului Anenii Noi a înregistrat diferențe între venituri, avere și cheltuieli, prin alimentarea unui cont bancar cu 74 de mii de lei, achitarea parțială a costului unui automobil, de model Toyota, în sumă de aproximativ 91 de mii de lei, iar 900 de lei au fost direcționați pentru cheltuieli de consum”, se arată într-un comunicat emis de ANI.

Totodată, în declarațiile de avere Zatic nu a indicat un teren pentru construcții situat în orașul Anenii Noi, care a fost dobândit în 2007 și un alt teren pentru construcții din Hîrbovățul Nou, raionul Anenii Noi, pe care l-ar fi dobândit în  anul 2006. Inspectorul de integritate va transmite cauza în instanța de judecată în vederea confiscării averii nejustificate în folosul statului.

Svetlana Zatic, în apărarea sa, a spus că o parte din suma de 166 de mii de lei era deținută sub formă de cash la domiciliu, iar alte surse financiare au fost obținute din vânzarea unui alt automobil, din pensie și dintr-un împrumut bănesc de la o persoană fizică. Inspectorul de integritate a acceptat parțial argumentele subiectului din cauza lipsei unui probatoriu.

Fosta vicepreședinte de raion riscă şi interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani, dacă actul de constatare va rămâne definitiv în instanța de judecată.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te