DOC// Mirandolina Sușițcaia, ghinion în prima instanță. Suspendarea din funcție rămâne în vigoare
Procurora suspendată Mirandolina Sușițcaia, judecată în prima instanță pentru îmbogățire ilicită, a pierdut litigiul cu Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Judecătorul Igor Barbacaru, pe 17 noiembrie, a constatat că cererea ex-acuzatoarei, în care solicită anularea deciziilor prin care s-a încuviințat suspendarea sa din funcție, este inadmisibilă. Totuși, soluția instanței de fond poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău. Sușițcaia a fost protagonista unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice despre maniera în care a fost instrumentat dosarul Laundromat.
Mirandolina Sușițcaia a scăpat de mai multe ori de suspendare. Subiectul, deși a figurat pe ordinea de zi a mai multor ședințe CSP, a fost amânat de fiecare dată. Abia în noiembrie 2023, demersul privind suspendarea din funcție a Mirandolinei Sușițcaia, formulat încă de ex-procurorul general interimar, Dumitru Robu, a fost aprobat de membrii CSP. Măsura a fost solicitată pe durata desfăşurării urmăririi penale în dosarul de îmbogățire ilicită inițiat pe numele acuzatoarei.
Nefiind de acord cu decizia CSP, procurora a mers în instanță.
Dosarul de îmbogățire ilicită
.jpg)
Cauza penală inițiată pentru îmbogățire ilicită pe numele acuzatoarei Mirandolina Sușițcaia a ajuns pe masa magistraților în decembrie 2024. Aceasta nu ar fi putut justifica o diferență de peste 1.500.000 lei dintre venituri și cheltuieli, în perioada 2016-2021.
„Persoana care în acea perioadă lucrase un timp la Procuratura Generală apoi la Procuratura Anticorupție, a acumulat bunuri și bani în valoare de peste 4.900.000 lei. Potrivit procurorului învinuit – suspendat din funcție în 2023 de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea Procurorului General interimar din 2022 – veniturile s-ar baza pe salariu, indemnizații, vânzarea apartamentului și a două mașini, precum și aproape 250.000 lei din donații la evenimente de familie.Totuși, în cadrul urmăririi penale, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în scopul verificării declarațiilor procurorului învinuit, a constatat că chiar dacă persoana a contractat inclusiv credite bancare, cheltuielile acesteia au depășit suma de 6.500.000 lei. Totodată, în cadrul investigațiilor, procurorii au mai constatat faptul că persoana ar fi deținut (personal, prin rude, precum și alte persoane) apartamente în Chișinău și automobil. Așadar, urmare a investigațiilor financiare paralele efectuate de angajații ARBI la solicitarea procurorilor, acuzatorii de stat ai PCCOCS au trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) dosarul penal de învinuire a procurorului anticorupție suspendat pentru îmbogățire ilicită, după ce au constatat o diferență dintre venituri și cheltuieli de peste 1.500.000 lei, mai exact dintre veniturile declarate anual la Autoritatea Națională de Integritate și veniturile constatate de procurorii PCCOCS pe parcursul urmăririi penale”, se arăta în comunicatul PCCOCS.
Următoarea ședință de judecată în dosarul de îmbogățire ilicită este programată pentru data de 26 ianuarie a anului viitor.
Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIJM) a publicat, în 2022, o anchetă despre cum Mirandolina Suşiţcaia a gestionat dosarul Laundromatului. În anchetă se mai arăta, cu documente probante, că procurora s-a eschivat să pună la dispoziția Comisiei parlamentare de anchetă privind spălătoria rusească informaţii despre Laundromat.

Peste câteva zile, reporterii de la portalul Deschide.md au surprins-o pe Mirandolina Sușițcaia la o cafea cu Mihail Gofman, fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, într-un local din Chișinău.
Mihail Gofman ar fi cel care a propus amendamentul la Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, ce ar fi servit drept paravan legal pentru spălările de bani în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova, schemă care ar fi fost organizată şi implementată de Veaceslav Platon.
Flori de la Platon
Mirandolina Suşiţcaia ar fi primit un buchet de la Veaceslav Platon, înainte de fuga acestuia la Londra. Sursele Anticoruptie.md au menționat că afaceristul ar fi venit la o şedinţă de judecată cu două buchete, dintre care unul i l-ar fi oferit unei magistrate, iar celălalt, Mirandolinei Suşiţcaia. Ultima nu a dorit să comenteze informațiile despre presupusul cadou.
Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Încurajarea Transparenței Judiciare prin Instrumente Digitale”, implementat de A.O. „Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
