Khadija Ismaylova este o ziaristă azeră de investigație, foarte curajoasă, care a fost întemnițată de regimul de la Bacu, după ce a realizat anchete jurnalistice decospirând scheme de corupție la nivelul cel mai înalt la conducerea Azerbaidjanului. De Khadija ne leagă o istorie întâmplată la Chișinău. În 2021 sediul Centrului de Investigații Jurnalistice avea balconul care dădea spre curtea Ambasadei Azerbaidjanului la Chișinău și în aprilie 2021, când Khadija se afla în închisoare, am decis să afișăm un baner la balcon în semn de solidariate cu ziarista, dar și de protest în raport cu autoritățile de la Bacu, prin care ceream eliberarea ei. Banerul a fost afișat doar o zi, întrucât, la solicitarea proprietarului clădirii în care se află sediul Centrului, ne-am văzut nevoiți să renunțăm la această formă de protest și să scoatem bannerul. Mai mult, un reprezentant al Ambasadei a făcut presiuni asupra echipei noastre și ne-a amenințat cu răfuiala. Organele de anchetă și autoritățile sesizate nu au cercetat cazut, dar colegii jurnaliști și din societatea civilă ni s-au alăturat la un protest în fața Ambasadei Azerbaidjanului.

Atunci, la inițiativa Transparency Moldova banerul a început să circule la organizații de media și din societatea civilă, care îl afișau la sediul lor timp de o săptămâna. Această campanie a fost prelută și la nivel internațional de reprezentanții Campaniei "Sport for Rights" care au îndemnat ONG-urile partenere din întreaga lume să printeze bannere sau postere cu mesajul #FreeKhadija şi să le afişeze în afara clădirilor unde îşi au oficiile, după care să posteze fotografii pe reţelele de socializare, utilizând acelaşi hashtag.  

Khadija a fost eliberată din detenție în  acelaș an și continuă să-și facă meseria în țara sa. M-am întâlnit cu Khadija la o conferință a jurnaliștilor de investigație din Ucraina și am discutat despre cum e să faci jurnalism de investigație într-o țară cu un regim de conducere autoritar, cu autorități netransaprente și cu o presă, care nu este liberă:      

Cornelia Cozonac: - Khadija, cum este să trăiești și să lucrezi într-o țară totalitară?

Khadija Ismaylova: - În primul rând, vreau să-ți mulțumesc  și echipei Centrului de Investigații Jurnalistice și colegilor care m-au susținut atunci când am fost în închisoare. Acea acțiune cu un banner în fața Ambasadei Azerbaidjanului de la Chișinău a fost mult timp menționată în Azerbaidjan și a avut o mare rezonanță. Mulțumesc mult pentru sprijin. Grație tuturor eforturilor și sprijinului colegilor mei, guvernul Azerbaidjanului a fost nevoit să mă elibereze din închisoare, deși încă cinci ani după aceasta m-au ținut sub interdicție de călătorie. Da, am rămas în Azerbaidjan și nu intenționez să plec, pentru că nu cred că este cel mai plăcut sentiment să trăiesc cu gândul că a trebuit să fug, să mă opresc și, parcă, am fost forțată să plec. Și nu vreau să trăiesc cu acest sentiment. Rămân în țară, muncesc în măsura posibilităților și noi facem investigații. Continuăm investigațiile. Și acest lucru este posibil doar grație colaborării, cooperării cu colegii din alte țări. Eu lucrez cu OCCRP, o organizație care reunește jurnaliști din multe țări. Sunt colegi moldoveni, colegi români, colegi din multe țări și noi facem investigații împreună. Acesta este un aspect foarte important al activității, deoarece datorită acestei cooperări sunt posibile investigații ample. Adică anchete în cazuri mari de corupție.

Cornelia Cozonac: - Se poate lucra liber sau totuși există influența regimului totalitar? Doar până și în țările democratice, oamenilor care dețin funcții de conducere nu întotdeauna le place când jurnaliștii le investighează activitatea.

Khadija Ismaylova: - Este, desigur, greu de lucrat, iar represiunile continuă. Sunt represiuni și persecuții nu doar față de tine, ci și față de membrii familiei tale, dacă atingi subiecte dureroase, iar asemenea subiecte sunt foarte multe și acestea încep cu corupția. Nu poți vorbi despre poliție, nu poți vorbi despre funcționari de nivel înalt și, bineînțeles, cei de neatins - președintele și familia lui – nu poți vorbi despre ei. Ei bine, ei spun că nu e voie, dar noi continuăm. Important este să nu rămâi singur pe teren. Dacă jurnalistul rămâne singur pe teren, atunci, bineînțeles, este foarte ușor să-l faci să tacă sau să-l omori. Și atunci ei își vor atinge scopul. De aceea trebuie să lucrezi în echipă. De exemplu, mie îmi este foarte greu, pentru că în dreptul numelui meu apare un „steag roșu”, așa că la solicitările mele de informații nu se oferă răspuns, oriunde aș apărea eu, în scurt timp apare poliția și încep problemele. De aceea cooperez cu tineri jurnaliști, lucrez cu ei în comunitate și ei mă ajută să-mi fac munca pe care nu o mai pot face. Dar bineînțeles, după ce facem o investigație, problemele continuă. Site-urile pe care scriu sunt interzise în Azerbaidjan, este acces la ele doar prin VPN. Aceasta este desigur foarte rău, reduce numărul de cititori, dar în același timp oamenii găsesc căi de a primi acces la informații. Dar există și ceva pozitiv – numărul investigațiilor este în creștere. Sunt din ce în ce mai multe. Datorită trainingurilor care au avut loc și faptului că, de fiecare dată când facem o investigație, dezvăluim metodele pe care le-am folosit în lucrul la aceasta. În ultimii ani, mulți cetățeni simpli și bloggeri au început să facă investigații și aceasta este foarte pozitiv. În primul rând, aceasta popularizează subiectul și atrage mai multe eforturi. Desigur, există informații de proastă calitate și acestea sunt investigații de proastă calitate etc. Dar atunci când mai mulți oameni se implică în activitate, aceasta inclusiv sporește securitatea.

Cornelia Cozonac: - Desigur, dacă vor fi mai mulți jurnaliști și activiști, guvernul sau poliția nu vor putea să închidă gura tuturor. Și asta va afecta și societatea. Este întotdeauna bine când jurnaliștii lucrează împreună.

Khadija Ismaylova: - Dar aici apare pune problema concurenței. Probabil mi-ar plăcea să fac de una singură toate investigațiile mari. Mândria o cere, dar mândria este un păcat. Da, cu cât mai mulți oameni, cu atât mai multă siguranță. Cu cât mai mulți jurnaliști fac investigații, cu atât este mai multă siguranță și mai multe informații pentru cetățeni. Din păcate, există o altă problemă - că investigațiile noastre nu se transformă ulterior în urmărirea penală a funcționarilor. Aceasta este legat de probleme politice și lipsa justiției.

Cornelia Cozonac: - Da, și la noi a fost la fel mulți cu ceva timp în urmă. Ți-am povestit ieri că procurorii au pornit dosare penale pe baza unor investigațiilor făcute de noi acum câțiva ani sau chiar cu mai mult de 10 ani în urmă. Așa se întâmplă lucrurile peste tot, dar în timp investigațiile au impact.

Khadija Ismaylova: - Vă invidiez. Vă invidiez mult că acum în Moldova derulează urmăriri penale. Este o turnură foarte benefică a evenimentelor. Dar, în același timp, democrația este specială. De aceea, lucrurile în orice moment se pot întoarce înapoi.

Cornelia Cozonac: - La noi anterior s-a întâmplat așa și nu o singură dată. Au fost și guverne, și lideri politici care au vrut să lupte împotriva corupției, dar apoi ei înșiși au căzut în acest mecanism de corupție. Până acum, acest mecanism i-a devorat pe toți cei care au vrut să-l schimbe, să lupte împotriva corupției. Deci noi știm că acest lucru nu este ușor și trebuie să luptăm, trebuie să scriem, trebuie să urmăm noii conducători, pentru că nu știm ce va urma. Dar, să dea Dumnezeu, ca schimbarea să se producă cu adevărat.

Khadija Ismaylova: - În realitate, practica arată că problema nu este în oameni, ci în sistem. Și pentru ca acest sistem de control să funcționeze, el trebuie să fie instalat. Sistemul checks and balances (control și echilibru) - trebuie să existe, indiferent cine vine la putere, astfel încât aceasta să nu poată fi schimbat. Vă doresc mult succes, desigur. Sper că într-o zi să vorbim și noi despre urmărirea penală în urma investigațiilor noastre jurnalistice.

Cornelia Cozonac: - Aș vrea să revenim la perioada în care ai fost în închisoare. Cum ai supraviețuit acestei perioade?

Khadija Ismaylova: - Ei bine, închisoarea este cu siguranță dificilă, dar sunt lucruri și mai groaznice. De exemplu, înainte de închisoare a fost șantaj cu filmări intime și asta cred că a fost mai rău decât închisoarea. Dar închisoarea este, desigur, foarte incomod... Singurul lucru bun la închisoare este că atunci când o persoană este în închisoare, nu se simte obligată să lupte pentru drepturile altor oameni. Toți cei aflați în libertate se preocupă de drepturile tale, dar tu acolo nu ai posibilitatea și, cumva, te simți mai puțin responsabil pentru cele ce se întâmplă în țară. De când am ieșit din închisoare, am mereu sentimentul că trebuie să fac ceva, trebuie să fac ceva, să ajut la eliberarea altor jurnaliști, să ajut colegi sau activiști care au fost reținuți. Și acest sentiment de obligație nu te ajută să trăiești. Singurul lucru pozitiv este, probabil, când și tu însuți, și societatea, aveți mai puține așteptări de la tine. Bineînțeles că aflarea unei personae în închisoare nu reduce numărul problemelor și noi trebuie să continuăm să lucrăm, oriunde ne-am afla.

Cornelia Cozonac: - Atunci când autoritățile azere au publicat imagini din filmările personale, cum a reacționat societatea? Dar comunitatea jurnaliștilor?

Khadija Ismaylova: - Vreau să vă spun că la acea vreme într-o țară conservatoare precum Azerbaidjan a fost o reacție fără precedent. Imaginați-vă că până și cele mai conservatoare comunități, inclusiv partidul islamic, au declarat că nimeni nu are dreptul să se amestece în viața mea privată. A fost o reacție complet neașteptată. Am avut sprijinul deplin al comunității. Dar în pofida acestui fapt, situația respectivă a jucat un rol negativ în viața mea personală și mi-a afectat sănătatea. Și în prezent, armata de troli a guvernului, de fiecare dată când îl critic pe președinte, face comentarii legate de viața mea privată sau de acele imagini intime. Deci această problemă continuă să-mi afecteze viața personală și activitatea. În orice caz, cred că am reușit să schimb atitudinea societății față de astfel de incidente. Guvernul a fost criticat mult mai mult decât mine, deoarece interferența în viața privată este cel mai josnic lucru la care poate recurge un guvern. Singurul lucru pe care îl regret este că nu am obținut dreptate deplină în acest caz, deoarece nimeni nu a fost pedepsit pentru instalarea camerei, apoi au mușamalizat cazul când am depus plângere, în ciuda faptului că am câștigat cauza la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Încă nu am reușit să obțin dreptate. Dar dacă au urmărit să mă discrediteze, ei au eșuat. Am avut sprijinul societății, iar acțiunile respective au discreditat guvernul.

Cornelia Cozonac:- Cum este pentru o femeie să lucreze în calitate de jurnalistă de investigație într-o țară cu regim autoritar, într-o țară în care religia e musulmană?

Khadija Ismaylova: - Regimul nostru este mai mult autoritar decât totalitar, pentru că toate sunt „din capriciu”. Ei fac tot ce vor pentru că o pot face. Da, pentru orice persoană este o muncă grea, dar pentru o femeie este mult mai dificil, pentru că ea trebuie să aleagă între viața personală și muncă. Unii își găsesc fericirea în ceea ce fac. Nu aș spune că regret alegerea făcută.

Cornelia Cozonac: - Îți mulțumesc pentru curaj și tenacitate. Ești un exemplu de urmat pentru mulți jurnaliști.   

Interviul a fost realizat pentru Podcastul Puterea presei, în cadrul proiectului „Jurnalismul de investigație de calitate în interesul cetățeanului”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice cu sprijinul Fundației Soros Moldova. Punctul de vedere al autorului  nu coincide neapărat cu opinia Fundației. Autorul este responsabil pentru corectitudinea celor expuse.