Gafe la CEC. Cel puțin 1.100 de voturi obținute de Maia Sandu i-au fost atribuite lui Igor Dodon

Anticoruptie.md
15/11/2016
cec.md

Cel puțin 1.100 de voturi obținute de Maia Sandu la alegerile prezidențiale din 13 noiembrie au fost atribuite nejustificat contracandidatului acesteia Igor Dodon. Eroarea a fost descoperită după ce membrii unor birouri electorale au constatat că în baza de date de la CEC rezultatele din procesele-verbale de la trei secții de votare au fost inversate. Potrivit unor internauți, astfel de cazuri sunt mai multe. Comisia Electorală Centrală dă vina pe oboseala membrilor birourilor electorale și afirmă că două dintre erorile admise au fost deja corectate.

Date greșite despre rezultatele alegerilor au fost indicate în secțiile de votare deschise în or. Nisporeni, satul Leușeni, raionul Hâncești și satul Copceac, raionul Ștefan Vodă.

Astfel, în loc să indice că în secția de vot de la Nisporeni pentru Maia Sandu au votat 79,96 % din alegători, iar pentru Igor Dodon – 20,04 %, în sistemul electronic cifrele au fost inversate, Dodon alegându-se cu cele 79,96 % din voturi obținute de Maia Sandu. În Copceac, Ștefan Vodă, în mod eronat, lui Dodon i-au fost atribute 69,95 % din voturi, iar Maiei Sandu 30,05, iar în  Leușeni, Hâncești, Dodon s-a pomenit cu 79,37 % din voturi, chiar dacă pentru el, potrivit procesului verbal, au votat doar 20,63 % din alegătorii din localitate.

Comisia Electorală Centrală confirmă aceste cazuri de indicare eronată a rezultatelor alegerilor, dar susține că informația din sistemul electronic este preliminară, iar rezultatele finale ale alegerilor vor fi calculate în baza datelor din procesele verbale. Președinta CEC, Alina Russu, a declarat în cadrul unei ședințe a instituției susținută astăzi, 15 noiembrie, că erorile admise în două din cele trei cazuri au fost deja corectate, iar în al treilea caz este așteptat procesul verbal al secției de votare pentru a fi făcute corectările.

Internauții susțin însă că în afară de cele trei cazuri mediatizate, mai există încă cel puțin nouă situații în care rezultatele din procesele verbale au fost inversate.„Dna Maia Sandu, vă rog să verificați şi în următoarele secţii. Sunt la fel inversate rezultatele în defavoarea dumneavoastră: Stăuceni, secţia 301, satul Albina, Cimişlia, secţia 12, satul Hârtop (Cimişlia), secţia 27, satul Javgur (Cimişlia), secţia 32, satul Gradiște (Cimişlia), secţia 23, satul Ecaterinovca (Cimişlia), secţia 20, satul Codreni (Cimişlia), secţia 19, satul Lipoveni (Cimişlia), secţia 34, Orhei (Orhei) secţia 14 !!! Cred că mai sunt încă foarte multe. Este strigător la cer!”, a scris Cristina Marchidan în grupul „Adoptă un Vot”. Deocamdată, aceste informații nu s-au confirmat.

Întrebat despre aceste erori de prezentare a rezultatelor votării, Igor Dodon a dat vina pe opoziție. „Știți cine sunt șefii birourilor electorale unde s-au produs aceste erori? Prietenii voștri din PLDM, verzii. Eu cred că aceste erori au fost făcute intenționat pentru a discredita rezultatele alegerilor”, a replicat Igor Dodon.

Observatorii străini la alegerile prezidențiale din Moldova consideră că aceste erori afectează credibilitatea procesului electoral din R. Moldova și recomandă verificarea de urgență dacă inversarea rezultatelor din procesele verbale s-a întâmplat pe scară largă. „Verificarea tuturor neregulilor semnalate trebuie făcută credibil, rapid, profesionist și transparent pentru a nu exista suspiciuni că rezultatele au fost viciate de aceste nereguli”, au menționat observatorii Expert Forum din România.

Anticoruptie.md
15/11/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii