Ilan Șor, la un pas de a pierde controlul asupra imperiului duty free!? Când expiră licența și ce prevede inițiativa legislativă care îl va impune să-și închidă afacerea

Viorica Mija
29/09/2022

Pe 22 decembrie 2022 expiră termenul de valabilitate pentru licența companiei DFM SRL, care gestionează magazinele duty free. Deși, în 2019, Ilan Șor a vândut compania unui grup de asociați, oamenii legii cred că în spatele afacerii stă tot familia Șor, tranzacția fiind una formală.  Dacă proiectul de lege înaintat recent de deputații PAS va fi aprobat de Parlament, 22 decembrie ar trebui să fie ultima zi de activitate a magazinelor.

Săptămâna curentă, deputatul PAS Dumitru Alaiba a înregistrat un proiect de lege în care se propune anularea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova.

„Doar în primele 6 luni a anului 2022 regimul duty-free a beneficiat de scutiri fiscale (taxe vamale, accize, TVA) în sumă de peste 1 miliard de lei. Adică, cel puțin 2 miliarde anual. În anii pre-pandemici această cifră creștea și sub 4 miliarde anual. Nici un alt regim nu beneficiază de asemenea facilități. Aceste privilegii fiscale nu sunt deloc echitabile”, a explicat deputatul.

Anularea nu înseamnă că punctele comerciale vor fi interzise. Acestea vor putea fi instalate în zonele speciale, doar că de acum încolo vor achita taxele, care oricare alt antreprenor. 

„ Regimul duty-free a fost în trecut o sursă majoră de contrabandă cu țigări și alcool. Guvernările precedente, în special în perioada 2016-2019 s-au ocupat cu extinderea permanentă a acestui regim. Au permis instalarea duty-free la posturile interne la intrare în regiunea transnistreană, au permis instalarea magazinelor duty-free la intrare în țară, chiar au avut intenția să instaleze benzinării în regim duty free. Nici guvernul Dodon nu a fost mai breaz. În plină pandemie, în martie 2020, ei introduceau o următoare facilitate pentru duty-free. Noi, spre deosebire de ei, am avut totdeauna obiectivul să eliminăm aceste scheme și privilegii”, a mai punctat Alaiba.

Viorica Mija
29/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii