Dosarul elicopterelor de la Criuleni // Două persoane învinuite și opt martori

Julieta Savițchi
03/07/2020

Două persoane dintre cele reținute anterior în dosarul elicopterelor au fost puse sub învinuire, iar altele opt au statut de martor. În prezent nicio persoană nu se află în arest preventiv.

Ofițerul de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cazuri Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur, a precizat că proprietarului afacerii nu i-a fost atribuit statut la această etapă, deoarece nu s-a prezentat în fața autorităților de investigație.

Funcționarul a mai comunicat că vor fi dispuse un șir de expertize – tehnico-aeronautică, merceologică, informatică, precum și urmează a fi analizate toate actele (schițe, planuri și alte documente). Potrivit lui Gaitur,  procurorii nu urmăresc persoane, ci fapte infracționale.

Iurie Ceban, care se declară proprietarul hangarului din raionul Criuleni, a publicat joi pe Anticoruptie.md o scrisoare deschisă în care respinge acuzațiile procurorilor și susține că activează din pasiune pentru aviație, nu este vorba de elicoptere, ci de machete elaborate de el, pe care le-a testat tehnic.

Ceban a mai declarat că deține brevete pentru diverse soluții tehnice la modelele de fuzelaj, iar machetele au fost asamblate de la zero, cu implicații financiare minime. „În Moldova este imposibil nu doar să produci, dar și să inventezi ceva, fără să fii supus presiunilor din partea autorităților”, a declarat inventatorul.

PCCOCS a anunțat la începutul săptămânii curente că a depistat cel puțin zece elicoptere, produse clandestin în Republica Moldova, care urmau să ajungă pe căi ilegale în țările din spațiul CSI. Procurorii au precizat că împreună cu Inspectoratul Național de Investigații au documentat, pe parcursul mai multor luni, activitatea ilegală a unui grup de persoane bine organizat, specializat în producerea elicopterelor. Procuratura a mai declarat că pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru fapte de pregătire a contrabandei cu aparate de zbor, de către două sau mai multe persoane.

Julieta Savițchi
03/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii