DOC// „Cântecul” lui Kirkorov, întrerupt de CEDO. La ce etapă este acțiunea sa împotriva autorităților moldovenești

Viorica Mija
19/04/2024

În data de 15 mai curent va fi reluată examinarea cererii interpretului rus Filip Kirkorov împotriva deciziei autorităților de frontieră, din iulie 2022, prin care i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova. Acesta urma să fie audiat în calitate de martor în dosarele Marinei Tauber, la inițiativa apărătorilor acesteia. Cântărețul a vizitat în repetate rânduri Republica Moldova, la invitația fostului președinte Igor Dodon. Joi, 18 aprilie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a respins o altă cerere a sa în legătură cu măsura similară aplicată de autoritățile lituaniene.

În iulie 2022,  interpretul nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. Acesta a ajuns la Chișinău cu o cursă charter, dar s-a văzut nevoit să revină la bord pentru că i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova. După ce a a așteptat o decizie în sala VIP a aeroportului, polițiștii de frontieră nu i-au autorizat intrarea în Republica Moldova.

„În Aeroportul Internațional Chișinău în privința unor cetățeni străini a fost luată decizia de refuz de intrare în Republica Moldova. Fiind supuși controlului, conform protocoalelor stabilite, s-a constatat că nu au fost întrunite condițiile pentru autorizarea trecerii frontierei de stat”, au declarat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Aureliu Colenco, unul dintre avocații Marinei Tauber, a declarat că Filip Kirkorov era unul dintre martorii-cheie în dosarul Marinei Tauber. Acesta ar fi fost invitat la Chișinău  pentru a depune mărturii în dosar.

Pe 18 iunie, Partidul Șor a organizat un protest în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, care urma să se încheie cu un concert cu participarea mai multor artiști ruși, printre care și Filip Kirkorov.

Ulterior, Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat mai multe înregistrări din care reiese  că Partidul Șor ar fi plătit onorarii în valoare de 260.000 de dolari artiștilor ruși Filip Kirkorov și Morgenștern. Concertul a fost organizat de activistul Veaceslav Valico, apropiat al lui Veaceslav Platon.

„Au fost acumulate probe suficiente care confirmă că Partidul ȘOR a efectuat plăți în Federația Rusă în valoare de 260.000 de dolari pentru organizarea concertului din 19 iunie. Deși concertul nu a avut loc, onorariile achitate interpreților ruși nu au fost restituite Partidului ȘOR”, declara procurorul general interimar, Dumitru Robu.

Viorica Mija
19/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii