Un întreg ansamblu de narative propagandistice sunt transmise masiv de autoritățile regiunii transnistrene prin canalele locale de media pentru a-și legitima propria autoritate și a crea un sentiment de amenințare din partea Chișinăului și a Occidentului. Locuitorii regiunii din stânga Nistrului există într-o „bulă informațională”, în special ținând cont de faptul că transmiterea oricăror canale ce emit pe teritoriul Republicii Moldova este blocată acolo. Pe de altă parte, semnalele canalelor TV care emit pe teritoriul regiunii transnistrene sunt atât de puternice, încât sunt recepționate fără echipamente speciale în raioanele de pe malul drept. Portalul Anticorupție.md a arătat în investigația „Tiraspolul, cu mâna pe butonul propagandei. Cum ajung canalele rusești în dreapta Nistrului” cum propaganda transnistreană otrăvește creierele locuitorilor din zece raioane situate de-a lungul Nistrului.

Propaganda în media din regiunea transnistreană ocupă un volum considerabil în numărul total de informații difuzate și are un caracter continuu, chiar dacă fluctuant după intensitate. Astfel, cca 42% din noutățile difuzate de portalul oficial Novosti PMR, pe parcursul unei luni, au avut caracter de propagandă, se arată într-o analiză realizată de Promo-LEX. Monitorizarea a fost realizată pentru perioada 1 mai-13 august 2025 și a vizat trei surse media dominante ale regiunii: Novosti PMR, postul Pervâi Pridnestrovski și canalul privat TSV, care servesc drept portavoce ale mesajelor autorităților de la Tiraspol.

Experții notează că narativele propagandistice au fost concentrate în jurul câtorva piloni: glorificarea trecutului militar sovietic, cultivarea stării de asediu în regiunea transnistreană, cultivarea spiritului militar-patriotic, consolidarea mitului identității și statalității transnistrene, promovarea trupelor ruse de ocupație și a mecanismelor „pacificatoare”. Fundația ideologică a mesajelor autorităților transnistreneste este glorificarea „trecutului militar sovietic” și sacralizarea „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Astfel, nu doar că tinerilor li se insuflă obligația de a continua „victoriile militare”, dar și se creează antiteză între „noi, apărătorii adevărului istoric” și „revizioniștii” de la Chișinău. În plus, gloria de pe frontul sovietic este proiectată asupra războiului din 1992, care ar fi „al doilea front” împotriva „fascismului” și „naționalismului”.

Totodată, printr-o altă serie de narațiuni, autoritățile din stânga Nistrului vor să inducă locuitorilor regiunii senzația unei stări de asediu - economic și energetic, ideologic, identitar și informațional, precum și asediul militar-securitar. În toate cazurile, drept cauză a problemelor este prezentat a fi „dușmanul” extern - Guvernul de la Chișinău, Occidentul, iar singurul suport și soluția sunt autoritățile locale și Rusia. „În mod paradoxal, tocmai starea perpetuă de asediu – indusă propagandistic – devine principalul instrument de legitimare a puterii locale și de perpetuare a dependenței Transnistriei de Federația Rusă”, notează autorii analizei. În paralel, autoritățile transnistrene încearcă să consolideze ideea identității și statalității transnistrene, acuzând Chișinăul de lipsă de voință politică atunci când refuză să respecte „voința poporului transnistrean”.

După interpretarea eronată a anumitor momente istorice (declarararea independenței Republicii Moldova, faptul că în textul Declarației este menționată „transnistria”) autoritățile din stânga Nistrului depun eforturi să cultive în rândul locuitorilor regiunii sentimentul apartenenței la un „stat” distinct și unit și să dezvolte propriile simboluri, instituții și tradiții. Astfel, regimul își construiește propria istorie națională oficială, fiind publicată „Istoria Transnistriei” (vol. II), propusă pentru „Premiul de Stat în știință”, a fost lansată o serie de timbre poștale comemorative, dedicate „Anului poporului transnistrean”.

Autorii analizei notează că propaganda persistentă în stânga Nistrului poate genera mai multe riscuri pentru Republica Moldova. Aceasta poate duce, în termen scurt, la tensiuni sporite în Zona de Securitate și anumite incidente provocate de percepții eronate, dar și la complicarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol și, în termen mediu, la riscul adânciri prăpastiei dintre cele două maluri ale Nistrului la nivel sociocultural și politic, în situația în care generația tânără din regiunea transnistreană dezvoltă o identitate tot mai separată de restul Moldovei și o loialitate aproape exclusivă față de Rusia. Riscul major, în termen lung, constă în faptul că dacă propaganda nu va fi contracarată eficient, aceasta poate înlătura orice perspectivă de reintegrare pașnică a Transnistriei și să transforme definitiv regiunea într-un „teritoriu captiv” al influenței rusești.

Printre recomandările experților pentru depășirea situției este desemnarea unei instituții și instituirea unui mecanism permanent de monitorizare a propagandei în regiunea transnistreană și evaluarea și monitorizarea propagandei în Zona de Securitate; consolidarea presei libere și a surselor alternative de informare; elaborarea de strategii eficiente de comunicare publică și engagement instituțional; asigurarea educației mediatice și rezilienței societale; implementarea politicilor de reintegrare informațională și cooperare socioculturală și implicarea comunității internaționale și a societății civile.