Suntem victimele unei scheme de corupție în care este implicat un procuror

Ghenadie Bâlba
26/12/2023

Doresc să vorbesc despre cazul meu particular, în care m-am întîlnit personal cu situația pe care o avem în Republica Moldova - de corupție și trafic de influenta.

Este vorba despre construcția de pe strada Spartacus 29, orașul Chișinău, cu câteva etaje, autorizată, cu certificat de urbanism, pe care am construit-o strict dupa proiect, verificat și coordonat de Primarie, ulterior casa a fost dată în exploatare. Este o zona unde se construiesc clădiri cu mai multe etaje, majoritatea loturilor de teren din jur sunt deja vândute de persoanele fizice și câțiva proprietari care au mai rămas, doresc să-și vândă loturile.

Problema a început cu una dintre vecine, dna Elena Buga, care se pare că a văzut o ocazie bună, de a câștiga ceva în plus, pe seama mea. Inițial a zis că își dă acordul la construire, cu condiția, ca să procur terenul alăturat, față de care avea un interes, la pret triplu. Sigur, am refuzat această propunere. Primăria m-a informat că în cazul în care construcția se face la o distanță de 2,4-3 metri de la hotar, nu este nevoie de acordul vecinului privind construcția. Așa am și făcut. Acest fapt a înfuriat-o pe doamna și a început o serie de amenințări si a promis ca, citez “ nu stii cu cine te legi si iti va parea tare rau”. Se referea la nepotul sau, procuror, care s-a implicat ulterior cu hărțuială și amenintari. In perioada anilor 2018-2022, au fost inaintate zeci de procese de judecata, s-a adresat la toate instantele cu plângeri, cateva ori au ajuns la Curtea Suprema, însă de fiecare data primea refuz și pierdere de cauza, pe motiv că plangerile nu sunt intemeiate și nu sunt dovezi a încalcarilor. Cu toate dificultatile pe care mi le-a creat, am reusit sa finalizez constructia casei si sa o dau în exploatare.

Insa d-na Buga Elena, nu s-a oprit aici. In 2022, dupa ce a epuizat toate căile legale de a demonstra nereguli, au apelat la o schema bine gandita, de corupere, cu ajutorul nepotului sau, care activeaza ca procuror.

D-na Buga a scris scrisori catre toate institutiile de stat, catre Guvern, Palament, Centrul Anticoruptie, s.a. ca constructia nu este autorizata, ca este mai mare cu cativa metri in lungime si latime, ca e construita pe liniile rosii si alte informatii false unde se compara constructia fara balcon pe proiect, cu cea cu balcon in realitate, s.a. Aceste scrisori au pornit o serie de consecinte.

Initial s-au apropiat de la Pretura Rascani, niste persoane. Au facut masurari si au zis ca nu inteleg motivul pentru care au fost trimisi, ca totul e conform proiectului. A doua zi s-au intors si mi-au spus ca doreste, cu mine sa vorbeasca seful lor d-nul Ralea Tudor, agentul constatator.

D-nul Ralea a spus, ca are scrisoare de la Inspectia in constructii si e obligat sa faca proces-verbal de demolare a constructiei. Am ramas socat, în baza la ce sa demoleze o constructie autorizata? Apoi m-a chemat pe mine si pe avocatul meu  in curtea din spate a preturii, ca “sa ne intelegem”. La afirmatia mea, ca totul este autorizat si construit dupa proiect, si daca e necesar, putem sa mergem la fata locului, sa arate d-lui unde anume sunt careva incalcari, d-ul a refuzat. Atunci i-am propus sa fac expertiza constructiei independente, masurari cadastrale. D-nul Ralea dezamagit mi-a spus, ca poate sa-mi dea timp, pentru a face masurari independente  doar daca il informez, cine va face aceste lucrari, cu motivul ca sa aiba un argument pentru ce a oferit timp suplimentar.Asa si am facut.

Am contactat o firma cadastrala si am facut comanda de masurari. Ulterior, m-au telefonat ca refuza, deoarece au fost amenintati, ca pierd licenta in caz de indeplinesc lucrarile date. Ca dovada, am inregistrata discutatia telefonica. Acelasi lucru s-a intimplat si cu expertul in constructii. In final, am reusit sa fac masurarile cadastrale, la o alta firma cadastrala si expertiza judeciara. L-am informat pe d-nul Ralea, ca doresc sa aduc actele si acesta m-a programat pe data de 05.07.2023. M-am apropiat in ziua programata si d-nul Ralea ma informeaza ca a fost nevoit sa faca procesul-verbal de demolare a constructiei, pe data de 04.07.2023, cu o zi inainte de ziua stabilita sa aduc actele. A spus ca cineva l-a impus, sa faca acest proces-verbal, mai devreme de ziua programata, intentionat sa nu primeasca actele confirmative.

In tot acest timp, deoarece d-nul Ralea Tudor, s-a bazat doar pe o scrisoare de la Inspectia in constructii, am încercat sa primesc o explicatie de la acestia. Am scris mai multe scrisori, la care nu am primit nici un raspuns. De fiecare data, cind ma duceam la Inspectia in constructii, ma întilneam cu d-na Buga Elena, care iesea din cabinetul directorului. La întrebarea mea directa, catre ei, ce este cu scrisoarea transmisa, catre Pretura Rîscani, (defapt era aceeasi scrisoare expediata de catre d-na Buga) au raspus: “unde vedeti cuvântul încălcări, doar comparații ale masurarilor.” Aceleasi argumente le avea si d-na Buga. Ce cel putin este foarte straniu, deoarece datorita d-nei Buga cei de la inspectie, cel putin o data in saptamâna erau la obiectul constructiei. La a treia scrisoare cei de la inspectie totusi au reactionat si au venit sa faca o prescriptie sub controlul d-nei Buga. Insa asa cum nu au gasit incalcari, au scris in prescriptie sa fac alt certificat de urbanism si alta autorizatie de constructie. Desigur, aceasta prescriptie a fost contestata in judecata si inspectia in constructie a fost amendata cu 7 000 lei.

La acel moment, nu vedeam sensul faptelor lor, pana in momentul sedintei de judecata cand oponentii au venit foarte relaxati, radeau, faceau glume si am inteles ca stiau decizia din timp. La 24.07.2023, a fost prima sedinta de judecata care in baza procesului-verbal transmis de catre d-nul Ralea, fara acte confirmative, a luat decizia de demolare a constructiei. Pentru orice persoana, este foarte simplu sa aprecieze daca sunt incalcari in constructie, compari proiectul cu masurarile cadastrale si este foarte clar, numai nu pentru judecatorie, din contra a refuzat sa faca expertiza judeciara si sa ia in consideratie argumentele mele. Ulterior, au retinut cateva luni, procedura de transmitere a actelor catre Curtea de Apel, unde aveam speranta ca lantul coruperii se va rupe, pana au fost siguri ca si acolo va fi primita hotarârea necesara. La data de 04.12.2023, Curtea de Apel, fara participarea partilor a luat decizia irevocabila de demolare a constructiei.

Sa fi fost intr-adevar careva incalcari in constructie, dupa lege se trage la raspundere arhitectorul, dirigintele de santier, responsabilul tehnic, toti implicatii in procesul de construire si responsabili pentru indeplinirea corecta a lucrarilor, in conformitate cu autorizatia eliberata. Daca ar fi fost careva pretentii la autorizatie, ar fi fost implicata si Primaria, autoritatea care a eliberat-o. Dar in tot acest proces, nu au fost niciodata implicati nici unul dintre aceste parti. De ce atacul este directionat direct catre mine, ca beneficiar, cu ignorarea zecilor de sedinte de judecata castigate in acest proces, hotarârile Curtii Supreme de pana acum? De ce Pretura, în persoane d-lui Ralea Tudor, anuleaza toate actele permisive eliberate de catre Primarie, intocmeste un proces-verbal de demolare, fara a avea la baza o masurare independenta și o prescriptie de incalcari?

 

 

Примечание: Обращение не является журналистским материалом. Центр Журналистских Расследований не является автором обращения. Представленная информация является лишь мнением автора обращения. В случае несогласия, рассматриваемая личность имеет право на ответную реплику, которая будет опубликована нашим учреждением на той же платформе. Оба мнения рассматриваются на равных условиях.

Другие обращения для

Ghenadie Bâlba
26/12/2023

Комментарии