International Media Support, la Președinție. Discuții cu Maia Sandu despre combaterea dezinformării
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu reprezentanții International Media Support (IMS), organizație internațională care sprijină dezvoltarea presei independente, libertatea mass-media și siguranța jurnaliștilor. Cu suportul IMS, Centrul de Investigații Jurnalistice a desfășurat mai multe activități menite să fortifice jurnalismul de investigație, în intenția de a informa cât mai corect și a demasca eventuale tentative de dezinformare și abuz.
Discuțiile s-au axat pe consolidarea rezilienței informaționale a sferei media din Republica Moldova, combaterea dezinformării și sprijinirea unui spațiu mediatic liber și profesionist.
Șefa statului a apreciat contribuția IMS la întărirea rezilienței în fața manipulării informaționale și la susținerea jurnalismului de interes public. Totodată, interlocutorii au discutat despre continuarea cooperării pentru modernizarea cadrului legislativ în domeniul mass-media, în conformitate cu bunele practici europene, precum și despre importanța unui proces transparent și incluziv de reformă, care să consolideze libertatea presei în țara noastră.
International Media Support (IMS) a susținut mai multe proiecte concepute și desfășurate de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM). Acestea vizează consolidarea integrității mass-mediei, investigarea marilor scheme de corupție și promovarea egalității de gen în presă.
Printre cele mai importante inițiative comune se numără Concursul de excelență și Forumul regional al jurnaliștilot de investigație, un proiect anual care premiază cele mai bune anchete din Republica Moldova și regiune, oferind formare profesională și sprijin pentru jurnaliștii care scriu despre subiecte sensibile, Baza de date WIJN, o inițiativă prin care CIJM a creat o platformă cu datele de contact ale femeilor experte pe diverse domenii (economie, justiție, politică), facilitând accesul presei la surse echilibrate. Au fost oferite și Micro-granturi pentru jurnaliști, programe care susțin financiar reporterii pentru a realiza investigații complexe privind cazurile de corupție, abuzurile de putere și integritatea în sistemul judecătoresc.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
