22 din 100 de moldoveni au credite la bănci, iar 10 la sută se împrumută la companii de microfinanțare
Aproape 22% din cetățenii Republicii Moldova au credite în bănci, sub 10 la sută se creditează la organizațiile de creditare nebancară (OCN), iar peste 8% obișnuiesc să se împrumute de la rude și prieteni. 1,4 la sută din moldoveni încă se mai împrumută (la procente) de la cămătari.
Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ioan I.C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI), în parteneriat cu Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) Viitorul, au prezentat marți la București Barometrul Republica Moldova și România în tumultul crizelor regionale, una dintre chestiuni referindu-se la creditare.
Potrivit studiului, în funcție de vârstă, cei mai deschiși spre a lua împrumuturi de la bănci sunt persoanele cu vârste cuprinse între 30 și 44 de ani.
31,7 la sută dintre acestea au pentru moment credite în bănci. Tinerii sunt cei mai îndatorați la OCN-uri. Peste 15 la sută din tinerii cu vârste între 18 și 29 au credite la companiile de microfinanțare.
Potrivit sondajului, peste 47% din cei care au împrumuturi întâmpină dificultăți pentru a achita ratele la timp, iar un sfert din ei au restanțe și întârzie cu plățile.
Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 1.134 de persoane cu vârstă de 18 ani și mai mult, din 13 regiuni geografice, care coincid cu fostele județe. Barometrul cu o eroare de cel mult trei la sută a analizat datele culese între 24 ianuarie și 5 februarie 2022.
Interviurile au fost realizate față în față de către CBS Research din Republica Moldova.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
