Percheziţii // Schemă de corupţie cu terenuri, la Primăria Ghidighici. Arhitectul-şef şi mai mulţi complici au ajuns în vizorul CNA
Ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat 23 de percheziţii în dimineaţa zilei de luni în birourile şi la domiciliile a opt bănuiţi într-o schemă de corupţie, pusă în aplicare de mai multe persoane publice din cadrul Primăriei Ghidighici, precum şi din alte autorităţi. Patru persoane au fost escortate la CNA pentru audieri, urmând să fie reţinute pentru 72 de ore.
Investigatorii şi ofiţerii de urmărire penală cercetează această schemă în cadrul a 38 de cauze penale, conexate într-o procedură, iar principalii figuranţi sunt suspectaţi de acte de corupere, manifestate prin legalizarea, contra cost, a unor construcţii din raza comunei Ghidighici.
„Potrivit probelor acumulate, arhitectul-şef ar fi fost persoana care ar fi gestionat această reţea, formată din funcţionari din cadrul altor autorităţi şi, în schimbul unor remunerări ilicite, ar fi asigurat perfectarea actelor permisive pentru construcţia sau recepţia finală a unor lucrări, pentru eliberarea şi urgentarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construcţie, a avizelor necesare, precum şi pentru repartizarea unor terenuri sau schimbarea statutului acestora.
Din materialele cauzei rezultă că arhitectul-şef ar fi pretins bani pentru serviciile sale, susţinând că ar avea influenţă asupra membrilor Comisiei pentru urbanism şi dezvoltare rurală şi asupra consilierilor locali. În acelaşi timp, în procesul de pregătire a pachetelor de documente, ar fi fost implicaţi diriginţi de şantiere, proiectanţi, responsabili tehnici, angajaţi ai OCT Chişinău, dar şi agenţi economici. Prin urmare, misiunea anchetatorilor şi procurorilor la percheziţiile, operate în această dimineaţă, este de a găsi probe suplimentare în cazurile cercetate şi identificarea altor membri ai schemei”, se arată într-un comunicat al CNA.
Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă până la 10 ani de detenţie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
