Percheziții la Ungheni Gaz. Schema frauduloasă a adus prejudicii de 20 de milioane de lei
15 percheziții au avut loc vineri la oficiul Ungheni Gaz și la trei oficii ale altor întreprinderi, precum și la domiciliile și automobilele factorilor de decizie ai acestor întreprinderi. Perchezițiile au avut loc sub conducerea Procuraturii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale (PCCOCS), în cadrul unei cauze penale pentru implementarea unei scheme frauduloase care a adus prejudicii de peste 20 de milioane de lei.
Într-un comunicat al Procuraturii Generale se arată că factorii de decizie ai întreprinderilor unde au avut loc perchezițiile au obținut dreptul exclusiv de livrare a utilajului şi echipamentelor destinate utilizării în procese de distribuire a gazelor în adresa Moldova Gaz și întreprinderilor afiliate. De asemenea, aceștia au obținut favoruri materiale ilicite din majorarea nejustificată a preţului la aceste echipamente.
Pentru aceste fapte, legea penală prevede pedeapsă de până la 15 ani cu închisoarea. Perchezițiile au avut loc sub conducerea PCCOCS de comun cu ofițerii Direcției nr.3 a Inspectoratului Național de Investigații al IGP.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
