Cine ar sta în spatele filajului a doi procurori responsabili de investigarea fraudei bancare
Cei patru polițiști care au filat zilnic, timp de aproximativ o săptămână, doi procurori responsabili de investigarea fraudei bancare, ar fi fost angajați de deputatul Ilan Șor. Ar fi vorba despre Valentin Corlăteanu, fost șef la Penitenciarul Pruncul, tot el, ex-director adjunct al Departamentului Instituții Penitenciare, actuala Administrație Națională a Penitenciarelor, Vitalie Munteanu, Gheorghe Sîrbu și Ion Vîrtosu, care anterior au activat în funcții de conducere la Penitenciarul 13.
Informația a fost confirmată pentru jurnaliștii de la Ziarul de Gardă de către surse din cadrul Procuraturii Generale. În dosar ar mai fi vizat și Veaceslav Ceban, fost viceministru de Interne și fost șef în cadrul Departamentului Instituții Penitenciare, dar și Petru Bârcă, fost șef adjunct la DIP.
Ministerul Afacerilor Interne au publicat imagini video din momentul reținerii celor patru foști polițiști.
Cei patru foști angajați ai Poliției au fost puși sub învinuire și plasați în arest la domiciliu pentru o lună. „Fiind audiați, foștii polițiști au recunoscut filarea, filmarea și înregistrarea procurorilor, menționând că au acționat la indicație, în scopul identificării unor eventuale vulnerabilități în viața privată a oamenilor legii, pentru ulterioara lor discreditare, menită să le afecteze reputația și a-i împiedica să-și exercite atribuțiile funcționale. Relevant este faptul că pe lângă imagini, înregistrări video și audio, aceștia întocmeau veritabile rapoarte de filaj, pe care ulterior, le transmiteau comanditarului”, se arată într-un comunicat al PG.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
