Social

Pactul Tăcerii. De ce se tem de represalii preoții Mitropoliei Moldovei

Sursa: The Independent
Autor: Vadim Cheptanaru
11/07/2023 13477

Biserica Ortodoxă din Moldova, subordonată trup și suflet Bisericii Ortodoxe Ruse, rămâne puternic influențată de directivele venite de la Moscova. Mai mult, pe Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kirill, declarat oficial  în mai multe țări „agent al dezinformării și propagandei ruse”, îl leagă o prietenie de ani buni cu mitropolitul Vladimir. Ultimul a primit și un semn al acestei amiciții,  Ordinul Patriarhal „Cuviosul Serafim de Sarov” de gradul I, pentru consolidarea societății moldovenești în jurul valorilor ortodoxe, la câteva luni de la declanșarea războiului în Ucraina. În situația în care ucrainenii îi scot din biserici și îi urmăresc penal pe preoții care susțin agresiunea, în lăcașele de cult din Moldova s-a instituit un pact al tăcerii, de teama unor acțiuni similare. Conform surselor Anticoruptie.md,  Mitropolia Moldovei a emis chiar o circulară către toți preoții, prin care îi îndeamnă să se abțină de la comentarii, mai ales la sujbe. Unii preoți însă nu se mulțumesc să tacă - în semn de protest au decis să treacă la Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, care a condamnat ferm invazia rusă, chiar din primele zile ale războiului. Între timp,  în privința preoților  care au făcut și continuă să facă declarații în susținerea războiului nu a fost inițiată vreo procedură disciplinară sau penală.

 

Un an de… tăcere

Mitropolitul Vladimir s-a adresat ucrainenilor la un an de la începutul agresiunii ruse. Numindu-i frați și surori, capul Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a asigurat că deplânge pierderea vieților omenești și distrugerea „fără milă” a orașelor și satelor. Deși mesajul abundă în cuvinte de susținere, Mitropolitul nu numește puterea agresoare și dă de înțeles că „oricât de grea ar fi încercarea războiului, oricât de puternici și de feroce ar părea cei care vin cu sabie, să nu cădem pradă disperării și să luăm aminte că nimeni și nimic nu este mai presus decât voia și mila Bunului Dumnezeu”.

„Încă din prima zi și de la întâiul glonț tras, Biserica Ortodoxă din Moldova, în toată plinătatea ei – slujitori și credincioși, a început să se roage pentru pace și liniște pe pământul Ucrainei și pentru înțelepciunea și discernământul tuturor celor de care depinde încheierea acestui sângeros conflict. Iar odată cu rugăciunile către Domnul, mănăstirile, bisericile și casele noastre, s-au deschis larg pentru cei care au lăsat totul în urmă, fugind din calea războiului și căutând adăpost și mângâiere în țara noastră”, se arată în mesajul Mitropolitului.

În timpul vizitei în Federația Rusă, din octombrie 2022, Mitropolitul Vladimir a fost decorat de către Patriarhul Kiril cu una dintre cele mai înalte distincții ale Patriarhiei Moscovei – Ordinul Patriarhal, „Cuviosului Serafim de la Sarov”, gradul I.  La Moscova, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir, a condus o liturghie festivă la o mănăstire, unde s-a rugat pentru comandantul suprem al forţelor armate ruse şi i-a cântat de mulţi ani lui Vladimir Putin, dar și armatei agresoare. „Încă ne rugăm ţie, Dumnezeului nostru, pentru conducătorul statului rus - Vladimir Vladimirovici. Dă-i, Doamne, milă, îndurare, sănătate şi mulţi ani. Păzeşte-l de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi", s-a rugat mitropolitul Vladimir.

 

Propaganda, din strană pe… internet

În Republica Moldova s-a redus numărul clericilor care  “păcătuiesc cu cuvântul”, în susținerea războiului dus de Rusia. Timp de câteva luni am mers la mai multe biserici unde slujesc unii dintre cei care, la începutul războiului, își exprimau din strană sprijinul  pentru acțiunile lui Vladimir Putin. Totuși, unele fețe bisericești, chiar dacă în timpul slujbelor se conduc strict de canoane, în afara lor distribuie mesaje ce divinizează Moscova, diabolizează Ucraina și conducerea de la Kiev și prezintă războiul ca pe o „poruncă de la Dumnezeu”.

În timpul unei slujbe dintr-o duminică a Postului Paștelui, la biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din Vărzărești, Nisporeni, preotul Serghei Ivanov le vorbește enoriașilor despre cum trebuie să  mulțumească pentru tot ceea ce au. În predica sa, el menționează că cerințele și dorințele omului sunt sursa lăcomiei. „Mulțumiți-vă cu cât vă dă Dumnezeu. Niciodată n-o să moară nimeni de foame. Dacă omul s-ar mulțumi cu ceea ce-i dă Dumnezeu, nici dezbrăcat nu moare nimeni, nici de foame nu moare. Numai că noi avem cerințe și dorințe. De fapt, Dumnezeu ne dă atâta cât ne trebuie, să trecem prin viață și să trecem dincolo. De aceea, să-l mulțumiți întotdeauna pe Dumnezeu că umblăm, ne mișcăm, vedem. De acuma este o minune”, s-a adresat sătenilor preotul, în predica de la finalul slujbei.

Nimic neobișnuit până aici, o lecție despre moralitate și corectitudine, despre care învață biserica. Dacă trecem însă pe pagina de facebook a preotului, ne pomenim într-o altă realitate. Una dintre ultimele postări ale lui Sergiu Ivanov este un video cu predica halucinantă a unui cleric din Federația Rusă.

La finele unei slujbe religioase, episcopul Pitirim se adresează oamenilor, spunându-le că Rusia este țara sfântă, aleasă de Dumnezeu pentru a duce război în Ucraina, de asta, toți cei care urăsc acum Rusia, potrivit lui, sunt reprezentanți ai antihristului. Clericul mai spune, în filmulețul distribuit de Sergiu Ivanov că “tot ce s-a făcut timp de 30 de ani în Ucraina este dezgustător pentru Dumnezeu, iar lui Dumnezeu nu-I place o asemenea Ucraină și El este îngrozit.” Preotul rus le spune enoriașilor că autoritățile de la Kiev sunt “mai răi decât fasciștii și a venit timpul pedepsei pentru că Ucraina nu s-a afirmat ca stat din cauza urii față de Rusia. Această ură acum a ieșit la suprafață cu puroi, sânge și moarte, pentru ca organismul să se însănătoșească”.

Începând cu primele săptămâni de război, părintele Sergiu Ivanov și-a invadat pagina sa de facebook cu postări pro – război, pro – Moscova și anti – Kiev. El a distribuit linkuri și comentarii ce susțin teoriile conspirației despre „laboratoare biologice în Ucraina”, mesaje pornite și tirajate de Kremlin. „Până la urmă s-a confirmat! SUA are laboratoare de cercetare a armelor biologice pe teritoriul Ucrainei! Cine e vinovat de dezastrul acestei țări?”

Preotul este un fan al postului de televiziune din România, News România, postările căruia le distribuie activ. Doar că autoritățile de la București au ajuns la concluzia că această televiziune este “păcătoasă”. Anul trecut, Consiliul Național al Audiovizualului de peste Prut a dispus închiderea postului TV pentru încălcarea normelor de informare corectă, în special în ceea ce privește războiul din Ucraina. Aceste postări nu au fost niciodată șterse de Ivanov, iar ele pot fi, în continuare, găsite și citite de enoriași și nu doar.

La biserica “Sfântul Gheorghe” din centrul Chișinăului, unde slujește preotul Vitalii Șincari, toate slujbele sunt oficiate în limba rusă, iar majoritatea enoriașilor sunt ruși. Ca și în cazul bisericii din Vărzărești, Nisporeni, mesajele transmise de preot, în timpul unui serviciu divin de duminică, țin de orânduiala bisericească, învățăturile biblice și regulile de conduită în post.

De pe profilul său de pe o rețea desocializare aflăm că Șincari face parte din Biserica Ortodoxă Rusă, (trad. rus.  “Русская православная церковь”, prescurtat РПЦ), și nu din Mitropolia Moldovei. În una dintre postările sale, Vitalie Șincari publică un video cu protestul unui grup de oameni în fața  Lavra Pecerska din Kiev, care îi acuzau pe preoții de afiliere cu Moscova, pe timp de război, și le cereau să plece. Video a fost urmat și de o opinie a preotului. „Lavra Kiev-Pecerska. Vinerea Mare. Credincioșii părăsesc templul după una dintre cele mai tragice slujbe ale anului. Sub gard îi așteaptă oameni cu afișe stupide și strigăte de „Dă-l afară pe preotul din Moscova”. Ei și-au petrecut o seară din viața lor încercând să jignească credincioșii și să le strice spiritele. Poate chiar cred că nu au trăit în zadar această seară”, a comenat preotul.

În iunie curent, Vitalie Șincari intra pe poarta ambasadei Moscovei la Chișinău, pentru a participa la marcarea Zilei Naționale a Federației Ruse. Întrebat de jurnaliști cu ce scop a venit la sediul misiunii diplomatice rusești, Șincari a răspuns: „Îmi place să citesc poeziile lui Puşkin pe fundalul Zidului Berlinului.”

L-am sunat pe Vitalie Șinkari ca să-i solicităm un interviu. La început a acceptat, iar peste o zi a refuzat, menționând că portalul Anticorupție.md „este finanțat de Soros”, iar dacă va vorbi, atunci „va pune sub lovitură multă lume.”

În anul 2017, președintele afiliat Moscovei, Igor Dodon, i-a oferit preotului Vitalii Șincari distincția de stat „Meritul Civic”. În ordinul prezidențial se spune că distincția este „pentru merite în opera de renaştere spirituală și morală a societăţii şi contribuţie la promovarea valorilor creştin-ortodoxe”.

În același document, Igor Dodon l-a “premiat” cu Ordinul „Bogdan Întemeietorul” și pe episcopul de Bălți și Fălești Marchel, cunoscut pentru apropierea sa de Federația Rusă. În aprilie, anul trecut, reporterii de la portalul nordnews.md l-au surpsins cu simbolul războiului,  panglica Sfântul Gheorghe, pe capota mașinii, interzis pe atunci prin lege.

Frica de prigoană

Un grup de preoți care slujesc în bisericile Mitropoliei Moldovei din nordul țării declară, în ultima vreme, se întrunesc tot mai des pentru a discuta despre eventuale controale din partea autorităților de drept din Republica Moldova. Asta, după ce mai mulți preoți din Ucraina au fost cercetați penal, învinuiți de incitare la ură inter-religioasă și justificarea agresiunii ruse.  Potrivit lor, temerile lor nu dispar, chiar dacă, în timpul slujbelor și în afara lor, se roagă pentru pace și pentru ca securea războiului să fie îngropată.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, recunoaște că asemenea discuții au loc în anumite grupuri de clerici și nu reprezintă o poziție a tuturor. Potrivit lui, „Mitropolia Moldovei nu-și face griji că s-ar putea pomeni într-o situație similară celei din Ucraina, iar cu reprezentanții puterii avem o comunicare sănătoasă”.  Ioan Moșneguțu a precizat că biserica își îndeplinește corect misiunea.

Surse Anticoruptie.md au declarat, sub acoperirea anonimatului, că Mitropolia Moldovei a emis un ordin prin care tuturor preoților li se sugerează să se abțină de la promovarea războiului, în timpul predicilor și în afara lor. Purtătorul de cuvânt al instituției spune că nu își amintește să fi existat un asemenea document.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a descins cu percheziții, în aprilie, la Pecerska Lavra din Kiev, unde își are sediul Biserica Ortodoxă Ucraineană, aripă istorică aliniată cu Rusia. Într-un video, publicat ulterior de SBU se spune că ofițerii au fost șocați de ce au găsit: pașapoarte care, potrivit lor, rușii intenționau să le introducă pe teritoriile ucrainești ocupate, literatură de propagandă a “lumii ruse” și mai multe documente falsificate. Ulterior, Mitropolitul Pavel, starețul complexului monastic, a anunțat că ar fi fost plasat în arest la domiciliu. El a declarat că este învinuit de incitare la ură inter-religioasă și justificarea agresiunii ruse.

Mitropolitul Longhin Jar, starețul mănăstirii Bănceni, regiunea Cernăuți a fost acuzat de SBU de „instigare la ură religioasă și încălcarea principiului egalității”, în timpul predicii sale din 5 decembrie 2022. În această predică, ierarhul a spus că "Biserica lui Hristos nu poate fi biruită de forțele iadului și Biserica Ortodoxă Ucraineană (n.r. subordonată canonic bisericii ortodoxe ruse) va rămâne mereu alături de poporul ucrainean". Câteva luni după aceasta, în cadrul altei predici, mitropolitul a condamnat perchezițiile de la Pecerska Lavra din Kiev și le-a numit “antihriste”.

Mitropolia Basarabiei, alternativă pentru preoții care nu tac

Recent, parohului bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Puhoi, Ialoveni, Alexei Sîrbu, i s-a interzis oficierea slujbelor de către Mitropolia Moldovei, după ce a trecut la Mitropolia Basarabiei.  Mai mult, imediat a fost semnat și un ordin de către Mitropolitul Vladimir în care se argumentează că preotul a încălcat jurământul depus la hirotonie.

În replică, reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au declarat că părintele Alexei Sîrbu, va continua să oficieze slujbe și contestă practica de caterisire aplicată de către Mitropolia Moldovei, care se supune Patriarhiei Ruse.

Am încercat să aflăm ce l-a determinat pe preot să ia o asemenea decizie. Alexei Sîrbu nu a dorit să discute cu echipa anticorupție.md dar, la întrebările noastre, a răspuns primarul satului Puhoi, care este și el preot. Ioan Goreanu a declarat că decizia preotului ar fi legată de poziția Mitropoliei Moldvei față de războiul din Ucraina Potrivit lui, până acum, conducerea nu a condamnat declarațiile Patriarhului Moscovei și a Întregii Rusii, Kirill, care face constant apeluri împotriva poporului ucrainean.

„Patriarhul Kirill a binecuvântat războiul. Și el, de fiecare dată, spunea în biserică -  să vă rugați pentru pace, să luptăm împotriva agresorului. De la începutul războiului a început toată treaba asta. Cei de la Mitropolia Moldovei știau despre ideile lui și nici nu trăgeu atenția la ceea ce spune el. După asta, l-au chemat la Mitropolie, i-au cerut să scrie cerere să-i dea al doilea preot. El de atunci și-a schimbat părerea față de dânșii, el demult avea această părere dar atunci a fost ultima picătură”, a menționat edilul.

„…Toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”

Preotul Mitropoliei Basarabiei, Andrei Bucliș, spune că poziția ortodoxiei este una care condamnă războiul, precum o face și entitatea sa. Potrivit lui, misiunea oricărui slujitor al bisericii este să propovăduiască pacea, iar instigarea la ură și violență este contrară canoanelor.  Andrei Bucliș mai declară că nu exclude că pot fi unii preoți și la Mitropolia Basarabiei care au luat partea uneia dintre țările aflate în război, doar că aceste păreri sunt ținute departe de ochii și urechile oamenilor. Acești preoți își țin părerea pentru ei.

„Mitropolia Basarabiei și-a exprimat poziția, bineînțeles, împotriva războiului, pentru că aceasta este poziția ortodoxiei. Hristos, când a venit, nu a venit să aducă război, ci a venit să aducă pace. Iar porunca supremă pe care a lăsat-o a fost “să vă iubiți unul pe altul, după cum și eu v-am iubit pe voi”. Iar Hristos i-a iubit pe oameni prin cruce. Iar crucea înseamnă jertfa până la moarte și nicidecum să-l ataci pe cel care nu are părere cu tine. Cel mai bun argument al ortodoxiei este pacea. Bineînțeles, avem păreri diferite și viziuni diferite, dar în fața altarului noi îl reprezentăm pe Hristos. Și mesajul pe care îl spunem în fața oamenilor, are un impact destul de mare asupra modului lor de gândire. Ca preot, eu nu am dreptul să instig la ură și violență”, mai spune preotul.

Referindu-se la perchezițiile din unele biserici din Ucraina, Andrei Bucliș a declarat că preoții și biserica trebuie exclusiv să se roage și autoritățile nu vor avea niciun motiv să ceară explicații. Iar dacă se vor implica în ceea ce nu-i privește, vor lăsa loc de ingerință a politicului în biserică.

„ Cred că în timp de război s-au adunat și foarte multe frustrări. De aceea, este foare important să avem grijă noi ca preoți. Să avem grijă despre ce vorbim în fața altarului. Nu cred că un preot ar trebui să vorbească despre părțile implicate în război, ci despre pace și despre sfârșitul războiului. În loc să ne exprimăm despre arta războiului, trebuie să punem mâna pe carte și să ne rugăm. Asta este datoria preoților. Cu siguranță că vom fi lăsați în pace și de autorități. Atâta timp cât vom încerca să trecem la cee ace nu ne privește, vom lăsa loc de ingerință politice în biserică. Cred că cel mai bine preoților din Ucraina și la ai noștri să ne rugăm pentru pace”, a conchis Bucliș.

Declarație fără precedent a Mitropoliei Basarabiei: „Mitropolia Moldovei este o structură de ocupație, infiltrată de agenți KGB”

Mitropolia Basarabiei constată cu mâhnire că „ Mitropolia Chișinăului, structura de ocupație bisericească a Patriarhiei Moscovei, continuă să dezinformeze opinia publică, falsificând adevărul, distorsionând realitatea și prezentând trunchiat sau tendențios aspecte istorice sau canoane ale Bisericii”. Este reacția prin care Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, își exprimă dezacordul față de comunicatul emis de Mitropolia Moldovei, în care a fost învinuită  că ar „corupe clerul și creștinii din Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove” și ar „încălca flagrant Dreptul Canonic al Bisericii Ortodoxe”. În investigația PREOȚI FĂRĂ VIZĂ DE REȘEDINȚĂ, Anticoruptie.md a semnalat o tendință îngrijorătoare care ia amploare în ultima vreme în localitățile din Republica Moldova – prigoana preoților care vor să treacă de la Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, la Mitropolia Basarabiei. Cei care și-au declarat desprinderea sunt nevoiți, la propriu, să slujească în stradă, așa cum, odată cu caterisirea, sunt scoși din biserici și diabolizați. În același timp, reprezentanții Mitropoliei Moldovei declară că subiectul este unul tratat cu subiectivism de mass-media, iar reprezentanții Ministerului Culturii nu exclud că unele contracte încheiate cu Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove ar putea fi renegociate de la zero, cu participare mai largă.

„Anexarea bisericească și ocuparea necanonică a spațiului dintre Nistru și Prut au declanșat și întreținut un proces de rusificare forțată, limba română de cult fiind înlocuită treptat, până la eliminare completă, cu limbile slavonă și rusă. Sălbăticia acestui proces a culminat prin arderea de către arhiepiscopul Pavel Lebedev (1871-1882) a cărților bisericești în limba română și prin surghiunirea în Siberia a preoților români care s-au opus rusificării. În anul 1940, în contextul celui de-al II-lea Război Mondial, statul sovietic ateu a anexat Basarabia. Ierarhii, precum și o parte a clerului și credincioșilor Mitropoliei Basarabiei au fost forțați fie să se salveze în interiorul României, fie să îndure martiriul. Preoților și credincioșilor ortodocși rămași în Basarabia li s-a impus jurisdicția abuzivă a Patriarhiei Moscovei, entitate subordonată serviciului sovietic de securitate (NKVD, devenit ulterior KGB)”, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.

Totodată, se mai menționează că Mitropolia Basarabiei a fost reactivată canonic, la 14 septembrie 1992, în condiții de libertate, la scurt timp de la încetarea stării de ocupație străină, fiind reprimită în comuniunea canonică a Patriarhiei Române la 19 decembrie 1992, când a fost emis un Act patriarhal și sinodal privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău.

În același timp, Mitropolia Basarbiei declară  că „structura locală din Republica Moldova a Patriarhiei Moscovei, intitulată pompos și abuziv drept ”Mitropolia Chișinăului și a ÎNTREGII Moldove” sau ”Biserica Ortodoxă din Moldova” este o structură necanonică, subordonată centrului de putere de la Moscova, fiind infiltrată de reprezentanți ai serviciilor secrete ale Federației Ruse. Ea s-a aflat constant în complicitate fățișă cu regimul neconstituțional și separatist de la Tiraspol și este marcată la vârf de fenomenele degradante ale corupției, simoniei, abuzului de putere, imoralității și depravării. Principalul criteriu de promovare în structura necanonică este antieuropenismul și antiromânismul, alimentate de structurile de propagandă rusești. Corupția, simonia, abuzul de putere, imoralitatea și depravarea conducătorilor structurii rusești de ocupație canonică, precum și propaganda în favoarea războiului la care se dedă conducerea Patriarhiei Moscovei, sunt principalele cauze obiective pentru care preoții și credincioșii basarabeni se hotărăsc să fugă din prizonieratul Bisericii Ruse și revin la jurisdicția istorică tradițională și canonică a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română)”.

Mitropolia Basarabiei dă asigurări că îi „primește și îi va primi în comuniune pe toți preoții și diaconii români din Republica Moldova și Ucraina care părăsesc jurisdicția Patriarhiei Moscovei, având ca temei un șir de canoane ortodoxe care permit clericilor să se separe de o ierarhie abuzivă și asupritoare, imorală, coruptă și simonistă, care propagă erezia războiului și omuciderii, cum se vede astăzi în cazul războiului nedrept din Ucraina”.

PCCOCS: niciun dosar penal, în lipsa sesizărilor

Am întrebat reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale câți slujitori ai bisericii care au promovat/promovează războiul sunt cercetați. Am primit doar un răspuns despre ce pedeapsă prevede legea. Totuși, sursele Anticouptie.md au declarat că niciun preot nu este cercetat, și asta deoarece pentru a porni urmărirea este nevoie ca cineva să depună o sesizare.  

Totuși, conform Codului penal, propaganda războiului se pedepsește cu amendă de până la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Iar în cazul în care această infracțiune este comisă de o persoană cu funcție de demnitate publică, fapta se pedepsește cu amendă de la 1500 la 2000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Și purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, Ioan Moșneguțu afirmă că preoții prinși că laudă războiul, riscă să fie sancționați canonico-disciplinar. Chiar și așa, nu ne-a putut spune câte fețe bisericești, prinse păcătuind, au fost trase la răspundere, după canoane.

Biserica, încredere în… cădere

Potrivit ultimului Barometru al Opiniei Publice, realizat în noiembrie 2022,  cetățenii Republicii Moldova continua să aibă cea mai mare încredere în bisericii. Aproape 28 la sută dintre cei 1132 de participanți la sondaj, din 85 de localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova  au declarat că au cea mai mare încredere în această instituție. Sondajul a fost realizat de Centrul de Studii Sociale și Marketing „CBS-Research”, iar analiza datelor a fost efectuată de Institutul de Politici Publice. Chiar și așa, cifra este în cădere liberă, comparativ cu Barometrul Opiniei Publice realizat în iunie, 2021. Atunci, în biserică aveau foarte multă încredere 35% dintre cei chestionați. La sondaj participaseră 1162 persoane  adulte din 13 regiuni geografice ale țării. Asta înseamnă că, într-un singur an, popularitatea bisericii a scăzut cu șapte la sută.

 

Investigația fost realizată  în cadrul proiectului „Jurnalismul de investigație de calitate în interesul cetățeanului”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice cu sprijinul Fundației Soros Moldova. Punctul de vedere al autorului  nu coincide neapărat cu opinia Fundației. Autorul este responsabil pentru corectitudinea celor expuse.

 

 

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii