Integritate

Cu integritatea pătată şi afaceri dubioase promovat la şefia Fiscului

​Casa şefului de la FISC Ion Prisacaru. Foto: zdg.md
Autor: Iurie Sanduța
18/07/2013 7236

Ion Prisăcaru, 56 de ani, de profesie economist, proaspătul şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), promovat în funcţie de către PLDM, nu este nici pe departe curat la capitolul integritate.

În campania electorală din iulie 2009, numele lui Ion Prisăcaru a figurat în Lista Neagră a candiaţilor compromişi, întocmită de Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat (ICPC) pe baza a 7 criterii de integritate. Prisăcaru a candidat atunci pentru fotoliul de deputat în Parlamentul R.Moldova, pe lista Partidului Social Democrat. În declaraţiile sale pe venituri şi proprietate depuse la CEC în aprilie şi în iulie 2009 s-au atestat discrepanţe evidente în ce priveşte venitul şi proprietăţile pe care le deţine, dar şi pentru că în perioada cât a condus Inspectoratul Fiscal de Stat numele său a fost vizat în câteva rapoarte ale Curţii de Conturi în legătură cu gestionarea incorectă a mijloacelor publice. La alegerile parlamentare din noiembrie 2010, Ion Prisăcaru a candidat pe lista PLDM.

Proces de judecată

După alegerie parlamentare din 2009, când PSD nu a trecut pragul electoral, acumulând ceva mai puţin de 2 % din voturi, Ion Prisăcaru a acţionat în judecată toate cele 7 organizaţii neguvernamentale care formează ICPC pe motiv că i-au fost lezate onoarea şi demnitatea prin faptul că numele său  a figurat în lista candidaţilor compromişi. În februarie 2010, ICPC a obţinut câştig de cauză în procesul pornit de Ion Prisăcaru.

Promovat la CNI, dar retras la presiunea societăţii civile  

Acum un an, în mai 2012, Ion Prisăcaru este promovat, din partea PLDM, la funcţia de membru  al Comisiei Naţionale de Integritate. Organizaţiile membre ale ICPC şi-au exprimat atunci nedumerirea în legătură cu faptul că la desemnarea candidaţilor pentru Comisia Naţională de Integritate (CNI) nu s-a ţinut cont de imaginea publică şi integritatea persoanelor promovate pentru funcția de membru al CNI. „Or, tocmai calitatea membrilor constituie o condiţie esenţială pentru realizarea obiectivelor Comisiei Naţionale de Integritate, iar aplicarea unor proceduri deschise şi transparente în selectarea membrilor CNI sunt menite să sporească încrederea societăţii în voinţa politică atât a majorităţii, cât şi a opoziţiei parlamentare de a asigura integritatea în exercitarea funcțiilor publice”, se arată întrun apel public făcut de ICPC.  În legătură cu acest fapt, ICPC a cerut  parlamentarilor să revadă lista candidaturilor desemnate pentru funcţia de membru al CNI şi să promoveze persoane cu o reputaţie ireproşabilă, întrucât CNI are misiunea importantă de verificare şi de control a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate, şi a declaraţiilor de interese ale demnitarilor publici, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi ale unor persoane cu funcţie de conducere. La presiunea societăţii civile, PLDM a retras candidatura lui Ion Prisăcaru din componenţa CNI.

În iunie 2013, nu s-a mai ţinut cont de petele de pe integritatea lui Ion Prisăcaru, el fiind promovat în funcţia de director al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat din partea PLDM,  la doar o zi după ce ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă, a semnat cererea de demisie a lui Nicolae Vicol, care fusese suspendat din funcţie în legătură cu un dosar penal în care este cercetat pentru corupere pasivă, abuz în serviciu şi interceptarea ilegală a telefoanelor subalternilor săi.

Casa de milioane şi afacerile de familie ale şefului de la FISC

Întro anchetă de presă, efectuată de Ziarul de Gardă, se arată că „Ion Prisăcaru  deţine o casă cu două niveluri şi o terasă în cartierul de elită de la Telecentru, situat pe str. Pietrarilor şi Ciocârliei, estimată la 6 milioane de lei. Şeful FISC-ului a intrat în posesia imobilului prin intermediul unei firme la care este fondator, pe când deţinea funcţia de director pe economie la SA «Tutun–CTC». Familia Prisăcaru conduce mai multe firme care au semnat zeci de contracte cu statul. Totodată, familia şefului IFPS este proprietara unei pensiuni de la Vadul lui Vodă”.

Palatul de la Telecentru, un apartament şi o pensiune

Ziarul de Gardă mai scrie că deşi, potrivit Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor, şefii serviciilor de stat şi adjuncţii acestora sunt obligaţi să depună Declaraţia în termen de 20 de zile de la data numirii sau alegerii în funcţie, Ion Prăsăcaru a evitat să-şi facă publice veniturile şi proprietăţile. El a depăşit deja de două ori termenul legal de depunere a acestor acte. Nici până astăzi, pe www.fisc.md nu a fost postată Declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi a noului şef al acestei instituţii. «La adjuncţii IFPS sunt. Dar dl Prisăcaru nu a lucrat anul trecut la noi. Deja o să depună la anul, pentru 2013. El nu trebuie să depună acum declaraţia», a declarat Maria Bernevec, responsabilă de comunicare cu presa la IFPS, pentru ZDG.

Afacerile de familie

Şeful IFPS este fondator la «Ecofin-Audit-Service» SRL şi «Ecofin-Consult-Evaluare» SRL, două firme care acordă servicii de consultanţă în domeniul auditului, evidenţei contabile şi desfăşoară activităţi de intermediere pentru cumpărarea, vânzarea, schimbul şi închirierea locuinţelor şi altor bunuri imobile cu destinaţie neproductivă. Firma de audit «Ecofin-Audit-Service» SRL, la care Ion Prisăcaru este şi director general, a semnat contracte şi a oferit servicii mai multor instituţii cu capital privat şi de stat, printre care şi SA «Moldova Gaz», SA «Red Union Fenosa», SA «Moldtelecom», SA «Tutun-CTC», ÎS «Centrul de Telecomunicaţii Speciale», dar şi ÎS «Fiscservinform», o instituţie fondată de IFPS.

Potrivit Camerei Înregistrării de Stat, soţia şefului IFPS, Maria Prisăcaru, este administratoare la Filiala «REMIZ» a BC «Moldindconbank» SA, iar fiul său, Viorel Prisăcaru, este fondator a 6 firme care desfăşoară activităţi de audit, activităţi cu restaurante, baruri, cazare, închirierea mijloacelor de transport pe apă fără echipaj.

Şeful FISC are datorii de 5,6 milioane de lei la bancă

Potrivit datelor de la CADASTRU, Ion Prisăcaru are datorii la două bănci din R. Moldova în sumă totală de 5,6 milioane de lei. Astfel, suma de 4,4 milioane de lei a luat-o prin contract de credit de la BC «Moldindconbank» SA, bancă la care soţia şefului de la IFPS este administratoare, iar suma de 1,2 milioane de lei a luat-o prin contract de credit de la BC «Victoriabank» SA. În acest context, Ion Prisăcaru a pus în gaj atât casa de milioane de pe str. Pietrarilor, cât şi apartamentul de pe str. Mihail Sadoveanu.

Mia multe despre averea şi afacerile de familie ale lui Ion Prisăcaru citiţi în Ziarul de Gardă.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii