Profil electoral: Serghei Toma, candidat la funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea Partidului Oamenilor Muncii

Mariana Colun
03/10/2019
Foto: Facebook.com

Omul de afaceri Serghei Toma este candidatul la funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea Partidului Oamenilor Muncii. 

Serghei Toma este de profesie medic-veterinar. În CV-ul său, candidatul menţionează că în anii 90, a condus o uzină de confecționare a încălțămintei din Bender, a fost administrator şi director de dezvoltare la două companii.

În prezent deține funcția de director general al unei companii specializate în dezvoltarea tehnologiilor de extracție a petrolului, pe care a fondat-o în Marea Britanie - Hoos Technology LTD. De asemenea, el deține 75% din capitalul companiei Bulpay LTD, înființată în Bulgaria.

În declarația de avere pentru 2016-2018, prezentată la CEC, Serghei Toma a raportat venituri de 1.440.000 de lei din salariul său și al soției. Chiar dacă gestionează afaceri de milioane, candidatul nu a raportat niciun teren și nicio locuință, ci doar un automobil de marcă Honda, achiziționat în 2010 cu 9.000 de euro.

Acest articol apare în cadrul campaniei Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019, implementat de CIJM şi API, cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Mariana Colun
03/10/2019



Become a Patron!

Comentarii