Calea Ferată a Moldovei // Peste trei milioane de lei ridicate de la foștii șefi ai întreprinderii

Anticoruptie.md
12/06/2021
CIJM

Peste trei milioane de lei și circa 100 mii de euro au fost ridicați în timpul perchezițiilor efectuate de procurori anticorupție și ofițerii CNA la foști șefi ai întreprinderii Calea Ferată a Moldovei. Aceasta în timp ce angajații întreprinderii de aproape șase luni nu și-au ridicat salariile, restanțele cifrându-se la câteva milioane de lei. Despre aceasta a anunțat public vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari. 

„În sfârșit, a acționat toata informația SIS, acumulată în ultimii 5 ani și oferită comisiei parlamentare de anchetă. A jucat rol și rezonanța raportului Comisiei și faptul că acolo, la insistența Platformei DA, au fost indicate toate numele din notele informative SIS.

Percheziții ar fi avut loc la domiciliile și oficiile lui Iurie Topala, ex-director CFM, și Grigore Condurachi, ex-vicedirector CFM, precum şi la oficiile companiilor de expediție. Într-o postare pe Facebook, Alexandru Slusari scrie că informația i-a fost oferită din surse demne de încredere din Procuratură. Potrivit deputatului, cei vizaţi ar fi implicați în deturnarea a circa 300 mln lei a patrimoniului întreprinderii de stat CFM prin intermediul companiilor offshore, în perioada anilor 2015-2019.”, a menţionat Alexandru Slusari.

La sfârşitul lunii aprilie, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a declarat că cei de la conducerea Căii Ferate din Moldova au dus întreprinderea conștient pe calea falimentului, prin scheme de corupție, achiziții trucate, acțiuni de fraudare și de sustragere în proporții deosebit de mari. În opinia sa, corupția și administrarea defectuoasă a întreprinderii ar fi cauza neplății salariilor angajaților.

Centrul de Investigații Jurnalistice a realizat în ultimii ani mai multe investigații jurnalistice, deconspirând scheme frauduloase la Calea Ferată a Moldovei. Vedeți în arhiva portalului Anticorupție.md investigațiile La răscruce de interese, despre cum 34 de familii erau împiedicate să-și privatizeze spațiul locativ într-un fost cămin al CFM, Calea Ferată din Moldova, achiziţii la suprapreț şi contracte cu firme afiliate PD, și Cum a pierdut CFM vagoane de milioane, despre schemele frauduloase la achizițiile publice și la încheierea unor contracte, dar și Vagoane de datorii, trase de Calea Ferată a Moldovei,  despre datoriile de milioane la salariile angajaților.  

În urma concursului organizat recent pentru șefia Căii Ferate, noul conducător al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” este Oleg Tofilat, consilier al prim-ministrului.

Anticoruptie.md
12/06/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii