Cu ocazia aniversării a 30 de ani a participării Republicii Moldova la programul NATO „Parteneriatul pentru Pace” s-au desfășurat câteva evenimente jubiliare, organizate de autorități și societatea civilă. În primul rând, este vorba despre conferințele desfășurate de Ministerul Apărării, ce e rezonabil și explicabil și de Asociația istoricilor în frunte cu doctorul-habilitat Anatolie Petrencu. „Poșta Moldovei” a emis în număr impunător o serie de mărci poștale jubiliare.

În ciuda faptului că o parte semnificativă a populației continuă să rămână captivă a propagandei rusești, în mod ciudat, potrivit sondajelor de opinie publică, de la 26,5% la 33,4% dintre respondenții moldoveni s-au declarat în favoarea aderării la NATO. E mult sau puțin și care sunt șansele ca Chișinăul oficial să devină membru al Alianței? Despre aceasta s-a discutat în cadrul acestor întruniri aniversare.

Îmi voi expune câteva gânduri care s-au acumulat recent și țin de acest subiect. Relațiile noastre cu Alianța Nord-Atlantică există din prima zi de la declararea independenței Republicii Moldova. Un nou suflu acestea au căpătat în îndepărtatul 1994, când țara noastră a devenit parte al Programului, fiind urmărite scopurile unei cooperări  active în domeniile reformelor democratice, instituționale și de apărare și consolidare a bazelor cooperării practice în multe alte domenii. În linii generale se realizează trei domenii-cheie de cooperare: sectorul de apărare și securitate; sprijinul autorităților civile; știință pentru pace și securitate. După cum se vede, Programul vizează nu doar forțele de securitate și apărare ale statului.

Este imposibil să ignorăm aspectele materiale și sociale ale cooperării care au fost deja implementate, sunt tangibile și în beneficiul Moldovei: acordarea de sprijin autorităților civile, lansarea Programului  de Îmbunătățire a Apărării şi a Educaţiei (DEEP), distrugerea pesticidelor şi produselor chimice periculoase, cooperarea științifică, apărarea cibernetică, telemedicina, cooperarea în domeniul protecției civile, cercetarea situației privind alunecările de teren și altele.

Recunosc că alături de alți studenți ai Centrului European Marshall pentru Studii de Securitate, la trei ani de la semnarea parteneriatului, am avut onoarea să mă aflu în oficiul ambasadorului american de la Bruxelles. În acest birou, diplomatul ne-a povestit cum a luat naștere ideea acestui parteneriat, care are astăzi optsprezece participanți.

Apariția unui nou tip de relație este destul de firească. Războiul Rece s-a încheiat și de pe harta politică a lumii a dispărut URSS-eul, etichetat de unii ca „imperiul răului”, ceea ce le-a indicat politicienilor la necesitatea unui salt calitativ în cooperarea Alianței cu statele cointeresate. Acest lucru i-a permis personalului armatelor țărilor partenere, inclusiv Republicii Moldova, să-și sporească capacitatea națională de luptă și să participe la asigurarea securității internaționale.

Mai puțin se vorbește despre aceasta, dar în mai 2002, la Summit-ul de la Roma, Rusia sub conducerea lui Putin s-a alăturat parteneriatului, fiind creat Consiliul Rusia-NATO. Șase ani mai târziu, în august 2008, la inițiativa Alianței din cauza conflictului dintre Georgia și Osetia de Sud, activitățile acestei structuri au fost suspendate. Kremlinul a început să se comporte ca un urs în sufragerie. Ambițiile imperiale au devenit  evidente mai cu seamă la summit-ul Alianței de la București. În capitala română Putin și-a declarat încă o dată intenția de a crearea o nouă arhitectură globală de securitate în care ultimul cuvânt să fie al rușilor. În zona Pieții Roșii se visează la un acord global, un fel de nouă „Ialta-Malta”. Acesta i-ar permite dictatorului să țină statele post-sovietice sub cizmă, dacă nu ca provincii rusești obișnuite și mute, să-i permită aplicarea unor presiuni constante asupra acestora.

În acele zile, în capitala României s-a auzit otrăvitorul semnal al liderului moscovit: Ucraina nu are dreptul la existență independentă, este un stat mozaic. Parcă Rusia nu ar fi la fel?

Senzația summit-ului a fost discursul președintelui rus la o ședință închisă a Consiliului Rusia-NATO, la care Vladimir Putin afirma că Moscova percepe apropierea Alianței de granițele ruse drept o amenințare reală și promite măsuri adecvate. Când conversația s-a îndreptat către Ucraina, Putin și-a pierdut cumpătul și, adresându-se lui Bush, i-a spus: „Înțelegi, George, că Ucraina nici măcar nu este un stat! Ce este Ucraina? O parte din teritoriile sale este Europa de Est și o parte semnificativă a fost donată de noi!". De parcă acest lucru s-a petrecut în vremurile noastre cu Federația Rusă contemporană și nu pe timpurile unui stat deja inexistent, Uniunea Sovietică. Putin apoi a sugerat foarte transparent că, dacă Ucraina este acceptată în NATO, acest stat (cu „frați” de sânge!!!) pur și simplu va înceta să mai existe. Adică, de fapt, el a amenințat că Rusia ar putea începe să acapareze prin forță Crimeea și estul Ucrainei.

Punctez acest lucru pentru cei care ne hrănesc cu fabule că Ucraina ar fi vinovată, că aceste declarații ale liderului moscovit s-au produs în îndepărtatul an 2008, cu mult înainte de începerea agresiunii armate a lui Putin în al paisprezecelea an al acestui secol!!! Cu toții ne amintim că, înainte de venirea lui la putere, relațiile ruso-ucrainene, deși erau tensionate, nu aveau violență „fraternă” la cuțite (în rusă – „братская понажовщина").

În aprilie 2014, în urma anexării ilegale și nelegitime de către Rusia a Crimeii, Alianța a suspendat orice cooperare practică dintre NATO și Rusia. În februarie 2022, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat profund percepția mediului de securitate. Cu toate acestea, deși NATO ar putea să nu considere Rusia ca partener, Alianța rămâne angajată să mențină canale deschise de comunicare cu Moscova pentru a gestiona și a atenua riscurile, a preveni escaladarea și a spori transparența.

Moldova, în mai 2006, a semnat cu Alianța un Plan de Parteneriat Individual, care a fost ulterior actualizat. Obiectivul-cheie este crearea mecanismului consolidat al unui dialogul politic și consultările în promovarea și sprijinirea reformelor democratice. Cooperarea este fragmentată în mai multe secțiuni: aspecte militaro-politice ale securității; probleme de apărare; conștientizarea publicului, știința și planificarea situațiilor de urgență; aspecte administrative, protecția informațiilor și resurselor.

Recent, un anume deputat Odnostalko a afirmat că noua Strategie de Securitate Națională a Moldovei tratează Federația Rusă ca pe un inamic. Desigur, aceasta este manipularea lui părtinitoare. În strategie nu veți găsi o astfel combinație - „Rusia” și „Dușman”. Clar este, însă, că Rusia lui Putin în prezent nu este nici prietena Moldovei, la fel ca și pentru restul lumii.

Nu sunt dubii cu privire la corectitudinea poziției expuse în strategie că am suportat de prea mult timp o serie de amenințări și vulnerabilități pe care Kremlinul le-a folosit împotriva noastră: finanțarea ilegală a partidelor; (cvasi)monopoluri în economie și pe piața mass-media, corupție în sistemul de justiție, etc. Putin nu a reușit cum își dorea să creeze un coridor militar terestru de acces spre țara noastră. Agresiunea rusă a dus la un flux fără precedent de refugiați, iar rutele noastre tradiționale de marfă au fost semnificativ afectate. Se întreprind acțiuni în mod deliberat pentru a deține controlul politic și economic asupra Moldovei. Se recurge la șantaj energetic, atacuri cibernetice și dezinformare și acțiuni de perturbare a ordinii publice (în continuare sub „capacul” serviciilor speciale procesul va fi coordonat și finanțat în mod deschis din capitala Rusiei de către hoțul și oligarhul fugar Șor), modelarea și dirijarea proceselor electorale. Permanent se utilizează sprijinul și asistența locală a infractorilor - politicieni corupți, oligarhi fugari și reprezentanți ai lumii criminale.

Să înțelegem că Federația Rusă nu va abandona acțiunile sale ostile împotriva Republicii Moldova. Putin, desigur, „s-a fript” cu aventura ucraineană (glorie eroilor și respect cetățenilor din statul vecin!), însă nu se va opri. „Cartagina trebuie distrusă!”, - vorba unui senator roman din antichitate. Vecinii care sunt atrăgători pentru publicul intern sunt periculoși pentru dictator. Și atunci dacă Ucraina cade? Cine va fi următorul? Țările Baltice? Moldova?

Problemele cooperării cu NATO sunt reflectate cu înțelepciune în recent adoptata Strategie de securitate națională. Însă unii au o viziune greșită precum că se spune puțin despre rolul NATO. Să apelăm la document. În ceea ce privește mediul de securitate regională, se vorbește de creșterea rolului central al UE și NATO, instituții în pragul unor noi transformări interne. Acestea continuă să realizeze politica „ușii deschise”. Statele vecine cu Rusia lui Putin, care au o tradiție îndelungată de neutralitate, renunță la acest statut și se alătură unei alianțe militaro-politice care garantează securitatea națională în format colectiv. Agresiunea lui Putin în Ucraina și intervenția hibridă a Kremlinului în străinătate sunt principalul imbold pentru acest proces. NATO este și va rămâne unul dintre principalii piloni ai securității în Europa și, cum se menționează în strategie, se „vor căuta căi de intensificare a cooperării cu această alianță de apărare colectivă pentru a consolida capacitățile armatei naționale”. Cred că poziția este prezentată destul de clar.

Achiziționarea de către autorități a unui radar pentru monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova și construirea unei baze militare în apropierea capitalei au devenit sursa unor speculații în spațiul public. Chipurile e costisitor, iar prin aceste acțiuni Moldova se pregătește de război. Speculațiile au ieșit în stradă. Veți găsi cunoscuți și mai puțin cunoscuți care afirmă că „Nu trebuie să ne înarmam, deoarece suntem o țară neutră”, „Suntem o țară mică și nu ar trebui să provocăm Rusia la acțiuni militare”, „Avem conflict înghețat în Transnistria și pot apărea probleme serioase” etc. Un fals, deoarece chiar și țările care sunt bine echipate din punct de vedere militar refuză statutul neutru.

Sunt sigur că construirea unei baze militare și achiziționarea unui radar pentru monitorizarea spațiului aerian al țării este o idee bună. De asemenea, este extrem de important ca Republica Moldova să aibă echipamente pentru a distruge ținte aeriene: Shahed-uri iraniene lansate din Crimeea, orice rachetă lansată de pe nave și submarine rusești din Marea Neagră și care „s-au rătăcit” în spațiul nostru sunt un real pericol. Este nevoie de efort, atenție și muncă. Fără îndoială, Republica Moldova trebuie să aibă o armată dotată cu tehnică militară modernă. Există multe exemple de state neutre și cu un nivel foarte bun de echipament militar care caută o umbrelă de securitate și apărare colectivă. Finlanda are o tradiție de neutralitate de secole - e-n Alianță. Suedia nu a fost în război de vreo două sute de ani - e-n Alianță. Neutralitatea și statutul de non-bloc nu au salvat Ucraina.

Pe 24 februarie 2024, a început cea de-a doua etapă a agresiunii pe scară largă a Forțelor Armate Ruse împotriva Ucrainei și mulți și-au dat seama că „trebuie de făcut ceva. Să scăpăm de neutralitate și să intrăm într-o echipă care să ne asigure cât mai multă siguranța!”. După părerea mea, Moldova are nevoie de o astfel de viziune.

În ceea ce privește aspectele militare și de securitate, societatea s-a obișnuit cu dezinformarea și manipularea, dar în zadar. Recent, pe unul dintre site-urile plătite, am găsit văicăreli că, vedeți, armata moldovenească a primit o duzină de vehicule blindate străine, mitraliere și alte arme, iar asta „încă nu le este suficient, cheltuielile militare sunt în creștere, bugetul apărării va ajunge anul acesta la aproape două miliarde de lei. Totuși, pentru a transfera complet Armata Națională la standardele NATO, Ministerul Apărării va avea nevoie de 5 miliarde de lei pe an. Se vorbește că banii pentru toate acestea sunt luați la indecent de mari rate ale dobânzilor. Autoritățile preferă să tacă în privința asta”. Ultima afirmație este clar un fals. Dacă un stat străin dorește să aibă o bază militară, decizia este luată de politicienii de la nivel de parlament și guvern. Bugetul militar al Republicii Moldova este mic, dar trebuie să prevenim intențiile celor care vor să ne pună sub interese imperiale.

Cum să nu-mi amintesc fraza că o țară care nu vrea să aibă grijă de armata sa va hrăni pe o alta, de ocupație. În Europa, securitatea a fost și rămâne principalul pilon al securității. Și nu există nicio îndoială că cooperarea cu această uniune de securitate și apărare colectivă va câștiga avânt. Acest lucru este în interesul protejării statului și al cetățenilor săi.