Șase candidați la funcția de membri ai Colegiului disciplinar din cadrul CSM. Cine sunt aceștia

Anticoruptie.md
21/03/2018
Sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Foto: CIJM

Șase judecători candidează la funcţia de membri ai Colegiului disciplinar din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Alegerile vor avea loc la 23 martie, în cadrul Adunării generale a judecătorilor. Unii candidați au fost anterior sancționați de Colegiul disciplinar, iar alții au probleme de integritate, fiind vizați în investigații jurnalistice.

Igor Mînăscurtă de la Curtea de Apel este singurul candidat la funcția de membru permanent al Colegiului. Magistratul a obținut funcția pe care o deține în prezent acum un an, chiar dacă președintele Igor Dodon a respins inițial candidatura sa, invocând că nu ar avea „cunoștințe” și „competențe” necesare, care ar corespunde cu „standardele internaționale”. Ulterior, Inspecția Judiciară a verificat judecătorul prin prisma integrității și nu a identificat factori de risc, iar CSM a propus repetat candidatura lui Mînăscurtă la Curtea de Apel. Presa a scris că magistratul, alături de alți colegi din sistem, a examinat dosare în incinta Comisariatelor de poliţie ale mun. Chişinău în zilele de 8 – 10 aprilie 2009. 

În cursa pentru funcția de membru supleant în Colegiul disciplinar s-au înscris cinci candidați: Angela Bostan și Iurie Cotruță de la Curtea de Apel Chișinău, Galina Stratulat și Iurie Bejenaru de la Curtea Supremă de Justiție, precum și Ruxanda Pulbere de la Judecătoria Chișinău, sediul Central. Primii doi au fost propuşi de instanţele în care activează, în timp ce ceilalți şi-au înaintat singuri candidaturile. 

Galina Stratulat de la CSJ se numără printre magistrații care, în aprilie 2015, au obligat Ministerul Finanțelor să achite companiei de construcţii Basconslux SRL costul lucrărilor de demolare a Stadionului Republican din centrul Capitalei, efectuate încă în 2007. Decizia a fost luată chiar dacă, potrivit reprezentanţilor statului, firma a fost aleasă în lipsa unei licitaţii publice, iar termenul de prescripţie pentru chemare în judecată a expirat, fapt confirmat şi de decizia Curţii de Apel Chișinău. Ulterior, reprezentanții Ministerului Finanțelor au depus o sesizare la CSM prin care solicitau tragerea la răspundere a judecătorilor „responsabili de prejudicierea în proporţii deosebit de mari a bugetului de stat”, iar Colegiul Disciplinar, printr-o hotărâre emisă la 22 aprilie 2016, a decis să le aplice judecătorilor CSJ Iulia Sîrcu, Galina Stratulat, Iuliana Oprea şi Ion Druţă sancţiunea disciplinară sub formă de mustrare. Magistrații însă au fost scutiți de pedeapsă, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii a anulat hotărârea Colegiului disciplinar. Raportul Inspecției Judiciare pentru 2015 arată că pe numele Galinei Stratulat au fost depuse 33 de sesizări, dintre care 21 au fost respinse, iar în baza a opt sesizări au fost întocmite rapoarte.

Alături de colegul său de la CSJ, Iurie Bejenaru, care de asemenea candidează pentru funcția de membru supleant al Colegiului disciplinar, Galina Stratulat a făcut parte din completul de judecată care a examinat dosarul Întreprinderii de Stat Registru versus Intercomsoft LTD. În baza hotărârii judecătorilor de la CSJ, care au păstrat în vigoare decizia emisă de magistrații Curții de Apel, ÎS Registru a fost obligată să achite companiei Intercomsoft LTD despăgubiri în valoare de 7,8 milioane de dolari. Ulterior s-a stabilit că această decizie a fost adoptată cu grave ilegalități. În mai 2013, Oleg Efrim, ministrul de atunci al Justiției, a dispus intentarea procedurii disciplinare pe numele judecătorilor implicați în dosar. O lună mai târziu, Colegiul disciplinar a clasat procedura în privinţa judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.

Numele lui Iurie Bejenaru apare şi în lista persoanelor responsabile de condamnarea Republicii Moldova la CtEDO. Cele mai importante cazuri în care acesta este vizat sunt „Levinţa c. Moldovei” şi „Ghimp şi alţii c. Moldovei”, dosare în care țara noastră a fost nevoită să plătească peste 100 de mii de euro.

Colegiul disciplinar examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Mandatul membrilor organului respectiv este de șase ani și aceștia nu pot fi aleși sau numiți pentru două mandate consecutive.

Anticoruptie.md
21/03/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii