Regim special până la vară// Parlamentul a prelungit starea de urgență

Mihaela Cibotaru
30/03/2023
captură

Starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită pentru încă 60 de zile, începând cu data de 5 aprilie curent. Parlamentul a luat această decizie în cadrul ședinței de joi. 

Prim-ministrul Dorin Recean a explicat, în cadrul ședinței parlamentului, necesitatea prelungirii stării de urgență prin impactul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care inclusiv creează riscuri de asigurare cu energie electrică în Moldova, din cauza bombardărilor infrastructurii în țara vecină. La capitolul riscurilor, premierul a menționat și sabotajul din domeniul justiției, tentativele de destabilizare a situației în țară, cu implicarea grupurilor criminale, care plătesc pentru organizarea protestelor, dar și a oamenilor care să organizeze provocări, inclusiv prin agresarea polițiștilor în timpul acțiunilor de protest.

Totodată, premierul a anunțat, în plen, că alegerile din Găgăuzia vor avea loc la sfârșitul lui aprilie. 

„Avem dovadă că desfășurarea alegerilor preconizate în Găgăuzia, la sfârșitul lui aprilie, vor avea loc fără nici un impediment. Nu dorim ca prin instrumentul stării de urgență să împiedicăm exercitarea unor drepturi sau libertăți fundamentale”, a declarat Recean

Tradițional, partidele de opoziție au avut obiecții față de intenția de prelungire a stării de urgență. Deputatul Vasile Bolea a cerut excluderea subiectului de pe ordinea de zi, deoarece „Nu există pericol extern prin destabilizarea situație în Republica Moldova” și „nu avem război la noi în țară, situația cu refugiații din statul vecin a fost luată sub control cu brio de instituțiile statului”. Deputata Diana Caraman a acuzat guvernarea de promovarea teoriilor conspiraționiste, ca atunci când s-a interzis intrarea în țară a suporterilor străini ai echipelor de fotbal.

Opoziția parlamentară a exprimat și anterior părerea despre lipsa necesității prelungirii stării de urgență și chiar au boicotat ședințele legislativului. În decembrie 2022, deputații partidului Șor au solicitat controlul constituționalității hotărârii Parlamentului, prin care s-a decis prelungirea stării de urgență. Curtea Constituțională a respins atunci sesizarea.

Amintim că starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită, într-o ședință extraordinară, la 24 februarie 2022, odată cu declanșarea războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei și a fost prelungită periodic. Ultima data starea de urgență a fost prelungită la 2 februarie curent.

Mihaela Cibotaru
30/03/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii