Reacție la acuzațiile lui Năstase privind tăinuriea informației despre infracțiunile lui Plahotniuc // „Procuratura Generală s-a arătat deschisă să coopereze cu autorităţile din Elveţia”

Anticoruptie.md
22/07/2019
Anticoruptie.md

Procuratura Generală a infirmat declarațiile ministrului Afacerilor Interne că ar fi tăinuit unele solicitări ale organelor de drept din Elveția, precum și că ar fi tergiversat să răspundă autorităților elvețiene, se menționează într-un comunicat.

Procuratura Generală a recepţionat, la 3 iunie 2019, prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, o scrisoare prin care autorităţile elveţiene informau, sub clauza expresă a păstrării confidenţialităţii, că ar deţine informaţii despre unele tranzacţii suspecte în care ar fi implicate unele persoane publice din Republica Moldova şi oameni de afaceri, precizează sursa citată.

Autoritățile elvețiene au solicitat procurorilor să comunice instituţiilor de drept din Elveţia dacă au nevoie de mai multe informaţii pentru a le investiga, se menționează în același comunicat. A doua zi, Procuratura Generală a Republicii Molodova a răspuns autorităţilor din Elveţia că este disponibilă să coopereze la investigarea acestor tranzacţii.

Pe 18 iunie curent, Procuratura Generală a recepţionat a doua scrisoare de la organele de drept din Elveţia, prin care au fost prezentate unele informaţii suplimentare. Procuratura Generală a expediat neîntârziat respectiva informaţie Procuraturii Anticorupţie, fiind dispusă începerea acţiunilor pe marginea acestui demers, indică sursa citată.

Procuratura Anticorupţie a autorizat judecătorului de instrucţie ridicarea informaţiei bancare de la instituţiile financiare din Elveţia, a pregătit cererea de comisie rogatorie către autorităţile de drept din Elveţia, iar la această etapă toate documentele sunt în proces de traducere. Imediat ce va fi tradus, setul de acte va fi expediat autorităţilor elveţiene conform demersului şi cu respectarea termenului în care au fost solicitate de către autorităţile competente ale Elveţiei.

Ministrul Afacerilor Interne a acuzat în cadrul unui briefing Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție că au tăinuit informația parvenită de la o procuratură din Elveția în care Vladimir Plahotniuc era suspectat de spălarea de bani.

Anticoruptie.md
22/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii