Prim-ministra Sandu, despre acuzațiile de nepotism la adresa echipei sale și despre primele demiteri

Anticoruptie.md
17/06/2019
Captura video: privesc.eu

Maia Sandu a răspuns acuzațiilor de nepotism în cabinetul său și la cele legate de demiterile funcționarilor pe care le-a semnalat fostul premier Pavel Filip. De asemenea, prim-ministra a anunțat crearea unei linii de încredere și a unui birou de politici anticorupție și reformă a justiției pe lângă cabinetul său. Aceste acțiuni fac parte dintr-un plan amplu de acțiuni împotriva corupției la nivel înalt pe care le-a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă.

„Noul guvern va elimina vechile practici de îmbogățire ilegală prin scheme de corupție, de numire în funcție pe criteriul loialității față de partid și pe ignorare a interesului public”, a subliniat prim-ministra Maia Sandu într-un mesaj adresat către toți funcționarii publici și cetățenii Republicii Moldova. „Noul cabinet de miniștri își asumă responsabilitatea să asigure transparență decizională și să promoveze oameni competenți și profesioniști. Vă garantez că oamenii buni vor fi promovați și apreciați. Noi ne dorim să construim instituții puternice încât să nu mai fie posibilă capturarea acestora de anumite grupuri de interese. Doar cu funcționari incoruptibili vom avea instituții de stat funcționale”, a subliniat șefa executivului.

„Îi invit pe cei care au dorința să-și asigure un loc confortabil, lingușindu-se pe lângă șefi, să înceteze. Iar cei care au servit fostul regim prin abuzuri, punând la cale tot felul de scheme dubioase, trebuie să plece. Nu vom putea colabora din cauza toleranței zero față de corupție a noii guvernări.”

Un telefon de încredere pentru a colecta informații despre abuzuri

„Toți știm că regimul Plahotniuc a comis abuzuri, foarte multe abuzuri. Suntem determinați să investigăm și să cerem aplicarea pedepselor meritate în fața unor judecători independenți. Pentru aceasta avem nevoie de probe. Știm că mulți dintre Dvs. dețin astfel de probe, însă, pe bună dreptate, nu aveți încredere în procurori. Nici eu astăzi nu am încredere în procuratura controlată de Plahotniuc.”

„Vom anunța în scurt timp un telefon de încredere ca cei care dețin probe despre crimele de Plahotniuc și apropiații săi despre influențele exercitate de aceștia să ni le prezinte. Informația primită de la Dvs. va fi verificată de persoane din imediata mea apropiere în care eu am deplina încredere. Noi vom urmări ca fiecaz în parte să fie investigat obiectiv de procurori. Le solicit tuturor conducătorilor de instituții, șefilor de direcții, să înceteze hărțuirea pe criterii politice.”

„Cei care au făcut partizanat politic în instituțiile de stat vor fi sancționați. Cei care vor continua să facă partizanat politic în favoarea unui grup sau partid politic vor fi demiși. De asemenea, pentru demascarea abuzurilor fostului regim și pedepsirea celor vinovați și eliberarea instituțiilor de corupție anunț astăzi crearea unui birou de politici anticorupție și reforma justiției pe lângă cabinetul primului ministru cu participarea experților locali și internaționali.”

Un birou de politici anticorupție și reforma justiției

„În această săptămână, în numele prim-ministrului, voi expedia o scrisoare companiei Kroll și voi solicita o copie a Raportului Kroll II pentru a afla mai multe detalii legate de investigarea furtului miliardului, despre cei implicați și despre destinația banilor care au fost delipidați.”

Maia Sandu a mai vorbit despre persoanele care urmează să își dea demisia și care vor fi investigate pentru fapte de corupție. Este vorba de Iurie Ciocan, șeful Centrului de Implementare a Reformelor, Lilia Palii, secretară generală a Guvernului Republicii Moldova, și Sergiu Railean, director al Agenției Servicii Publice. „Am vorbit despre anumite suspiciune pe care le avem în raport cu deciziile lor sau la care au participat. În situația în care au fost parte la aceste abuzuri, ele vor fi cercetate și vor trebui să își asume anumire responsabilități”, a precizat prim-ministra.

În privința acuzațiilor de nepotism din noul guvern, în special despre relația dintre ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase și Gheorghe Balan, noul șef al Inspectoratul Național de Poliție, Maia Sandu a declarat: „Acolo unde se vor depista conflicte de interese, acestea vor fi corectate. A fost o situație de criză, dacă am depășit criza, această situație va fi rezolvată. Dacă este conflict de interese, va trebui să se anuleze decizia prin care a fost numit dl Balan”.

Anticoruptie.md
17/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii