Tensiunile dintre Rusia și Ucraina au sporit îngrijorările cu privire la fluxurile de gaze rusești iar dacă se va ajunge la o agresiune rusească în Ucraina, Occidentul a promis sancțiuni Rusiei inclusiv prin sistarea livrărilor de gaze pe piața europeană. Agenția de știri Reuters scrie, cu referire la analiștii ING și think tank-ul Bruegel din Bruxelles, despre cum ar putea face față țările europene unei astfel de sistări de gaze dinspre Federația Rusă. 

În acest context, Statele Unite caută să asigure aliații europeni că îi vor ajuta să găsească aprovizionare alternative. Administrația americană a abordat deja Qatarul și alți mari producători de energie pentru a vedea dacă pot ajuta în cazul în care Rusia atacă Ucraina și Statele Unite ar impune sancțiuni Rusiei.

„Ar fi dificil pentru Europa să suporte sancțiunile care întrerup efectiv furnizarea de gaze rusești, sau cel puțin o mare parte a acestor fluxuri”, spun analiștii de la ING, unul din cele mai mari grupuri financiare din lume.

Europa importă din Rusia aproximativ 35% din necesarul de gaze naturale. Cea mai mare parte intră prin conducte, inclusiv Yamal-Europe, care traversează Belarus și Polonia până în Germania, Nord Stream 1, care merge direct în Germania prin Marea Baltică și conducta ce trece prin Ucraina.

Dacă livrările din Rusia vor fi blocate, Germania, cel mai mare consumator de gaz rusesc, poate importa gaz din Norvegia, Țările de Jos, Marea Britanie și Danemarca prin conducte.

Însă Norvegia, al doilea cel mai mare furnizor al Europei, livrează gaze naturale la capacitate maximă și nu poate înlocui livrările din Rusia. Europa de Sud poate primi gaze azere prin Conducta Trans Adriatică către Italia și Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP) prin Turcia.

Țările învecinate pot transfera gaze prin interconexiuni, dar statele ce au acces la conducte ar putea să nu dorească să se despartă de gazul de care ar putea avea nevoie. Drept urmare, importatorii ar trebui să plătească prețuri mai mari.

Pe lângă toate acestea, nivelul de stocare a gazelor europene este foarte scăzut pentru iarnă, când cererea este cea mai mare. Gazul păstrat în depozitele subterane pentru a menține nivelurile de presiune în conducte ar putea fi, teoretic, utilizat în situații de urgență.

Pe termen mai lung, Comisia Europeană a propus un sistem care să permită țărilor UE să cumpere în comun stocuri strategice de gaze și intenționează să renoveze milioane de clădiri pentru a economisi energie și a reduce emisiile de CO2.

Importurile de GNL au crescut

Importurile de gaz natural lichefiat (GNL) în nord-vestul Europei, în special din Statele Unite, au crescut în această lună, deoarece aici prețul este mai mare decât cel de pe piețele asiatice.

Infrastructura UE ar putea face față unor importuri mai mari de GNL, deși există o limită la cât de mult pot produce și transporta furnizorii de GNL. Capacitatea globală de lichefiere este utilizată aproape pe deplin, a declarat, joi, think tank-ul Bruegel, amplasat la Bruxeless și specializat în analize economice.

„Dacă temperaturile vor fi medii, importurile mari de GNL ar putea preveni cele mai severe penurii fizice înainte de sfârșitul acestei ierni”, au spus analiștii Bruegel.

Mai multe state au opțiuni pentru a umple golul, creat de sistarea importului din Rusia prin interconexiuni de la vecini sau creșterea producției de energie nucleară, regenerabile, hidroenergie sau cărbune.

Dar disponibilitatea nucleară este în scădere în Germania, Marea Britanie, Belgia și Franța din cauza dezafectării, eliminării treptate și întreruperilor frecvente.

Sub presiunea de a îndeplini obiectivele climatice, mai multe țări UE au închis vechi centrale electrice pe cărbune. Unele țări păstrează centralele pe cărbune pentru a fi utilizate pentru aprovizionarea de rezervă, dar multe au fost deja reluate din cauza prețurilor ridicate la gaz.

Cum răspunde UE la o criză a gazelor

UE, formată din 27 de țări, are reglementări pentru a răspunde unei crize de aprovizionare cu gaze.

Regulile acoperă trei niveluri de criză: o avertizare timpurie, o alertă și o urgență. Fiecare țară din UE trebuie să aibă un plan de gestionare a celor trei niveluri de criză, plus măsuri preventive pentru limitarea riscului.

Primele două niveluri necesită răspunsuri bazate pe piață. Acestea ar putea include cerințe pentru comercianții și furnizorii de gaze pentru a încerca rapid să obțină aprovizionare alternative, prin importuri sau prin desfășurarea stocării de gaz pe care le-au rezervat.

În situații de urgență, guvernele pot interveni pentru a asigura alimentarea cu gaz a gospodăriilor și a serviciilor esențiale. Opțiunile includ instruirea companiilor să utilizeze mai mult gaz din depozite, să treacă de la gaz la alți combustibili, cum ar fi petrolul sau cărbunele, sau să închidă instalațiile industriale.

Regulamentul UE include, de asemenea, măsuri de solidaritate - care solicită țărilor cu infrastructură de gaz conectată să sprijine un stat UE care solicită asistență într-o urgență de aprovizionare, în schimbul unei compensații din partea țării solicitante.

În ultimii 15 ani au mai existat sistări ale livrării gazelor rusești în diferite țări. În 2006, Gazprom a întrerupt livrările către Ucraina pentru o zi. În iarna anului 2008-2009, întreruperile aprovizionării rusești s-au răspândit în întreaga Europă. În 2014, Rusia a întrerupt livrările către Kiev după anexarea Crimeei. Ucraina a încetat să cumpere gaz rusesc în noiembrie 2015.