Milionarul Anatolie Ghilaş demisionează de la Cadastru, după ce ANI a început să-i verifice averea

Julieta Saviţchi
27/07/2021

Anatolie Ghilaş a depus cerere de demisie din funcţia de director al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, după ce a deţinut funcţia respectivă mai bine de zece ani. Deşi a deţinut întotdeauna funcţii publice, Ghilaş a reuşit pe parcursul carierei sale să agonisească o avere de milioane şi să dezvolte afaceri prospere, înregistrate pe membrii familiei. Cererea de demisie a fost depusă la câteva zile după ce Autoritatea Naţională de Integritate a anunţat, la 16 iulie curent, că-i va verifica averea.

„Am făcut acest pas pentru a da posibilitate noii generații de profesioniști să implementeze politicile în domeniile administrate de către Agenție pe care și le propun. Eu am activat aproape douăzeci de ani, am făcut lucruri bune, poate am făcut și greșeli. Consider că sistemul nostru este funcțional, mai ales până la implementarea reformei centrale”, şi-a explicat demisia Anatolie Ghilaş, într-un interviu pentru postul de radio Europa Liberă.

Funcţionarul a declarat pentru anul trecut venituri salariale de 139.835 pentru funcţia de director la cadastru. În pofida faptului că deţinea o funcţie publică, Ghilaş a fost angajat şi la SA Lusmecon, în care deţine o cotă parte, de unde a avut venituri salariale de 248.252 de lei. Soţia sa, Galina Ghilaş, la fel, este angajată la SA Lusmencon, fiind remunerată cu 840.000 lei.

Ghilaş a mai raportat pentru soţia sa dividende de la Lusmencon, de peste 3 milioane de lei, şi de 100.000 de lei de la SRL Molhart.

Funcţionarul a mai câştigat de la Lusmencon alte 384.467 de lei pentru utilajele date în locaţiune, iar 13.250 le-a obţinut din darea în chirie a unei case de locuit într-un cartier select al Capitalei.

Anatolie Ghilaş a mai raportat şi cinci case de locuit, înregistrate pe membrii familiei sale.

În schimb, funcţionarul, conform Declaraţie de avere şi interese personale, stă mai slab la capitolul bunuri mobile, raportând două autocamioane de model GAZ, fabricate în 1958, şi un autoturism BMW 740, fabricat în 2009, care l-ar fi costat în 2011 doar 30.000 de lei.

Ghilaş a mai raportat şi 14 conturi bancare în care păstrează 3.309.363 de lei, 61.579 de dolari şi 2965 de euro.

Portalul anticorupţie.md a publicat toamna trecută o anchetă în care se arată că Anatolie Ghilaş a construit trei vile pe malul Nistrului, în satul Mălăeşti din raionul Criuleni.

Prima proprietate din lanțul de vile este înregistrată, începând cu 23 februarie 2014, pe Societatea pe acțiuni de lucrări speciale mecanizate în construcție Lusmencon care îl are ca administrator pe Alexandru Ghilaș, fiul funcționarului de la cadastru. Cea de a doua vilă, la fel, aparține familiei Ghilaș și este înregistrată oficial pe numele celor doi soți.

Vila familiei Ghilaş de pe malul Nistrului

Cea de a treia vilă soţii Ghilaş au vândut-o în septembrie 2015. Presupusul cumpărător ar fi Victor Bodiu, persoană din anturajul lui Vlad Filat, care în timpul aflării PLDM la guvernare a fost șecretar general al Guvernului, iar din 2013 până în 2014, președinte al fostei Bănci de Economii a Moldovei, instituție bancară implicată în dosarul miliardului.

Familia Ghilaş deţine cote părţi într-o bancă comercială, două societăţi comerciale şi o societate pe acţiuni. Cea mai prosperă este afacerea Lusmencon care a obţinut peste 10 la sută din toate contractele de construcţie sau renovare a drumurilor din Moldova.

Anatolie Ghilaş a fost deputat al Partidului Democrat din Moldova în 2009-2011. Acesta este şi naşul din prima căsătorie a fostului premier, Vladimir Filat, soţia sa, Galina, fiind sora Sandei Diviricean, fostă Filat.

Julieta Saviţchi
27/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii