Membrii CSM se întrunesc în ședință. Cererea de demisie a președintelui CSJ, printre subiectele examinate

Valeria Vițu
16/10/2019
CSM

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se convoacă în ședință extraordinară, joi, începând cu ora 9.00. Asta chiar dacă membrii instituției au fost revocați din funcție, la Adunarea Generală a Judecătorilor, din 27 septembrie. Potrivit agendei, semnate de președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, magistrații vor examina 17 chestiuni.

Primul subiect este legat de cererea de demisie a președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță. Cererea vine după ce magistratul a fost reținut, la 2 octombrie, iar la scurt timp a fost pus sub învinuire pentru comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită. Președintele CSJ a scăpat însă recent de arest preventiv întrucât Judecătoria Chișinău a respins demersul Procuraturii Anticorupție privind eliberarea mandatului de arestare pe un termen de 30 de zile pe numele lui Druță. 

La 23 septembrie, pe numele magistratului a fost pornită o urmărirea penală în baza art. 330/2 alin. (2), Cod Penal, îmbogățire ilicită, iar la 24 septembrie, CSM a admis ridicarea imunității președintelui CSJ. Dacă va fi găsit vinovat, judecătorul CSJ riscă o amendă în mărime de până la 500.000 de lei sau închisoare de până la 15 ani.

Membrii CSM urmează să mai examineze, joi, mai multe proiecte privind modificarea Constituției și a legii cu privire la CSM. Totodată, magistrații se vor expune și pe marginea opiniei interim a Comisiei de la Veneția asupra proiectului de lege cu privire la reforma CSJ și Procuraturii. Tot în ședința de joi magistrații vor examina demersul Consiliului Europei legat de acordul privind analiza dosarelor penale în cazurile ce țin de abuzul și exploatarea sexuală a copiilor.

Ședința de joi a CSM este organizată la aproape o lună după ce, peste 200 de magistrați moldoveni, prezenți la Adunarea Generală Extraordinară a Judecătorilor, au decis ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai CSM, aleși din rândul magistraților. Membrii CSM au contestat decizia Adunării Generale a Judecătorilor. 

Duelul dintre un grup de magistrați și CSM a început la 13 septembrie, când un grup din 87 de magistrați a cerut CSM să convoce, la 20 septembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Judecătorilor pentru ridicarea mandatelor celor pe care i-au ales anterior ca să-i reprezinte. Magistrații și-au argumentat gestul prin necesitatea reformării sistemului din interior. CSM s-a opus solicitării, argumentând că ar fi vorba de o manipulare a majorității magistraților de un grup restrâns care urmărește anumite interese.

La 20 septembrie, un complet de judecată de la Curtea de Apel Chișinău a impus CSM să dea curs cererii magistraților de a convoca Adunarea Generală. La 24 septembrie, același complet de judecată a emis o încheiere prin care s-a decis convocarea Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor, la 27 septembrie, ora 10.00, în sediul Casei Sindicatelor. La 26 septembrie Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de CSM împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie prin care Consiliul a fost obligat să convoace Adunarea Generală a Judecătorilor în ședință extraordinară. În același timp, CSM a lansat un apel către magistrați prin care îi anunță că nu există temei legal pentru a participa la această adunare. Experții au comentat în contradictoriu situația creată, însă majoritatea consideră că se încearcă blocarea reformelor în justiție inițiate de Guvernul Sandu.

Valeria Vițu
16/10/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii