Membrii CEC, cu salarii modeste, dar cu împrumuturi mari de la bănci

Mariana Colun
19/04/2018
Foto: cec.md

În timp ce unii membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC) s-au ales în 2017 cu mașini și imobile noi, cei mai mulți au avut venituri modeste sau au luat împrumuturi de sute de mii de lei. Doar unul din membrii CEC, Iurie Ciocan, care este și director al Centrului de Implementare a Reformelor, a reușit să adune, lunar, 65.000 de lei. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au analizat declarațiile de avere și interese personale pentru 2017 și au aflat ce câștiguri au obținut anul trecut membrii CEC. 

Alina Russu, președinta CEC, a încasat în 2017 venituri de circa 145.000 de lei (adică aproximativ 12.000 de lei pe lună) din salariu, în timp ce soțul său, Ghenadie Codreanu, care activează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, a adus în familie circa 75.000 de lei din salariu și o îndemnizație de 18.300 de euro. Potrivit declarației de avere și interese personale, șefa Comisiei Electorale Centrale nu a făcut achiziții importante anul trecut. Ea deține 25% dintr-un apartament de 73 de metri pătrați, cu o valoare cadastrală de circa 424.000 de lei, pe care l-a privatizat în anul 2000. În același timp, Alina Russu are dreptul de folosință a unei case de locuit de 307 metri pătrați, care valorează oficial 1,7 milioane de lei și a unui automobil de model Renault Megane, fabricat în 2005. În 2017, șefa de la CEC a contractat un credit în valoare de 150.000 de lei, cu o rată a dobânzii de 12,5%, pe care trebuie să-l întoarcă până în 2021.

Vicepreședinta Comisiei, Rodica Ciubotaru, a obținut, în 2017, circa 132.000 de lei din salariu și alte 1.600 de lei îndemnizație pentru incapacitate temporară de muncă. Soțul acesteia a adus în familie aproape 20.000 de lei din salariu și îndemnizații. Nici Rodica Ciubotaru nu a făcut achiziții mari anul trecut. Din anul 2000, adjuncta Alinei Russu are în proprietate un apartament de 74 de metri pătrați, cu o valoare cadastrală de doar 41.000 de lei, iar din 2012 aceasta conduce un Mitsubishi ASX, fabricat un an mai devreme, care valorează circa 207.000 de lei.

Secretarul CEC, Veaceslav Agrigoroaie, a trecut în declarația de avere salariul de 110.393 de lei și o îndemnizație de 12.740 de lei. La fel ca în 2016, el a raportat și ¼ dintr-un apartament de 71 de metri pătrați situat în Chișinău. În 2017, potrivit declarației de avere și interese personale, Agrigoroaie a luat două împrumuturi, în valoare totală de 25.000 de lei, pe care trebuie să le întoarcă până în 2018, respectiv, 2019.

Iurie Ciocan, membru al CEC, iar din februarie 2017, și director al Centrului de Implementare a Reformelor, a ridicat anul trecut un salariu de peste 782.000 de lei (!), adică 65.000 de lei pe lună (!). El a mai ridicat o îndemnizație de peste 53.000 de lei de la CEC și 36.000 de lei din drepturile de autor. Anul trecut Iurie Ciocan a efectuat mai multe tranzacții cu automobile. Astfel, el a vândut două autoturisme cu 250.000, respectiv 384.583 de lei, iar în schimb a intrat în posesia unui Mercedes fabricat în 2013, care ar fi costat 390.000 de lei. De asemenea, din 1997, Iurie Ciocan deține un automobil de model Honda Civic, fabricat în 1988. El mai este proprietarul unui apartament de 103 metri pătrați, evaluat la circa 43.000 de dolari, și al unei case de locuit nefinalizate, evaluate cadastral la 62.400 de euro. În 2017, membrul CEC a luat un împrumut în valoare de 384.000 de lei, pe care trebuie să-l întoarcă până în 2019 cu o rată a dobânzii de 9%.

Sergiu Gurduza a avut în 2017 un salariu de 51.715 lei la CEC, în timp ce soția sa, angajată în Secretariatul Parlamentului, a adus în familie 149.723 de lei. Până în 2016, cei doi dețineau două loturi intravilane în municipiul Chișinău, precum și un apartament de 110 metri pătrați cu garaj, toate înregistrate pe numele Nataliei Bantuș-Gurduza, soția membrului CEC. Potrivit declarației de avere și interese personale, în 2017, ea a intrat în proprietatea unei jumătăți dintr-un teren intravilan, evaluat la aproape 700.000 de lei, a unei jumătăți dintr-o casă de locuit de 271 de metri pătrați, evaluată la peste un milion de lei, și a două garaje, toate obținute prin donație. Contactat de reporterii portalului Anticoruptie.md, Sergiu Gurduza ne-a declarat că imobilul respectiv reprezintă casa părintească a soției sale și, împreună cu terenul și garajele i-au fost donate de către socrii săi.

Vadim Filipov, membru al Comisiei din 30 martie 2017, a declarat anul trecut venituri de aproape 50.000 de lei de la CEC și din activitatea de avocat și alte 69.141 de lei din salariul soției, care activează în cadrul Parlamentului Republicii Moldova. Alte 34.366 de lei au fost obținute de Filipov din îndemnizații. În 2017, potrivit declarației de avere, membrul CEC a vândut un automobil cu 200.000 de lei, și și-a procurat o altă mașină, de model Volkswagen Passat, fabricată în 1999, pentru care a achitat 35.000 de lei. Vadim Filipov mai are în proprietate un apartament de 106 metri pătrați, procurat în 2014 cu 729.000 de lei, și o treime dintr-un alt apartament, de 53 de metri pătrați, achiziționat în 2000 cu 291.433 de lei. Anul trecut soția membrului CEC a contractat un credit de 20.000 de lei, pe care trebuie să-l întoarcă până în 2021, cu o rată a dobânzii de 12,5%.

Vladimir Șarban a avut anul trecut un salariu de 1.680 de lei în calitate de consilier al președintelui Republicii Moldova și alte 30.210 din activitatea de membru al CEC. Soția lui este angajată la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, de unde a fost salarizată cu 124.248 de lei, iar din pensii și îndemnizații, cuplul a mai adunat circa 133.000 de lei. Familia membrului CEC nu a făcut achiziții importante pe parcursul anului trecut. Vladimir Șarban are în proprietate un teren extravilan și un apartament în municipiul Chișinău, precum și o casă și alte patru loturi de pământ în raionul Edineț. În 2011 el și-a cumpărat un Mercedes, fabricat cu un an mai devreme și care valorează peste 220.000 de lei conform declarației de avere și interese personale.

Vasile Gafton a trecut pe hârtie onorariile de 28.681 de lei din activitatea de avocat și îndemnizația de 58.397 de lei de la CEC. Din 2009 el este posesorul unui automobil de model Volkswagen Passat fabricat în anul 1991. În același timp, Gafton are un apartament de 57 de metri pătrați și o casă de locuit de 75 de metri pătrați, obținute în anii '90. Pe numele soției sale mai sunt înregistrate un apartament de 40 de metri pătrați și o casă de locuit de 78,9 de metri pătrați cu acareturi, pe care le-a obținut prin moștenire în 2001, înainte de căsătorie. Nici el nu a făcut investiții serioase în 2017.

Andrei Volentir a raportat în 2017 venituri de 94.511 lei din salariile de la Aparatul Președintelui și de la Agenția Moldpress. Alte 125.593 de lei a constituit salariul soției sale, care activează în cadrul Secretariatului Parlamentului. În același timp, Volentir a mai obținut aproape 60.000 de lei și 400 de dolari din îndemnizații, onorarii și diurne. Membrul CEC deține un automobil de model Toyota Prius, fabricat în 2007 și achiziționat în 2015 cu 2.000 de euro, câte o pătrime din două terenuri extravilane, un apartament de 47 de metri pătrați și o treime dintr-un apartament de 48 de metri pătrați.

Mariana Colun
19/04/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii